TSD te vrea #PregătitPentruViitor! Eveniment la Bistrița

Holistic

Bistrițenii vor putea participa la unul dintre cele mai importante evenimente de dezvoltare personală din acest început de an în data de 14 martie la Hotel Metropolis.

Cei interesați să învețe despre leadership și să se dezvolte personal sunt așteptați în data de 14 martie, începând cu orele 18:00, la sala de conferință a Hotelului Metropolis, acolo unde echipa Tinerilor Social Democrați din municipiul Bistrița a pregătit un eveniment special, „Profilul liderului de azi, #PregătitPentruViitor!”

Vorbitorul principal al serii va fi Eliade Rotariu, trainer cu experiență de peste 10 ani, având în portofoliu un număr important de clienți din mai multe domenii. Specializat în formarea angajaților unor branduri de top din România, acesta a reușit să crească performanța clienților săi, iar în luna martie va fi în mijlocul bistrițenilor.

Întâlnirea se adresează tuturor persoanelor interesate de teme precum leadership, vânzări și comunicare, indiferent de convingerile politice, scopul fiind de a oferi o ocazie de dezvoltare personală unui număr cât mai mare de oameni.

Pentru a participa la eveniment, cei interesați sunt rugați să se înscrie prin intermediul formularului de la următoarea adresă: http://bit.ly/2oPOHwP

Președintele TSD Bistrița, Adrian Solcan a declarat : ”Educația și dezvoltarea personală sunt singurele investiții sigure, pe termen lung care vor da un avantaj competitiv tinerilor într-o lume tot mai conectată și globalizată. Dacă pentru generația părinților noștri abilitățile practice erau esențiale, pentru generația noastră trebuie să dezvoltăm tot mai mult competențe „soft” în domeniul leadershipului, vânzărilor și comunicării. Am inițiat acest eveniment pentru că o comunitate inteligentă este formată din tineri inteligenți. #OrasAccesibilTinerilor”

Președintele TSD Bistrița-Năsăud, Bogdan Ivan Gruia (foto), a declarat: ”Începând cu anul 2012 s-au făcut investiții masive în infrastructura de educație din județul Bistrița-Năsăud, iar astăzi avem multe localități cu infrastructura școlară modernizată. Investițiile publice din ultimii ani pun bazele unui context în care tinerii din județul nostru pot să își dezvolte un viitor aici. Tinerii merită să aibă repere și doar prin promovarea acestora și atragerea cât mai multor profesioniști în zona publică, vom putea dezvolta comunitatea noastră pe termen lung.  Cred cu tărie că investind în educație, investim în viitor! #SuntemFapte”

Evenimentul face parte dintr-un program de formare inițiat de către TSD Municipiul Bistrița, care se derulează pe parcursul a 2 luni și prin care ne-am propus să aducem informație de calitate unui număr de aproximativ 150 de tineri.

TSD Bistrița

Comentarii

  1. Activistul

    No mă , am trăit să aud și asta!
    Pesedeu te vrea educat!
    Ivane stai chitit nu scoate capul ca in Pesede numa asa rezisti

    (0)
    • un tânăr bistrițean

      cred că ai vrut să spui Szugi, te-ai gândit bine, pt că nu cred că ai vrut să spui L. Szasz, ar fi fost o blasfemie, acela nu se ocupă de „culturalizarea” prin manele și mitocănii.

      (0)
  2. CC

    Bun.
    TSD, ca si organizatie angajeaza seminarii in domeniul vanzarilor.
    Vanzari de ce?
    Gogosi electorale?
    Facem, dregem, putem, reusim, fapte nu vorbe etc.
    Sloganuri goale lipsite de continut.
    Un program pragmatic rational aplicat nu se face cu formatori , traineri vanzatori care preiau vechile trucuri despre succes din anii 1930 ale lui Dale Carnegie.Mai o gluma, mai un exemplu, musai personal sa fie credibil…, mai un tip din auditoriu implicat in fata..
    Trucuri vandute ca si retete universale de succes si reusita.
    Un lector in costum si cravata, vreo imitatie de rolex la mana, 2-3 ceasuri de formare, believe, believe, 3-4 puncte esentiale , musai sa crezi in tine, inca vreo 5 pasi, 2 tweeturi zilnice cu hashtagu corespunzator pavlonian..

    …Si gata , ura succes atins efect placebo garantat.

    Sunt curios cati dintre cei care isi platesc biletele vor reusi in urmatorii doi ani.
    Statistic 20%.
    Unul din cinci.

    (0)
    • Leyla

      Nu cred că obliga pe nimeni sa participe. Și nici să își de-a cu părerea. Trist e că ne-am obișnuit să comentam așa fără să știm ce vorbim, in necunoștință de cauza….și apoi ne plângem că suntem un popor tâmpit. Ufff… Mult mai avem de învățat până la civilizație

      (0)
  3. Povesti

    Care viitor frate??? Nu sunteti in stare sa modernizati strazile orasului si mai vorbiti de viitor…. incompetentilor. Spargeti banii cetatenilor pe idei prostesti. Un fel de spalare pe creier fac comunistii astia. Va lipseste cravata rosie de pionier.

    (0)
    • Omega

      Nu cred că obliga pe nimeni sa participe. Și nici să își dea cu părerea. Trist e că ne-am obișnuit să comentam așa fără să știm ce vorbim, in necunoștință de cauza….și apoi ne plângem că suntem un popor tâmpit. Ufff… Mult mai avem de învățat până la civilizație

      (0)
    • Omega

      Știu . Și eu. Și bine gratis
      Trebuie de mers. Auzi la ăștia „pareristii”. Cică pe banii contribuabililor. Doamneeee da-ne minte că ne lipsește cu desăvârșire

      (0)
  4. Mihail Iorga

    Măcar tinerii organizează ceva interesant, față de alții ce se pozeaza lângă tătucii din pnl si atat..Bravo tineri frumoși, bistrita are nevoie de evenimente de genul, succes!!

    (0)
    • Iuri

      Doar așa putem evolua și schimba ceva in bine la tara asta. In tineri ne stă nădejdea.super inițiativa.

      (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.