Social

Ziua Națională, sărbătorită și la Prundu Bârgăului. Cum se va numi piața din centrul comunei (FOTO-VIDEO)

”Fiecare națiune își sărbătorește existența în fiecare an printr-o sărbătoare națională menită să celebreze progresul istoric al acelei națiuni. Și noi românii avem sărbătoarea noastră generată de reunificarea provinciilor noastre istorice într-un singur stat unitar România, stat care va împlini anul viitor o sută de ani de existență. Toți acești o sută de ani nu au fost în întregime presărați cu pace și prosperitate, țara și cetățenii ei au fost loviți de vitregiile istoriei, iar după cum bine știți pentru ca, această țară să existe și să prospere a fost nevoie de jertfa supremă a mai multor generații.


De aceea, pe lângă bucuria sărbătoririi existenței noastre naționale, cetățenii comunității noastre în frunte cu liderii ei și cei doi piloni de bază a existenței statale, biserica si armata, venim aici la monument, pentru a aduce un binecuvenit omagiu strămoșilor noștri, care prin jertfa lor, au făcut posibilă păstrarea gliei, a limbii, a tradițiilor, generând pentru prima dată în istorie o lungă perioadă de pace pe teritoriul țării noastre. Anticipând acest eveniment, am inițiat în cadrul primăriei un proiect de urbanism și sperăm ca membrii Consiliului Local să fie de acord ca această mică piață publică din centrul comunei noastre să fie denumită în viitor Piața Eroilor, în semn de prețuire pentru înaintașii noștri căzuți pe toate câmpurile de bătălie. Chiar dacă spațiul fizic al acestei piețe este acum relativ mic, fiecare dintre noi purtând în suflet câte un nume săpat în marmura neagra a acestui monument o vom face mai mare, cinstindu-ne astfel înaintașii!

Datorită lor ne bucurăm de o pace binemeritată după sute de ani de măceluri interminabile, pe întreg continentul nostru, ori acest lucru merită omagiul, aprecierea și recunoștința noastră, pacea fiind bunul cel mai de preț, un factor esențial, fără de care nu poate exista progres! Această pace binefăcătoare, întărește speranța și dorința actualei generații de a transmite această prețioasă moștenire tinerei generații, care la rândul ei să poată prospera într-o țară și mai bună, mai tolerantă, mai prosperă și mai dreaptă, în cadrul unei Europe unite, dar, în care fiecare națiune să-și păstreze teritoriul nealterat de interese revanșarde ce țin de trecutul istoric, valorile culturale,tradițiile și mândria națională, pe baza principiilor egalității și respectului reciproc între state și între cetățenii acestora, indiferent de etnie. Să ne bucurăm cu toții de sărbătoarea noastră națională, de pace, de progres, bunăstare și de țara noastră minunată așa cum ne-a așezat Bunul Dumnezeu și istoria! La mulți ani tuturor!”, a menționat primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan.

În centrul comunei a avut loc o festivitate dedicată Zilei Naționale, care a cuprins și o paradă militară.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS