Actualitate

Ce controale face și cu ce probleme se confruntă Inspectoratul în Construcţii

Constantin Hada, șeful Inspectoratului Judeţean în Construcţii (IJC) Bistriţa-Năsăud, spune că instituția pe care o conduce întâmpină o mare problemă:

”Activitatea noastră se desfășoară pe baza unor programe trimestriale aprobate de către Inspectoratul de Stat. Noi ne derulăm activitățile cu cinci inspectori, cele prioritare fiind încasarea cotelor datorate, de 0,1% și 0,5% din valoarea lucrărilor executate, participarea în comisiile de recepție la terminarea lucrărilor, la fazele determinante ale lucrărilor, controale la obiective de investiții finanțate prin programe ale Ministerului Dezvoltării. Marea problemă cu care ne confruntăm este lipsa de personal. Activitățile pe care le avem sunt la nivelul unui număr de 12-13 inspectori, așa cum era acum câțiva ani, dar deciziile unor ne-au adus aici. Conform unei Hotărâri de Guvern, este posibil să avem patru-cinci inspectori în construcții în plus, un economist, un arhitect. Problema este că tot încerc să-i lămuresc pe unii ingineri să se pregăteasdcă pentru a merge la concurs, dar toți mă refuză politicos pentru că au alte planuri, se pare că nu mai vrea nimeni să lucreze la stat”.

În semestrul I 2016, la IJC au fost programate 162 de inspecții, plus 652 de controale și alte activități, 56 de avizări programe de control ale lucrărilor în faze determinante pentru rezistența și stabilitatea construcțiilor, 106 activități pentru emitere de acorduri pentru intervenții în timp asupra construcțiilor, 61 de participări la comisii de recepție, 15 activități pentru soluționarea petițiilor, 247 de adeverințe la terminarea lucrărilor. În aceeași perioadă s-a făcut un control tematic privind verificarea în exploatare a construcțiilor industriale a căror destinație a fost schimbată. La solicitarea unui senator, a fost verificată respectarea legii privind accesul persoanelor cu handicap la instituțiile publice, nefiind constatate neconformități majore.

Hada a menționat că în perioada construcțiilor au fost semnalate și neconformități care au generat și măsuri mai drastice – două expertize tehnice, refaceri de lucrări, amenzi de 15.000 de lei.

În această perioadă a fost demarat un nou control tematic, care cuprinde peste 100 de obiective finanțate de Ministerul Dezvoltării. Acesta vine în continuarea celui din 2014-2015, care a cuprins 150 de obiective. ”Până acum, nu s-au semnalat neconformități și sper să nu apară ca la cel precedent, când unii primari, din dorința de a vedea gata lucrările cât mai repede, au uitat că trebuie să respecte și legea”, a spus inspectorul șef al IJC.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS