Actualitate

APM BN: ”Dă la reciclat bateriile descărcate, becurile consumate și electronicele mici uzate!”

Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa Năsăud a lansat proiectul ”Dă la reciclat bateriile descărcate, becurile consumate și electronicele mici uzate!”, proiect realizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec. Lansarea proiectului a avut loc în data de 2 octombrie la sediul Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud şi se va desfăşura în unităţile de învăţământ primar şi gimnazial din judeţul Bistriţa Năsăud.

Proiectul actual se doreşte a fi o continuare a proiectului ”Dă la reciclat bateriile uzate şi becurile consumate” care s-a desfăşurat în perioada 2014-2015 şi care a avut un real succes în rândul şcolilor din mediul rural. Acest proiect are  ca scop promovarea beneficiilor colectării selective a bateriilor uzate, a corpurilor de iluminat, precum şi creşterea gradului de conştientizare a publicului larg asupra obligaţiilor de mediu din acest domeniu. Ca noutate pentru acest an, a mai fost introdusă o categorie de deşeuri importantă şi anume, cea a echipamentelor electrice și electronice (DEEE), deşeuri pentru care se vor monta kituri separate în fiecare unitate de învăţământ înscrisă în proiect.

Calendarul de activităţi presupune o perioadă de desfăşurare a proiectului începând cu 2 octombrie 2015 – până în 20 aprilie 2016, cu realizarea unor etape intermediare pentru activităţi de înscriere 2 – 30 octombrie, evaluare cantitativă intermediară a deşeurilor colectate 7-17 decembrie 2015, precum şi activităţi educative, practice şi de creaţie, pentru încurajarea obiceiului de colectare a bateriilor, a corpurilor de iluminat și a DEEE, în vederea stimulării creativităţii şcolarilor şi îndemnul de a aplica în practică cunoştinţele dobândite prin acest proiect. La finalul proiectului va avea loc premierea celor mai mari cantităţi de deşeuri colectate, precum şi acordarea premiului pentru cea mai bună creaţie ”Ecoestetica bateriilor,  becurilor și a DEEE de mici dimensiuni”. Acest eveniment va avea loc în data de 20 aprilei 2016, eveniment care se va desăşura odată cu acordarea pentru toţi elevii înscrişi în proiect a unei piese de teatru.

Toţi şcolarii înscrişi în proiect vor primi  Certificate de participare, iar  cadrele didactice coordonatoare vor primi Diplome de participare şi de voluntar.

Regulamentul oficial al proiectului, se află pe site-ul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa Năsăud www.apmbn.ro secţiunea proiecte și cel al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud www.isjbn.ro.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS