Actualitate Recomandări

Viorica Dăncilă, propunerea PSD pentru funcţia de premier. Doina Pană: O cunosc foarte bine

Europarlamentarul Viorica Dăncilă, președintele Organizației de Femei, este propunerea PSD pentru funcţia de prim-ministru, s-a decis în urma ședinței Comitetului Executiv Național al partidului. Vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu s-a retras de pe lista propunerilor pentru funcţia de premier pentru că nu a dorit să se împartă voturile. Viorica Dăncilă a fost propusă de Niculae Bădălău și susținută de social-democratele din Organizația de Femei.

Deputatul Doina Pană, vicepreședinte al PSD și al Organizației de Femei la nivel național, a declarat că o cunoaște foarte bine pe Viorica Dăncilă.

”Am lucrat cel puțin zece ani împreună, Viorica Dăncilă fiind președintele Organizației de Femei, astfel că o cunosc foarte bine. Este o femeie tenace, nu are orgolii excesive. Până la urmă, fiecare om are o anumită doză de orgoliu. Este o persoană care se consultă, un om de echipă și va face o echipă foarte bună. Cel mai important, nu este un om conflictual”, a spus fostul ministru al Apelor și Pădurilor.

Partidele parlamentare au fost convocate la consultări cu preşedintele Klaus Iohannis pentru desemnarea noului premier, miercuri, de la ora 12.00, prima întâlnire fiind cu coaliţia PSD-ALDE. În continuare, de la ora 13.00, preşedintele se va întâlni cu delegaţia PNL, iar de la ora 14.00 cu aceea a USR. La ora 14.30, este aşteptată la Cotroceni delegaţia PMP, iar de la 15.00 cea a UDMR. Grupul minorităţilor naţionale va încheia rundă de consultări, întâlnirea fiind programată la ora 15.30.

Preşedintele Românii Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că l-a desemnat pe Mihai Fifor ca premier interimar şi că a convocat pentru mâine la consultări partidele parlamentare, întrucât doreşte o procedură rapidă pentru instalarea unui nou guvern.

Viorica Dăncilă este preşedintele Organizaţiei de Femei a PSD şi liderul europarlamentarilor social-democraţi români. Ea este membră PSD din anul 1996 şi a fost, pe rând, preşedintele Organizaţiei de Femei PSD Videle, consilier local la Videle, consilier judeţean în Teleorman, preşedintele Organizaţiei de Femei PSD Teleorman. În perioada 1989-2009, Viorica Dăncilă a fost mai întâi profesoară la Liceul din Videle, iar apoi inginer la OMV Petrom SA.

Foto: arhivă

35 comentarii

  • Uite ca solicitarea lui Radu Moldovan a avut efect.Fix asta a fost si propunerea lui Romeo Florian et.comp. Sa fie o Fa de pe la noi din Teleorman.Daca mai reusesc marii taietori de lemne sa-l puna ministru la Paduri pe electricianul CFR Denes,atunci echipa-i completa.
    PAREREA MEA!

  • PSD-ul ăsta pare un partid de soldați.
    O armată.
    Poate tocmai de aceea , rockerul de Dragnea, mai neconformist în adolescență, i-a avut pe toți la degetul mic.
    Trebuie recunoscut, Dragnea are o excelentă inteligență politică, e un talent nativ.
    O fi și un corupt de primă clasă, agent dublu sau ce mai e..dar are competențe politice.
    Din rebelul adolscentin, la șeful autoritar al PSD, numai în filmele holywoodiene vezi așa o evoluție.
    I-a jucat și îi joacă pe toți.

  • Ce mufa are!!!
    Nu stiu daca a absolvit invatamantul gimnazial, dar asta e!
    Ce asteptari sa avem de la analfabetii care ne conduc?
    Gretos, putin spus….

  • Din Aprilie dupa ce trece legea AMNISTIEI ȘI GRATIEREA se pune DRAGNEA prim ministru. SI PE urma președintele STATULUI. Asta ne trebuie!!!

  • Soldătei de teracotă, în armata lui Mao !
    Statul paralel cu interesele cetățeanului sunt EI !
    Tot unu și-una: nu-s tineri, da-s bine ținuți, roșii ca ciuma din care provin.

    • Dar garderoba, nu este „made in Telemorman”!? Mare parte pare din „colectia PSD Linul”! Cam ca „dna Fa”…

  • Știe cineva câți miniștri, secretari de stat sunt din județul Teleorman? Unii zic că ar fi vreo 60-70. Oare în tara asta nu mai sunt oameni de stat în afară de cei din TR? Cei competenți au plecat cu toții din tara? Singura condiție să obții o funcție/sinecură la stat este să ai obârșia in zona Belina. Ăsta-i statul paralel de TR! Prim-ministrul Japoniei vine și el o data la 100 de ani (centenar) in Teleormanistan și nu a avut un omolog cu cine să discute. Halal tara! Suntem de râsul lumii în anul Centenarului! Domnii Tanko, Ivan Bogdan și armata lor de trolisori (alandala, Ana & Co) sa aducă argumente pertinente pentru starea actuală.

    • În anul 1969, Editura Tineretului scotea o carte a lui Ilie Cârciu numită Kudu întreabă vântul. Era o carte de povestiri cu animale exotice și cu desene relevante. Kudu era o antilopă. De asemenea, îmi amintesc de papagalul Alandala, chiar așa se numea și povestirea respectivă. Nu mai știu desenul. Surpriză este că pe papagal îl regăsesc, iată, la PSD Bistrița.

  • Oare de ce nu a propus Radu Moldovan, pentru functia de premier, pe distinsul sau frate? Tot prin capitala isi face veacul….. si ala
    Radule, iar m-ai dezamagit!
    Chiar speram la un premier de Bistrita, dar n-a fost sa fie…. poate data viitoare

    • Sa recapitulam: fratele Macarie e director la Ministerul Transporturilor, sotia Voichi e la Curtea de Conturi BN, cumnatul viceprimar de comuna, finii: vice de Bistrița, shef la Finanțe. Oare fiica ce funcție va primi după terminarea facultății? Cu siguranță nu va fi bugetară! Asta-i statul perpendicular de BN.

  • Voichita lucra candva la gaz, pe centura. Intr-o zi a mers la aia de dispecerat si le-a zis asa ” tin sa va anunt ca mie mia disparut poseta”. Aia mai iesteti ca ea iau zis sa cheme politia ca ei au alta meserie si ca dispeceratul nu e post de politie. O alta intamplare pe vremea cand era gazul companie de stat ia venit la un intalator ca are de platit peste 10 mii de lei. Ea cu raducu au mers in vacanta in spania pe numele intalatorului, prin sindicat. Pana la urma s-a „rezolvat” treaba si toti au fost fericit.

    • Au apărut trolisorii Rosiori de Vede! Nu vă e rușine? Chiar trebuie să plecăm toți din țară? Ăștia vor ca funcțiile de PM, ministru, secretar de stat sa fie ocupate prin rotație de toți cei din zona protejată Natura 2000 „Zimnicea-Alexandria-Videle-Turnu Măgurele-Rosiorii de Vede”

    • Din păcate Cosette Chichirău nu reprezintă România. Cosette este prea frumoasă, prea inteligentă și în plus vorbește corect atât limba română, cât și limba engleză. României ieșită ori neieșită din comunism îi trebuie o țață, o lele ca s-o reprezinte. Avem destui țățoi la Bistrița ca s-o urmeze.

  • Ce tot sariti la gatul femeii din Teleorman?
    „Mandrele „din Bistrita ,trimise de Oltean la Bucuresti ,erau mai destepte? Dar „gloaba” lui Basescu facuta europarlamentar ?
    Toti marii „barbati” politici ai tarii s-au ascuns dupa fustele femeilor ! Udrea,Plumb,Turcanu,Ridzi,Crinuta Dumitrean,Firea ,sirianca si cate or mai fi ,n-ar fi existat niciodata daca in spatele lor nu se ascundea un „viteaz”grangur politic !
    Nimic nou sub soare! Somn usor ,Romania !

  • „Cine a câștigat în această seară?”, au întrebat reporterii adunați în sediul PSD. Iar omul cu mustață și-a păstrat tonul arogant și a rostit un singur cuvânt: „Partidul”. A uitat să spună și cine a pierdut sau poate că nici nu mai era nevoie. De vreo 70 de ani Partidul câștigă de fiecare dată prin aceste locuri, fără să-l intereseze cine pierde și care sunt consecințele.

    … iar premierul Japoniei a vizitat Muzeul Satului.
    … după care noul premier al României, duoamna Vasilica, pe care o cunoaște duoamna Doina, și care este foarte bine cunoscută la Briuxel, că-i mare parlamentar european, de anvergură, despre care se știe pe acolo cum a dat un interviu despre apărarea drepturilor femeilor și de gen în țările membre UE: Iran și Pakistan.
    Cam atât, deocamdată!

    • Iaca, o mai apărut ceva – anunț pe OLX:
      Partidul Social-Democrat recrutează prim-ministru pentru Guvernul României.

      Cerinţe:
      – cetăţenie română;
      – limbi străine – nu sunt necesare;
      – limba română – decât vorbit cât de cât;
      – cunoştinţe în domeniul economic – nu sunt necesare;
      – abilităţi de utilizare a computerului – nu sunt necesare;
      – capacităţi de comunicare – nu sunt necesare;
      – experienţă de lucru în echipă, abilităţi de colaborare cu angajaţi de orice nivel – nu sunt necesare;
      – creativitate şi spirit de inovaţie, principii morale solide, responsabilitate – bine, fie!
      – dosar penal – constituie un avantaj.
      Beneficii:
      – o partidă de pescuit în insula Belina:
      – cel puţin o apariţie la Sinteza Zilei, în fiecare săptămână;
      – comision din încasări;
      – spor de ruşine.
      Dosarul de candidatură trebuie să conţină decât numele şi pronumele candidatului.

  • Biata Romanie! Politicienii (?!) se cearta, Prim-ministru japonez, nuse poate intalni cu omologul roman, la cea dintai discutie oficiala(!?), leul se duce la vale ,etc,etc… As fi dorit seriozitate si responsabilitate din partea politicienilor, amanarea cu o zi a demisiei lui MT, o rugaminte catre Custodele Coroanei Principesa Margareta, pentru discutii la Palatul Elisabeta cu premierul Japoniei, toate acestea , intr o nota de normalitate accesibila… Din nou , am pierdut o sansa pentu tara ,pentru noi toti… Suntem in anul Centenarului, sa nu intinam amintirea marilor”” oameni de stat „”…, Sa dovedim ca putem renaste precum pasarea Phoenix ! Sa ne implicam cu totii …Sa contribuim fiecare cu cate ceva, spre binele tuturor. Academia Romana a ramas, dupa umila mea parere, singura institutie in stare sa indaca o adevarata revigorare nationala! Sa auzim numai de bine… Cu respect, MNPop

    • Cu asa politicieni cum sa renasti? Astia au numit Prim-Ministru la plesneala. Asta este pretul pe care-l pun pe acest popor, pe aceasta tara. Sa le fie rusine, dar ma indoiesc serios de asta.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS