Actualitate

Când e gata Podul Berăriei și de ce se găsesc greu operatori pentru pârtie

Primarul Ovidiu Crețu a spus care este estimarea sa privind finalizarea lucrărilor la Podul Berăriei. Valoarea totală a investiţiei este de 4.889.838,98 lei, iar finanţarea se face din bugetul local şi din împrumutul contractat în acest scop.

”30 noiembrie, asta dacă nu avem vreo prelungire”.

Execuția Podului Berăriei, care a început în luna martie 2015, este realizată de SC Dacia Faber SRL Cluj-Napoca. Termenul de realizare inițial era de 18 luni (septembrie 2016). Anul acesta, au fost alocate 2.194.000 de lei de la bugetul local și 1.480.000 de lei din împrumutul contractat de municipalitate, în total 3.674.000 lei. În 2015 s-au făcut lucrări de 1,5 milioane lei.

Legat de administrarea pârtiei de schi și a telescaunului, edilul Bistriței a menționat că se găsesc greu operatori pe acest segment: ”E chiar complicat să găsești operatori, pentru că acest lucru presupune specializări de care e nevoie pentru a opera. Cei interesați caută soluții, unii fac școală, alții încearcă să aducă oameni din altă parte. Sunt anumite meserii cerute pentru operare și nu se găsesc la noi în județ”.

Anul acesta, Primăria Bistrița a alocat 7.021.000 lei de la bugetul local și 14.327.000 lei din creditul bancar pentru pârtia de schi din Wonderland (Unirea), care costă în total 23,5 milioane lei, din care s-au făcut în 2015 lucrări de 3.632.000 lei. 961.000 lei costă branșamentul electric. Lucrările de 19,5 milioane de lei (peste 4 milioane euro) sunt realizate de SC Kranz Eurocenter SRL în asociere cu SC Elcompet SRL, echipamentele fiind asigurate de Doppelmayr (Austria). În proiectul pârtiei de schi sunt prevăzute defrişări, nivelări, amenajări, instalaţie de transport pe cablu, construcţie clădiri, instalaţii de producere a zăpezii artificiale, construirea unui post de transformare, lucrări de drumuri şi platforme betonate. Elementele de bază sunt: telescaun fix cu 4 locuri, pârtia propriu-zisă iluminată nocturn, stație de plecare, drum de acces și parcare, bileterie.

Ovidiu Crețu s-a referit și la serviciile de colectare a deșeurilor pe care le prestează Supercom: ”Săptămâna viitoare vor finaliza golirea containerelor semiîngropate și spălarea lor. Ele vor fi folosite pentru deșeuri reciclabile, deșeuri uscate, în timp ce pubelele puse lângă semiîngropate vor fi folosite pentru deșeuri menajere”.

9 comentarii

  • dupa ce acum o luna si ceva trâmbita sfatos ca „în septembrie sigur e gata”, acuma tovarasul inginer ne povesteste despre „30 noiembrie, asta dacă nu avem prelungiri” de parca suntem la fotbal.

    iar în poza se vede un râu aproape secat pe care poti sa-l traversezi la picior fara riscuri, dar noi vorbim de pârtii de schi.
    în ultimele 2 luni a plouat de vreo 2 ori atât cât sa se spele praful, temperatura a doborât recordul ultimului secol, dar noi visam schiuri.
    ne meritam soarta.

    • Ne meritam soarta ca oamenii l-au ales tot pe el. Câtă vreme cei care nu sunt de acord cu Cretu au stat la alegeri în casa atunci ăsta e.

  • Scart – scarti pana marti. Cand te gandesti la CHINA care a construit in timp record cel mai mare POD de STICLA din lume, si un HOTEL cu 365 de camere intr-o saptamana, chiar ca vorbesti singur facand aceasta comparatie cu ROMANICA si ai sai administratori.

  • Un pod care nu va duce nicaieri…. pardon in cucuruz…. ar fi buna ideea sa preia biserica ortodoxa podul poate aduna niste fonduri ca si cu catedrala mantuirii neamului…. ce denumire populista si ieftina. Dar la care neam se refera, ca in tara asta sunt multe religii si biserici …. mantuirea si pt ceilalti care nu au religia ortodoxa sau doar pt ei???

  • Podul va fi gata pana în 30 noiembrie, dacă se va termina până atunci.
    Dacă nu , vor fi prelungiri până se termină.
    Apud (tobă) Creţu !

  • Am vizitat ieri podul. Cand va fi gata va fi o Minune tehnico-stiitifica a Bistritei, a Romaniei si a Mileniului III! Se vede si in poza. Podul e inclinat. Urca in panta vizibila de pe malul drept spre malul stang care culmea e mai jos. Astfel de la capatul podului pana la nivelul drumului este o diferenta de nivel de cel putin cinci metri.
    Pe vremuri constructorii podurilor stateau sub pod la inaugurare. Acum cred ca mai potrivit ar fi sa-i punem pe proiectanti si constructori sa coboare de pe pod cu o autobasculanta. O sa fie distractie mare. Credeti-ma!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS