Anita Hartig: Prin muncă şi prin vise înalte poţi să ajungi şi la fapte pe măsură (INTERVIU)

În primul rând, vreau să vă urez bun venit acasă. Sunteţi într-o vacanţă activă din câte îmi dau seama.

Mulţumesc, da, aşa este. Până sâmbătă, după concert, sunt încă în pregătiri. De fiecare dată înainte de un concert studiez. Dacă nu cânt, anumite pasaje mi le trec prin minte aşa că sunt încă în ritm de muncă şi orice concert oriunde s-ar desfăşura el, îl iau la fel de serios peste tot.

Cum e viaţa unui artist român în străinătate?

De îndată ce ai plecat, toată lumea se pare că te adoră. Când eşti în ţară, nu prea eşti apreciat la justa valoare şi nu eşti susţinut suficient. Cum e să fii dincolo? Răspunderea e enormă. Lucrurile se desfăşoară în alt ritm şi la alt nivel şi mă refer la ceea ce ţine de organizare. Lucrurile mărunte sunt foarte bine pregătite. Nu trebuie să mă interesez eu ca şi artist dacă în sală sunt programe. Acolo, totul e la un alt nivel, foarte bun, artiştii sunt bine pregătiţi şi foarte modeşti şi dedicaţi. Fac faţă, se pare, şi eu acestor cerinţe şi acestui nivel extrem de înalt.

Simţiţi o presiune?

Absolut, sigur că da. Dacă un rol anume nu e gata până la o dată anume când se face premiera, dacă nu eşti pregătit suficient… de la agenţi, la directori de operă, la antrenori care investesc în tine, la manageri care investesc timp şi bani. Pe toţi vrei să îi satisfaci. Poate că eu vorbesc acum mai distant fiindcă sunt o idealistă din fire, dar şi aceste părţi aparţin de munca aceasta sau de ce-o fi, eu nu o văd ca pe o muncă. Sunt cerinţe, evident. Toată lumea se aşteaptă să impresionezi, să-i laşi cu gura căscată, să le atingi sufletul.

Pentru aceasta munciţi foarte mult. Arătaţi foarte bine pe de altă parte, nu pot să nu remarc. Contează şi cum arătaţi, nu doar cum cântaţi?

Mulţumesc. În secolul nostru e primordială imaginea, dar totuşi trebuie să rămână un lucru natural. Dacă este forţat, dacă este artificial se vede şi mie nu-mi place chestiunea asta. Din păcate, nu sunt nu ştiu cât de sociabilă şi nu-mi place să particip la fel de fel de evenimente la care sunt invitată pentru că nu cred că un cântăreţ de operă trebuie să confunde lucrurile. Eu sunt un cântăreţ de operă şi nu un VIP sau star – cum se cheamă – şi pentru mine, acestea sunt lucruri care nu au legătură unele cu altele.

Cum e percepută opera în străinătate?

Se spune că arta, cultura, îţi deschide mintea şi sufletul. Poate de aceea, în alte părţi, lumea tânjeşte şi se hrăneşte cu acest gen de muzică pentru că deschide imaginaţia şi poate sufletul. Noi însă, românii, suntem prea preocupaţi cu alte detalii. Ştiu precis că o parte dintre oameni sunt curioşi să audă voci, să fredoneze un fragment din Traviata sau din Aida. Toată lumea ştie Corul sclavilor din Nabucco. Cred că lumea vrea, dar din păcate nu se investeşte în cultură pentru că e mai simplu să manipulezi un om prost – mă scuzaţi – un om care are o anumită imaginaţie şi personalitate. Cred că poporul nostru nu e suficient de curios pe cont propriu. Dacă e să o luăm aşa, eu, de exemplu, sunt un om simplu. Părinţii mei nu au avut de-a face cu opera. Lumea crede despre cei care cântă operă că au bani, dar nu este aşa. Părinţii mei au avut un venit normal, iar tot ce am vrut să fac, am făcut prin muncă proprie şi doar din curiozitate şi din iubire pentru muzică. Pentru mine, muzica este singura modalitate prin care pot să-mi exprim toate sentimentele pe care nu le pot exprima prin cuvinte simple. E o chestiune de curiozitate, de decizie, şi nu de bani. Nici eu nu am avut bani, dar prin muncă şi prin dorinţă şi prin vise extrem de mari şi înalte poţi să ajungi şi la fapte extrem de mari.

Pe care dintre scenele lumii aţi concertat?

Nu au fost foarte multe, dar mai urmează câteva. Am cântat la Hamburg, Bruxelles, Milano, Londra, Viena, bineînţeles – a doua mea casă – , am fost în Beirut anul trecut, Cardiff, urmează Munchen, Berlin, New York şi apoi iar de la capăt.

E minunat fiindcă aveţi ocazia să vedeţi o lume întreagă sau măcar o parte din ea.

O parte din ea. Dacă eşti prins cu repetiţii şi spectacole sigur că vizitezi anumite locuri, dar nu apuc să văd totul. Ce îmi place mie este că văd diferite culturi, diferiţi oameni, comportamente, bucătărie –  de ce nu? – fiindcă sunt o pofticioasă.

Cel mai mult iubiţi Viena?

Da, pentru că cei de acolo m-au adoptat, mă consideră una de-a lor, ceea ce mă flatează şi mă bucură nespus.

Vă ajută faptul că aveţi origini germane?

La început, cunoscând limba, mi-era mult mai uşor să mă descurc şi să mă înţeleg cu oamenii, însă m-am acomodat foarte bine în Viena şi cred că acolo o să rămân, aşa am hotărât. Sunt percepută ca româncă, dar crescută de ei. Am decis să rămân la Viena fiindcă e un oraş sigur, frumos, spaţios, cu multe parcuri, cu multe evenimente culturale, cu oameni pe care îi cunosc şi de care mă simt apropiată, cu locuri familiare, cu un fel de ritm care mie îmi place. E mai organizat şi mai divers decât cel din Londra, de exemplu, şi mă face să mă simt foarte bine şi în largul meu.

Viena a fost puntea de lansare aşadar

Încă mă aflu la început de carieră internaţională. De patru ani sunt plecată, iar în ultimii doi ani şi jumătate s-au întâmplat foarte multe lucruri şi toate casele de opere din lume sunt curioase să mă audă, să mă vadă şi mă invită peste tot şi din ce în ce mai mult ajunge şi numele un brand, deşi nu-mi place chestiunea aceasta. O să pot în viitorul foarte apropiat să aleg doar proiectele care sunt mai convenabile, dar care, în primul rând, mă provoacă şi mă ajută să cresc.

Ce a contat în momentul în care aţi reuşit să ieşiţi din România, faptul că eraţi foarte talentată, că aţi întâlnit oameni potriviţi, că aţi avut o şansă?

Sigur că talentul e foarte important, tot ce ţi-a dat natura, un dram de noroc, oamenii potriviţi la locul potrivit, am avut parte şi de asta, dar cel mai mult a contat perseverenţa, munca şi răbdarea. Dumnezeule, de câte ori am vrut să renunţ – dar ştie poate doar mama – fiindcă este greu. E o tehnică anume care se foloseşte în operă, e ca la un sportiv de performanţă care vrea să alegere 5000 de metri într-un timp anume. Depinzând de corpul nostru, clar nu putem avea acelaşi rezultat în fiecare zi. Depindem de vreme, de odihnă, de dietă, de mişcarea pe care o facem şi de multe alte lucruri, dar perseverenţa şi răbdarea sunt cele mai importante. Modestia cred că ajută mai mult decât un fel arogant şi necizelat de a discuta cu oamenii. Trebuie să fii conştient că totul se poate destrăma la un moment dat. Altfel ajungi la sufletele oamenilor dacă ai o fire sinceră, deschisă. Cred că doar oamenii slabi sunt aroganţi şi vorbesc cu alţi oameni cu nasul pe sus. Mi se pare un semn de slăbiciune, nu de un caracter bine crescut.

Trebuie să faceţi ceva anume ca să aveţi grijă de vocea dumneavoastră?

Sigur că da. Corzile vocale sunt nişte muşchi de doi centimetri. Vă daţi seama că sunt fragili. Dacă vorbeşti prea mult, nu e bine, dacă stai în fum de ţigară, dacă mănânci inadecvat, iar nu e bine. Nu pot bea apă rece. Sunt unii care nu au probleme, dar eu am grijă fiindcă e singura mea şansă şi nu vreau să abuzez. Îmi tratez vocea cu mult respect. Tot ce e dincolo de o măsură anume strică vocii. De-asta nu-mi permit să ies prea mult în oraş, de exemplu, în timpul anului când am de cântat. Ies foarte rar şi bineînţeles nu până la ore mici pentru că, la oboseală, nu mai ai rezultatele pe care trebuie să le ia. Exact ca şi un atlet. Cred că şi atleţii sunt la fel. Şi mai fac sport, dar nu sunt mare sportivă.

Acasă, în România, sunteţi ofertată să concertaţi?

Sigur că da, doar că având doar o dată pe an vacanţă, încerc să o ţin cât mai liberă, să am timp să mă odihnesc, să stau şi eu câteva seri pe o terasă să beau o bere rece, să stau la poveşti cu cei dragi, lucruri pe care le fac o dată în an şi mă încarcă.

La Bistriţa nu aţi mai concertat de ceva timp.

Nu, de când am plecat (din ţară –n.r.). M-au mai sunat cu o lună – două înainte, dar deja aveam programul făcut. Acum a fost iarăşi de pe azi pe mâine organizat, dar, cum am spus, încerc să ţin vacanţa cât mai liberă. Eu, pentru orice concert, mă pregătesc aşa cum m-aş pregăti în altă parte şi îmi iau lucrul foarte în serios. Am tabieturile mele pe care le duc peste tot.

Spre ce ţinţiţi? Aveţi un vis?

Da, am un vis. Desigur că am citit acest lucru undeva, dar coincide cu ce vreau. Îmi doresc să ajung varianta mea cea mai bună şi mai deosebită. Bun însemnând uman, corect, sincer, dedicat, bun, idealist, visător şi să-mi accept toate părţile ca făcând parte din mine, din omul din mine.

Vă mulţumesc şi vă urez mult succes!  

Interviu realizat de Cristiana Sabău