Actualitate

Ziua bună a voluntarilor mici. Ada Milea şi Tibi Uşeriu, alături de copii la plantat (FOTO)

ACTUALIZARE Tășuleasa Social la finalul Zilei voluntarilor mici: ”13.000 elevi de gimnaziu din peste 70 de şcoli din judeţele Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Maramureş şi Sălaj au participat la acţiuni simultane de plantare, finalizând ˝Ziua Bună! – Ziua Voluntarilor Mici˝ – ediţia a 3-a. În total au fost plantaţi aproximativ 41.000 de arbori (molid, frasin, larice, tei, pomi fructiferi, arbuşti ornamentali etc.) pe o suprafaţă de 10 ha. La acţiune, pe lângă elevii şi profesorii prezenţi, au participat părinţi, bunici, voluntari Tăşuleasa şi Die Johanniter, instituţii publice locale, reprezentanţi ai ocoalelor silvice, dar şi prietena noastră şi totodată ambasadorul acţiunii Ada Milea. Ne bucurăm enorm că micuţii voluntari au avut parte de o asemenea acţiune şi vrem să le mulţumim tuturor celor implicaţi, în special profesorilor coordonatori şi voluntarilor prezenţi! Mulţumim, aţi fost grozavi!”.

AICI UN ALBUM FOTO


ȘTIREA INIȚIALĂ Peste 10.000 de copii din cinci judeţe în care a ajuns Camionul de Crăciun au plantat astăzi, 1 aprilie, copaci din 20 de specii. E „Ziua bună! Ziua voluntarilor mici”, organizată pentru al treilea an consecutiv de Asociaţia Tăşuleasa Social şi partenerii săi pentru a le da ocazia celor mici să mulţumească în felul acesta pentru cadoul primit şi să ofere, la rândul lor, ceva comunităţii.

Actriţa Ada Milea şi Tibi Uşeriu, pentru a doua oară câştigător al ultramaratonului de la Cercul Polar, sunt ambasadorii evenimentului, cei care i-au încurajat şi inspirat pe copii.

„Astăzi e ziua în care noi vom primi ceva de la copii. În cele cinci judeţe în care am fost cu Camionul de Crăciun sunt peste 10.000 de copii care vor participa la acţiunea de plantare. Fiecare va planta câte un pom, alături de familie, de şcoală, am inclus toţi membrii comunităţii. Avem peste 30.000 de puieţi. Practic, voluntarii de la Tăşuleasa au bucuria de a fi lângă copii, de a-i coordona, dar actorii principali sunt copiii în această zi. E a treia oară când facem Ziua voluntarilor mici. După cum se ştie, programele de voluntariat în mediul rural sunt foarte puţine. Acţiunea socială Camionul de Crăciun s-a transformat încet în una participativă, o acţiune de mediu. După această acţiune vom avea 5-7 hectare de pădure nouă. Copacii sunt din 20 de specii. Am făcut eforturi foarte mari să îi aducem  exact speciile pe care şi le-au dorit de la platani la stejari şi pomi fructiferi. Fiecare pădurice e în comunitatea lor. În câmpia Transilvaniei este necesar să avem arbori, sunt comunităţi cu puţină pădure. Platând puieţi facem un dar generaţiei următoare, nu neapărat un dar cât un împrumut pe care îl facem. De fiecare dată când luăm ceva din aceste resurse naturale, luăm de la nepoţii noştri şi  tunci trebuie să şi punem ceva înapoi.

Astăzi plantăm în peste 60 de comune, avem peste o sută de locuri în care se plantează. Locurile sunt găsite de ei, sunt avizate de autorităţile locale. O sută de locuri mi se pare enorm de mult. Aici nu e vorba numai de cantitate, ci de un mecanism pe care trebuie să îl facem împreună, să avem lucruri practice pe care le facem, copaci pe care să îi udăm în fiecare zi. Odată cu aceşti copaci cresc şi copiii noştri, iar dacă ei au o legătură directă cu câte un copac pe care îl văd în fiecare zi este deja de o educaţie pe termen foarte lung”, a spus Alin Uhlmann-Uşeriu, preşedintele Asociaţiei Tăşuleasa Social.

Actriţa Ada Milea a ajuns încă de dimineaţă la Bistriţa. Ea va planta puieţi alături de copiii din Sânmihaiu de Câmpie care vor avea de sădit peste 2000 de arbori.

„Oamenii ăştia m-au întrebat dacă pot să vin şi am venit. De fiecare dată aveam remuşcări că nu pot veni fiindcă se întâmpla ceva important în viaţa mea, acum, în sfârşit s-a nimerit să pot veni. Eu am glasul pământului încă în mine, sper, urlă şi sper să îl folosesc”, a spus Ada Milea.

Tibi Uşeriu va fi alături de copiii din Mureş cărora le-a împărţit cadouri din Camionul de Crăciun.

„Mi s-a terminat concediul, din păcate. E prima mea zi de lucru. Eu mă întorc acolo unde am dus pachetele la copii. Sunt în judeţul Mureş unde avem în jur de 16 comune. Mă bucur de ziua aceasta faină şi mergem să vedem ce fac copii şi ce dau înapoi”, a spus Tibi Uşeriu.

La fel ca şi în alţi ani, prefectul Ovidiu Frenţ, voluntar Tăşuleasa Social, s-a alăturat şi acestei acţiuni.

„Comunitatea voluntarilor mici se înmulţeşte de la an la an ca şi puietul. De fapt, şi ei sunt puietul nostru, iar dacă îi plantăm bine şi îi creştem, o să fim o societate mai frumoasă şi mai bună. Istoria ultimilor 27 de ani ne-a demonstrat că marile probleme ale mediului înconjurător au pornit din mediul rural, aşa cum este şi cumva explicabil pentru că acolo sunt cele mai multe păduri. Practic sunt copiii celor care nu au avut grijă de aceste păduri, iar ei, dacă vor planta an de an, aşa cum sper eu, cu siguranţă că vor avea altă idee despre ce înseamnă pădurea, vor aprecia cu mult mai mult natura şi sper eu că nu vor face ce au făcut părinţii lor”, a spus prefectul.

După o şedinţă de organizare la Bistriţa, voluntarii au plecat pe trasee.

La împădurire la Budești au mers și vicepreședintele CJ Vasile Puica și președintele TSD BN, Bogdan Ivan.

”1 aprilie, Ziua Voluntarilor Mici. Nu e o păcăleală: peste 10.000 de copii din mai mult de 70 de comune și peste 100 de locații, pe teritoriul a 5 județe (BN, MM, SJ, CJ și MS), au răspuns pentru al treilea an consecutiv cadourilor primite din Germania cu ocazia Camionului de Crăciun, plantând arbori și arbuști care vor înfrumuseța și vor însănătoși locul în care vor crește împreună. Parteneriatul încheiat între Asociația Tășuleasa Social și școli, prin intermediul inspectoratelor școlare județene, adaugă la beneficiul îmbunătățirii calității mediului și pe cel educativ. M-a impresionat entuziasmul micilor voluntari și al cadrelor didactice care i-au însoțit, în unele comune fiind ”molipsiți” și reprezentanții autorităților locale, părinți și alți voluntari. O zi foarte frumoasă din toate punctele de vedere, avându-i ca și ambasadori pe Ada Milea și Tibi Ușeriu, încheiată cu un concert inedit (muzică rock la instrumente cu coarde interpretată de Les Nuages Quartet din Cluj-Napoca)”, a concluzionat preefctul Ovidiu Frenț.

1 comentariu

  • Râpile, numai pecingini,
    Scot pădurari din origini,
    La sădit de plopi și iove –
    Transcarpatice mangrove.

    La munte, prin păduroaie,
    Cinci plantează, șapte taie,
    Nouă stivuiesc opt lemne,
    Le măsoară și pun semne.

    Urmând să prevină riscul,
    Să nu-i căpuiască vâscul,
    Un primar și doi barabori
    Bagă trei drujbe în arbori.

    Doar la marginea pășunii
    Mai cresc în vetre gorunii
    Când le cântă Ada Milea
    Trompet voluntar, acilea.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS