Actualitate Economie

Atenţie la insolvenţă! Cristian Parasca: Administratorii firmelor răspund cu averea

În fiecare zi, o firmă din judeţ intră în insolvenţă potrivit datelor Registrului Comerţului care anunţă că, în primele cinci luni ale anului au recurs la această variantă 150 de firme. Prea puţine reuşesc să se reabiliteze după implementarea planului de reorganizare. Şeful Fiscului, Cristian Parasca, a anunţat câte companii s-au salvat.

„Încă nu am primit noile norme pentru reactualizarea Legii insolvenţei. Legea veche, fără modificările actuale, ar fi bună în sinea ei însă foarte multă lume o foloseşte nu cu bună credinţă. La nivel de judeţ avem doar câteva firme – maxim cinci – care, după implementarea unui plan de reorganizare, au reuşit să iasă la liman şi din insolvenţă. Am constatat că se practică aşa, ca un duş, ca o spălare, să aruncăm ceva şi să ne folosim de Legea insolvenţei. Dacă un contribuabil ajunge să aibă foarte multe datorii, fie îşi cere el insolvenţa în virtutea faptului că scapă el de datorii prin acest lucru însă nu e chiar aşa fiindcă se ajunge la atragerea răspunderii solidare a administratorilor răspunzând cu bunurile şi averea persoanală. Aşteptăm modificările aduse legii care, din câte am înţeles, sunt esenţiale. În momentul în care le primim, vom face o informare în media”, a declarat Cristian Parasca într-o şedinţă la Prefectura Bistriţa-Năsăud.

Totodată, şeful Fiscului a anunţat că nici măcar licitaţiile organizate de instituţia pe care o conduce nu mai sunt atractive, iar statul, deşi scoate la vânzare la preţuri mici bunurile datornicilor, nu reuşeşte să ia nimic pe ele.

„Am organizat 22 de licitaţii. Bunurile scoase la licitaţie însumau 5 milioane de lei. Nu am avut nicio ofertă, deşi, la a treia licitaţie, suma bunului evaluat scade la 50%. Noi mediatizăm acest lucru, dar situaţia actuală nu dă curaj doritorilor să vină să cumpere de la noi, deşi, mai demult, ştiu că era bătălie pe ceea ce scotea Fiscul la vânzare”, a spus Cristian Parasca.

În prima parte a anului, în insolvenţă au intrat 150 de companii, mai puţine faţă de 2013 când au recurs la această metodă 339.

Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă a fost fost atacată la Curtea Constituţională, în 22 aprilie, de grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor, parlamentarii susţinând că legea ar încălca liberul acces la justiţie şi proprietatea, ar introduce o discriminare şi poate afecta industria. Proiectul de lege privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă a fost adoptat, pe 15 aprilie, de Camera Deputaţilor, for decizional, cu 212 voturi “pentru”, 111 voturi “împotrivă” şi 8 abţineri.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a susţinut, atunci, în plenul Camerei Deputaţilor, că proiectul de lege este un important pas înainte, pentru că vine în sprijinul mediului de afaceri, punându-i la îndemână instrumente mai eficiente de recuperare a creanţelor, propune soluţii de prevenire a abuzurilor în procedură, din partea debitorului sau a creditorului şi măsuri pentru un proces derulat într-un termen rezonabil.

2 comentarii

  • Cristi, doar o vorba sa-ti spun. atunci cind lucram impreuna acum 25 de ani aveai alta viziune si gindire. eee…..au trecut anii este drept, dar nici chiar asa.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS