Actualitate

Viorica Dăncilă, candidatul PSD la Președinție

Viorica Dăncilă a fost votată în Biroul Permanent Naţional al PSD pentru a fi candidat la Preşedinţia României, decizia fiind validată tot astăzi în ședința Comitetul Executiv Național al partidului.

Votul privind desemnarea liderului PSD Viorica Dăncilă ca prezidenţiabil PSD la alegerile din luna noiembrie a fost aproape unanim (doar două voturi împotrivă).

Candidatura premierului Viorica Dăncilă la Președinție va fi lansată în cadrul Congresului PSD din 3 august.

Gabriela Firea a anunțat că renunţă la participarea în cursa internă din partid cu privire la desemnarea candidatului pentru Cotroceni.

”Am ascultat părerile tuturor organizațiilor județene, fiecare și-a spus opinia cu privire la candidat și campania care urmează. Am adoptat o rezoluție. Opiniile noastre vor fi spuse în cadrul forurilor statutare, iar cei care vor ieși în spațiul public cu diferite afirmații care să lezeze partidul sau candidatul la prezidențiale să fie sancționat în CEx. Într-o echipă unită toți trebuie să fim aliniați în spatele candidatului. Orice pas greșit e un pas pe care îl va deconta partidul. Trebuie să dăm dovadă de determinare, corectitudine unii față de alții și unitate. Cred că fiecare președinte de la nivel județean va fi foarte implicat, cred că PSD are puterea să câștige aceste alegeri”, a declarat Viorica Dăncilă:

”S-a votat pentru preşedintele partidului, respectiv pentru mine pentru a reprezenta partidul în viitoarele alegeri prezidenţiale. Este un vot care mă onorează, mă responsabilizează în acelaşi timp pentru că ştiu că nu o să intru într-o luptă uşoară. Ştiu că va fi o luptă foarte grea, ştiu că partidul pleacă de la o situaţie dificilă din punct de vedere electoral, dar am încredere în mine, am încredere în colegii mei, am încredere în puterea noastră de a mobiliza, am încrederea că vom câştiga aprecierile românilor, că se vor regăsi în mesajele noastre mulţi dintre români, că vom crea un val de încredere la nivel naţional şi că putem câştiga acestei alegeri. În spatele nostru nu va fi doar electoratul nostru, în spatele nostru vor fi şi cei pe care i- am dezamăgit şi vom face tot ce este posibil să le recâştigăm încrederea, în spatele nostru vor fi românii care cred că România este a noastră a tuturor că la masa aceasta trebuie să stăm toţi românii. Consensul şi unitatea este mult mai importantă decât dezbinarea. Cred că am şanse şi în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, pentru că am demonstrat că pot fi premierul tuturor românilor, deci pot fi şi preşedintele tuturor românilor. Cred că am demonstrat că pot să-mi reprezint ţara cu demnitate pe plan extern. Cred că toate aceste lucruri vor fi apreciate de cetăţeni. Cred că pot să demonstrez în perioada următoare că pentru pentru prima dată în istoria acestei ţări putem avea un preşedinte femeie”.

Zilele trecute, Viorica Dăncilă a anunțat că fiecare organizaţie din ţară va avea de obţinut un scor la alegerile prezidenţiale, care urmează să fie fixat, în caz contrar, liderii locali vor trebui să demisioneze după alegeri. La precedenta ședință CEx, Viorica Dăncilă a spus: ”În cazul în care candidatul PSD nu ajunge în turul 2 la alegerile prezidenţiale, cu siguranţă se impune o demisie a mea din conducerea PSD”.

În 11 iulie, Dăncilă declara că ”dacă partidul îmi va cere să candidez la prezidențiale, voi accepta ce spune partidul. Dacă nu există o altă opțiune care să ne ducă în turul 2 și să câștigăm, nu voi da înapoi. Nu vreau să dau impresia că sunt un om laș”.

27 comentarii

  • Motto:
    „Unii au noroc desigur.
    De trifoi cu patru foi,
    Poti s-alergi de unul singur
    Si s-ajungi pe locul doi”.
    (Gheorghe Gheorghiu – Trifoiul)
    Cu toate că la alegerile prezidentiale de anul acesta, ţinta PSD-ului e doar sa ajungă în turul 2, cu un candidat ca Viorica Dăncilă, sunt slabe sperante ca obiectivul să se realizeze. Mai grav este pentru organizaţiile PSD din ţară care vor avea obligatia de a obţine un anumit scor la alegerile prezidenţiale, ce urmează să fie fixat, în caz contrar, liderii locali vor trebui să demisioneze după alegeri. Cu un candidat ca Viorica Dăncilă, mulţi dintre liderii PSD din teritoriu si-ar pute scrie de pe acum demisia.

  • Oare femeile din Romania se simt reprezentate de aceasta eminenta cenusie?Cam asta este nivelul ciumei rosii.(adusa aici de betia de putere a penalilor,hotilor si chelnerilor)

  • În condițiile actuale câştigarea alegerilor e echivalentă cu acceptarea unui cadou otrăvit.
    E un calcul cinic politic, anticipează şi planifică pierderea evidentă pentru a salva aparențele.
    Guvernarea care vine va fi impopulară pusă în fața unor decizii extrem de grele economice şi impopulare.
    Sunt nişte hoți cinici cei din PSD singura ocupație acoperirea urmelor dezastrului datorat, incompetenței.
    Ironic ca să-i faci să plătească tot la mijloace tipic PSD-iste trebui apelat…gen politizare excesivă administrației ca să le tai salariile grase şi beneficiile( mulți de dat afară, dacă nu se fofilează în underground pe posturi călduțe), apoi o încercare de control politic a justiției pentru debarcarea yesmenilor de serviciu ..SS, noii.procurori generali implantați ca legea să nu se aplice amicilor de partid.

    • D. Barna se tavaleste pe jos de ras. In turu doi ajunge Barna si Wagner. Eu cred ca Wagner o sa si-o ia in brate.

  • Acuma, sa fim seriosi; daca si Dancila asta are pretentii la functia de Presedinte al Romaniei, putem sa punem lacatul pe toata tara si sa ne cautam pasapoartele. Cu scuzele de rigoare, dar numai pe scara blocului in care locuiesc am cativa vecini care ii sunt superiori doamnei la toate capitolele, de la inteligenta si pana la cultura generala, de la pricepere si pana la nivelul de scoala si de instruire. Dancila presedinte al Romaniei ar fi cea mai mare umilinta pentru tara si pentru romani din 1989 incoace; o bataie de joc colosala, o gluma sinistra. Personal, sper ca doamna respectiva sa-si revina din aberatia in care traieste dupa primul tur al scrutinului, sa revina cu picioarele pe pamant si sa-si constientieze corect locul si cate parale face in lumea reala. Altfel, nici macar Dumnezeu nu va mai avea mila pentru Romania…

  • De acord ca Dancila nu e alegerea cea mai potrivita pentru PSD insa nici ceilalti 2 candidati ai dreptei nu sunt mai straluciti decat Dancila.Barna este un robotel care repeta zilnic aceleasi lozinci in timp ce Johannis e un individ care n-ar putea sa trezeasca o emotie mica in randul alegatorilor sai cand tine un discurs amandoi bazandu-se pe adversitatea alegatorilor fata de PSD indusa de mediul online.
    Concluzionand
    Dancila nu ajunge in turul 2 , unde vor ajunge K.I. si Barna. Votantii lui Dancila vor vota in turul 2 Barna , care va castiga alegerile. Recapituland , Dancila e bucurie pentru USR si tristete pentru PNL.

    • Trebuie sa fii dus cu pluta sa pui analfabeti sa candideze. Trebuie sa fii chiar rupt de realitate.

  • Ce noroc pe capul PSD-ului ca noi am uitat deja ca Dancila e omul lui Dragnea. Dancila presedinte ca sa semneze gratierea lui Dragnea! Psd ne cam ia de fraieri….

  • Nu va ti prins inca?Acest partid format din slugi si hoti incompetenti nu renunta la guvernare,respectiv la Dancila.De ce?Ca sa poata lua spagile in continuare pe lucrari existente sau viitoare.Aceste lichele daca intra in opozitie,a doua zi uita de ei mita de 10% si le zboara nevestele din joburi banoase!!De aceasta boala cronica, numita ciuma rosie,o sa scapam doar prin amputare si o sa ramana sechele mult timp de acum incolo!!

  • Pana acum am crezut ca PSD este un partid. Imi era nou ca fac parte de Catavencii. Adica satira.
    Doar ca se si potriveste in tactica care au practictat o de cind urmaresc eu politica romaneasca. Inainte sa plece din guvern dau tunuri care cat se poate de mult pagubesc guvernul de pe urma lor. Adica ei sint constienti ce fac per ansamblu, doar ca Danila sigur nu a inteles 🙂

  • Mamaaa ! ,,,,,ce de minusuri de la ciumatii rosii ati primit. Uite eu o sa primesc numai plusuri. Nu te lasa Veorico, las-o dracului de zacusca si te du la Cotroceni si intr-un an de zile sa muti tate ambasadele la Videle.

  • Astept cu mare nerabdare sa vad cum Radu Moldovan,personal,dar si prin purtatorul de vorbe Ivan Bogdan,o sa ne explice cat de capabila,desteapta,nemaipomenita este reprezentanta orasului Videle din Teleorman si ca va fi cel mai bun presedinte care l-a avut Romania de la Burebista incoace,desi nu de mult cei doi spuneau public ca le este rusine cu asa persoana,care sub nici o forma nu poate fi presdintele PSD-ului,dar poate fi foarte bine al Romaniei,ca doar PSD-ul conteaza,nu Romania pentru ei.
    PAREREA MEA!

  • Ce am spus am calculat bine. Numai plusuri am primit si nici nu mai trebuie sa manc de amiaza. Multumesc cititorilor de centru-dreapta care sunt anti pesedeu.

  • Voi aveți pe Veorica
    Și putere, noi nimica.

    Voi o aveți pe Dăncilă
    Și putere, noi ștampilă.

    Vara trece, frunza pică,
    Alei dragă Veorică.

  • Iliescu, Geoana, Nastase, Ponta, Dancila. Rau de tot a luat-o la vale PSD, impostura se termina aici, PSD a devenit deja istorie trista. Era si cazul, dupa 30 de ani de la Revolutie ( Brucan a gresit cu 10 ani ), sa se schimbe paradigma in politica romaneasca . 30 de ani i-a luat electoratului roman ca sa devina matur, sa nu mai achieseze la minciunile si povestile nemuritoare ale unor analfabeti parveniti care s-au crezut zei.

    • sa vad ce o sa mai guiti cand o sa iasa Barna presedinte? Cred ca iti da seama ca electoratul PSD nu o sa voteze cu Iohannis!

  • Este un moment epocal pentru țara noastră, cu așa ceva nu s-a mai întâlnit, să participe la alegeri, din postura de candidat, o persoană atât de limitată, împinsă de la spate de un partid, nu-mi aduc aminte să se fi petrecut. Asta este tot ce poate propune acest partid, este tot ce este mai rău și totodată mai distractiv, ne vom distra pe cinste cu această tanti, să vedem campania, cum se va spune votați-o pe veo, dar de ce? nu are absolut nicio calitate, nicio competență, nicio aptitudine care să o recomande pentru o astfel de candidatură, să nu mai vorbim de ocuparea unei astfel de funcție într-un stat. Ar spune unii, calitatea sa principală este modestia, așa este, dar cea intelectuală, în privința celeilalte, nu poate fi vorba, dacă ar fi fost modestă, niciodată nu ar fi acceptat să intre într-o astfel de cursă. Mi se pare ridicol, jenant și umilitor pentru România, această doamnă n-are nimic în comun cu atribuțiile specifice unei demnități publice, cum nu am eu u sporturile extreme. Poate trebuie să trecem și printr-un astfel de moment în drumul nostru spre civilizație, ca țară mă refer. Cu tanti veo, cu răzgândeanu, pleșoianul, poate șerban nicolae, de ce nu, ne vom distra de minune, circul îi asigurat. Bravo, psdeu, asta meriți, asta ai, așa te reformezi și ăsta-ți este viitorul, dispariția cât mai rapidă cu putință!

  • Mamăăă, ce s-au înfoiat ciumații! Numai minus-uri pe aici. Hai duamna Veorica, cu curaj până la “victoria finală”. Adică … până nu mai aude nimeni de voi. Să dea Domnul să se întâmple cât mai repede, că încep să-mi pierd răbdarea.

    • By the way “Gobles”. Unde ai văzut tu că am scris “roșie”????? Aud? Eu am scris doar “ciumați”, sau nu știai că există o boală contagioasă, care poartă care se numește așa și care se caracterizează prin febră mare, diaree (verbală în cazul de față) și delir. Pârțar mic ce ești: mai pune mâna pe carte și nu doar să te uiți la poze!

  • Aura, fa mai bine o tocana decat sa pui botul la asemenea ineptii. Vai de capul si mintiuca ta, rau ai fost virusata.

    • Băi “Gobles”! Eu sunt ce “vrea” mușchii mei. Cine ești tu să-mi dictezi cine să fiu? Vezi-ți de psd-ul tău și fă-mi cu mâna din mers. V-ați luat toți nasul la purtare și credeți că ceilalți “suntem decât”! Pupați-vă în … unul pe altul și marș la groapa de gunoi, unde vă este locul.

  • Sunt şi ei utili la ceva, se simt valorificați
    Pot să facă o carieră?
    Autonomă , profesională, cu termene de respectat, standarde etice şi morale, bani creați ca şi plus valoare.
    Răspunsul meu:
    În afara partidului, nu prea.
    Sunt dependenți de salariul de funcționar.
    Iar antrepenoriatul înseamnă în cazul lor copierea -traducerea unui model de afaceri de afară şi garantarea unui contract prin Partid.
    Dar sunt buni la ceva
    La thumbs down şi postări de fotografii.
    PS Cred că până şi ei realizează că sunt manipulați cinic de ăi mai bătrâni şi hârşiți gen Radu Moldovan.
    Test pentru ei.
    1. Evaluați poziția materială a şefului direct. Este un geniu economic, un om care munceşte 24/24 ..sau tipul celui care vrea comisionul şi deleghează munca şi banii. Ce fel de lider au?
    2. Gândiți care e utilitatea voastră în cadrul organizației. Aveți într-adevăr un cuvânt de spus, sunteți ascultați, propunerile voastre se materializează…sau şefii mimează înțelegerea, vă servesc promisiuni pe tavă, iar chestia care ai propus-o pare a fi pusă în practică…la paştele cailor…
    3. Uitați cum se promovează oamenii..tata, mama, numele, bunicul, bunica , unchiul, naşul..toți la un loc mai puțin recunoaşterea aportului tău..
    Aşa că bieți tineri, ascultați la mine. În loc să credeți în himere, soluții tip scurt-circuit urmăriți pe antrepenorii tineri din România care au început de jos , fără contacte politice.
    Aveți ce învăța.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS