Actualitate

Zidul cetăţii va fi pus în valoare. Cei care au proprietăţi în vecinătatea lui ar putea fi despăgubiţi

Zidul cetăţii, din care se mai pot vedea bucăţi în vecinătatea Bisericii Ortodoxe de la Coroana, va fi pus în valoare de municipalitate. Primarul Ovidiu Creţu a spus că se are în vedere reconstruirea acelei părţi din zid care nu mai există şi deschiderea accesului spre el. În eventualitatea în care care proprietarii de terenuri din zonă nu vor vrea acest lucru, Primăria Bistriţa îi va despăgubi.

Primarul a declarat că, în opinia sa, pietonalul va trebui extins întrucât şi Biserica Ortodoxă „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” de la Coroana este un monument de referinţă pentru Bistriţa şi trebuie pusă în valoare. „Acolo a fost o mănăstire minorită. E un monument de referinţă pentru Bistriţa care trebuie pus în valoare. În plus, în spatele bisericii e zidul cetăţii, o parte din el. Va trebui să refacem ce s-a degradat şi să deschidem accesul spre el. Sunt acolo grădini şi tot felul de curţi. Va trebui ca ele să dispară. Dacă proprietarii nu vor dori să le deschidă şi să-şi amenajeze localuri – fiindcă va fi o zonă vizitată de turişti – atunci îi vom depăgubi şi vom trece terenul în domeniul public pentru ca să valorificăm zona aceea”, a spus Ovidiu Creţu.

De altfel, Primăria Bistriţa a anunţat deja că după aprobarea cercetării arheologice se va realiza un proiect de punere în valoare a centrului istoric respectiv marcarea zidurilor cetăţii cu unele obiective individuale si iluminat arhitectural, amenajarea unui punct de Belvedere asupra oraşului, iluminatul artistic al Turnului Saşilor, punerea în valoare a Cetăţii Bistriţa.

Mănăstirea minoriţilor este menţionată într-un document emis în anul 1268 care vorbeşte despre călugării de aici. Tipologic, construcţia face parte din categoria bisericilor sală, cu fronton masiv la faţada vestică, decorat cu o rozetă, cu navă sprijinită de contraforţi înalţi si un cor încheiat cu absidă poligonală. Pe latura sudică a corului se afla o sacristie, acum dispărută, dar ancadramentul uşii ei se păstrează încă, ilustrând un cadru romanic târziu cu profil gotic. Ferestrele, înalte si relativ înguste, au uneori arhivolta încă semicirculară, iar altele, arc frânt. Clădirea mai conservă elemente ale construcţiei care exista la sfârşitul secolului al XIII-lea: corul amplu, cu două travee dreptunghiulare şi absidă poligonală.

Foto: medievistica.ro

7 comentarii

  • Inainte de a pune in valoare zidul cetatii ar trebui repus in valoare orasul desfigurat de acelasi primar incult, nu doar prin mutilarea salbatica a copacilor de pe strazi ci si prin mutarea haotica a statuilor, facand varza istoria orasului. Bunaoara, bustul lui Cuza dezvelit la IJP la data de 9 mai 2004, in semn de omagiu şi preţuire pentru reformele in domeniul ordinii publice, dar si pentru a pune in valoare cladirea IJP care seamana cu un bloc de garsoniere, a fost mutat din prostie in Piata Unirii, cu toate ca numele pietei se trage de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 si deci nu are nici o legatura cu domnitorul Cuza. Si nu este singurul caz de ignoranta. Prin urmare, mai intai trebuie facuta ordine in dezordinea creata de cel care crede ca se pricepe la toate.

    • Cretu ar trebui sa mute inapoi la IJP bustul lui Cuza din Piata Unirii si sa retina ca numele pietei se trage de la marea unire si nu are legatura cu unirea principatelor. Sa nu-si mai bage nasul unde nu se pricepe. Biserica de la Coroana apartine Greco-catolicilor, fiind cumparata de acestia in anul 1895, cand romanii nu aveau o biserica in interiorul cetatii. Prin urmare ar trebui sa stie si Cretu ca nu mai suntem in comunism si trebuie respectat dreptul de proprietate.

  • Opinia mea este ca locul statuii lui A.I.Cuza este in Piata unirii, rolul lui in unirea romanilor si in reformarea statului roman modern(inclusiv in domeniul ordinii publice) fiind unanim recunoscut. Unirea unui popor are nenumarate momente marcante,iar reunirea intr-o piata publica a doua simboluri cu semnificatia Unirii este chiar fericita Va propun sa sustinem cu totii o noua unire. Aceea a bisericilor crestine romanesti. Dupa ce ne-au fortat la uniatie, ne-au ars stramosii si bisericile lor,am uitat ori nu stim cum am devenit greco-catolici,acum dam lectii de justitie si democratie. Noi cei de azi am dat terenuri si am construit biserici la Magura si Podul Budacului pentru cei ce au vrut sa revina la uniatie. Sa facem din „Biserica de la Coroana”ceea ce este de fapt prin istoria sa. O biserica a crestinilor uniti in jurul Lui Hristos,iar in zona sa aducem toate simbolurile unirii dar mai ales spiritul unirii. Este o provocare si pentru primar sa puna pe soclul de la Politie statuia potrivita zonei.

  • „Unirea natiunea a facut-o” spunea Kogalniceanu intr-un discurs rostit în 1863 în faţa parlamentului. Lucrurile nu trebuie confundate. Nici macar in Piata Unirii din Focsani care are legatura directa cu Unirea principatelor nu se afla statuia lui Cuza, ci un monument inchinat unirii. Respectand adevarul istoric, cu atat mai mult nu are ce cauta bustul lui Cuza in Piata Unirii din Bistrita. Numai o minte proasta asociaza orice unire cu numele lui Cuza. Cei care in 2004 au amplasat bustul lui Cuza la IJP Bistrita nu au fost tampiti.

  • Fosta piata Rossmarkt din Bistrita a primit denumirea de Piata Unirii amintind de faptul ca la Marea Unire din 1918 reprezentantii Bistritei au plecat spre Alba Iulia din fata bisericii romanesti, achizitionata de romanii din oras in 1895. Prin urmare nici o legatura cu mica unire si cu bustul lui Cuza pe care un primar incult l-a mutat aici de la IJP, falsificand istoria locului.

    .

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui savu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS