Actualitate

De Ziua Poliţiei, IPJ îşi deschide larg porţile și organizează o expoziție aniversară

”Cea mai importantă dată din calendar, pentru noi, polițiștii, este și va rămâne 25 martie – Ziua Poliției Române. Este ziua în care suntem mai mândri ca niciodată că îmbrăcăm uniforma de polițist și că avem cea mai frumoasă meserie dintre toate. A devenit deja o tradiție să o sărbătorim alături de dumneavoastră, cei în slujba cărora ne aflăm. Astfel că, în anul Centenarului Marii Uniri, avem dublu motiv să sărbătorim împreună!”, anunță IPJ Bistrița-Năsăud.

Pentru marcarea celor 196 de ani de existență a Poliției Române și 50 de ani de la constituirea Poliției Bistrițene cu inspectorat, secții, birouri, precum şi 53 de posturi comunale, în zonele rurale, Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud organizează o serie de activități:


Joi 22 martie, ora 12.00 – luptătorii Serviciului Acțiuni Speciale vor desfășura exerciții demonstrative, cu tehnici de autoapărare la Liceul cu Program Sportiv și Colegiul Tehnic Infoel din Bistrița, unde vor promova sportul și vor atrage atenția asupra consecințelor violenței. De asemenea, la activitate vor participa polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, care vor oferi răspunsurile necesare celor care vor să urmeze cariera de polițist și vor discuta cu cei prezenți despre alternative la violență

Luni 26 martie, ora 10.00 – vernisajul expoziției ”Poliția în slujba comunității. 1918-2018”, realizat în contextul celor 100 de ani de la Marea Unire. Evenimentul va avea loc la sediul Direcției Județene Bistrița-Năsăud a Arhivelor Naționale, iar expoziția va rămâne deschisă publicului în perioada 26-30 martie

Tot luni, 26 martie, începând cu ora 11.00, Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud își va deschide larg porțile pentru toți cei care vor să viziteze instituția. Cei interesați vor putea vedea autospeciale folosite de polițiști, standuri cu aparatura și tehnica din dotarea celor mai importante servicii operative, precum și exerciții practice ale specialiștilor de la Criminalistică

”Cupa Poliției Bistrițene” – în această săptămână au loc competiții sportive de minifotbal și volei, la care sunt invitate să participe echipe ale instituțiilor publice județene colaboratoare.

Într-o formă sau alta, sub diferite denumiri, Poliţia, ca instituţie, este atestată din anul 1822, când domnitorul Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu, şeful poliţiei din acele timpuri, drapelul pe care era cusută sigla Steagului Agiei, legalizând, astfel, funcţionarea acestei instituţii. Alături de siglă se afla o ghirlandă din aur în interiorul căreia era prezentată Maica Domnului înaintea Arhanghelului Gabriel, care îi aducea vestea cea bună (Buna Vestire).

Foto: arhivă

9 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS