Actualitate

Ce amenzi a dat Garda Forestieră Județeană. Unde s-au făcut controale și împăduriri

Conform ultimelor raportări statistice, suprafața totală de fond forestier a județului Bistrița Năsăud este de 192.500 ha din care 15.050 ha (8%) proprietate publică a statului, 153.102 ha (79%) proprietate publică și privată a unităților administrativ teritoriale, 18.472 ha (10%) proprietate privată a persoanelor fizice, 5.876 ha (3%) proprietate privată a persoanelor juridice. Suprafața de fond forestier pentru care nu este asigurată administrarea sau serviciile silvice prin structuri silvice autorizate este de cca. 6.500 ha.

În primul semestru al anului 2016 în cadrul Gărzii Forestiere Județene Bistrița-Năsăud au activat un număr de șase ingineri silvici.

Sintetic, activitățile desfășurate in primul semestru al anului 2016 de către personalul Gărzii Forestiere Județene Bistrița-Năsăud se prezintă astfel, conform unui raport prezentat de inspectorul șef Istrate Ștețco:

I. ACTIVITĂŢI DE CONTROL AL RESPECTĂRII REGIMULUI SILVIC ŞI CINEGETIC

1. PAZA PĂDURILOR

În semestru I al anului 2016 personalul silvic din cadrul Gărzii Forestiere Judeţene Bistriţa-Năsăud a efectuat un număr de 167 acţiuni de control privind respectarea regimului silvic, fiind întocmite un număr de 61 procese verbale de constatare a contravențiilor silvice, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 160.400 lei. S-au efectuat un număr de 15 controale de fond şi parţiale în suprafeţe din fondul forestier national din raza judeţului identificăndu-se un volum de material lemnos tăiat ilegal de 1709,69 mc. cu o valoare a pagubei de 363.480,1 lei iar în 13 cazuri au fost sesizate organele de cercetare penală în vederea continuării cercetărilor. S-au verificat un număr de 15 sesizări înaintate de persoane fizice şi juridice şi s-au soluţionat conform prevederilor legale.

În urma acţiunilor întreprinse s-a dispus confiscarea faptică a unui volum de 185,05 mc. material lemnos precum şi a sumei de 584.353,96 lei reprezentând contravaloarea unui volum de 1938,56 mc. material lemnos confiscat valoric.

2. VĂNĂTOARE

S-au efectuat: un număr de 4 acțiuni în vederea prevenirii şi combaterii faptelor de braconaj, un număr de 2 controale la gestionarii fondurilor cinegetice cu privire la respectarea clauzelor contractuale, un număr de 63 acţiuni de evaluare a trofeelor de vânat. S-a verificat o solicitare privind realizarea cotelor de recoltă. S-au verificat 12 solicitări de constatare şi evaluare a pagubelor cauzate animalelor domestic şi culturilor agricole, de speciile din fauna de interes cinegetic. S-au întocmit un număr de 11 procese verbale de constatare a contravenţiilor, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 3.000 lei.

II. ACTIVITĂŢI DE IMPLEMENTARE ŞI MONITORIZARE

S-au verificat in vederea avizării/aprobării amplasării tăierilor de masa lemnoasă conform amenajamentelor silvice un număr de 34 APV-uri la cele 15 ocoale silvice private, Direcţia Silvică Bistriţa şi Baza Experimentală Lechinţa. S-au verificat un număr de 81 documentaţii în vederea emiterii acordului SUMAL şi a avizului de ridicare şi utilizare a formularelor cu regim special, la solicitarea operatorilor economici care au ca obiect de activitate exploatarea, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos.  S-au verificat un număr de 4 documentaţii de scoatere definitivă şi ocupare temporară a unor suprafeţe din fondul forestier național.

Centralizarea situaţiilor statistice SILV 1-SILV 5 la nivelul Jud. Bistriţa-Năsăud pentru anul 2015 de la cele 15 ocoale silvice private, Direcţia Silvică Bistriţa, Baza Experimentală Lechinţa şi transmiterea la Garda Forestieră Cluj. Verificarea, înregistrarea şi transmiterea la O.C.P.I în vederea inscripţionării titlurilor de proprietate a unui număr de 6 procese verbale de punere in posesie fond forestier (9,01 ha) cu menţiunea că informaţiile esenţiale de pe aceste documente au fost arhivate electronic.
Verificarea si recepţia lucrărilor de îngrijire efectuate în perimetrele de ameliorare a terenurilor degradate din raza Comunei Budeşti. Verificarea prin sondaj a lucrărilor de împădurire şi completări la ocoalele silvice din judeţ. Verificarea şi eliberarea in baza Legii 107/2011 a 51 de certificate de identitate pentru material forestier de reproducere în raza judeţului Bistriţa-Năsăud. Verificarea executării lucrărilor prevăzute în proiectul tehnic de împădurire la un proprietar de teren agricol care a accesat fonduri europene prin măsura 221. Verificarea respectării legislației silvice în vigoare în cazul contractelor de prestări servicii silvice/administrare, inregistrarea lor într-un registru special si transmiterea lor la ocoalele silvice. Popularizarea legislației silvice în răndul proprietarilor de păduri, a operatorilor economici cu activitate în domeniu şi a personalului silvic de la ocoalele silvice.

III. LUCRĂRI DE REGENERARE A PĂDURILOR EFECTUATE IN JUDEŢUL BISTRIŢA-NĂSĂUD ÎN PRIMĂVARA ANULUI 2016

În primăvara anului 2016 la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud s-au executat împăduriri pe o suprafaţă de 423,98 ha din care 12,85 ha sunt proprietate publică a statului şi 411,13 ha proprietate publică a unităților administrative teritoriale fiind plantați peste 2,1 mil. puieţi.

S-au executat completări în plantațiile înființate în fondul forestier în anii anteriori, pe o suprafață de 74,33 ha unde s-au folosit peste 75.000 de puieţi.

Marea majoritate a puieților folosiţi pentru executarea acestor lucrări au fost produşi în pepinierele proprii ale Direcţiei Silvice Bistriţa, ale ocoalelor silvice private şi în pepinierele private din raza judeţului nostru.

În tabelul următor sunt prezentate în formă analitică lucrările de regenerare a pădurilor executate în primăvara anului 2016 de către structurile de administrare silvică din raza judeţului Bistriţa-Năsăud:

tabel impaduriri garda forestiera sem I 2016

Foto: arhivă

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS