”Au fost înălțate lampioane în amintirea celor care au plecat pre brusc și prea devreme dintre noi!” – SAJ Bistrița-Năsăud.

”Polițiștii, jandarmii, pompierii și cadre medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud au fost alături de cei care au pierdut persoane dragi, în accidente rutiere. În contextul Zilei Mondiale pentru Comemorarea Victimelor Accidentelor Rutiere, duminică, 19 noiembrie a.c., reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului Județean de Jandarmi, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud au păstrat un moment de reculegere și le-au fost alături celor care au pierdut persoane dragi, în accidente rutiere. Curtea bisericii din Viișoara, localitatea în care cinci tineri și-au pierdut viața într-un tragic accident înregistrat în anul 2017, a fost luminată de zeci de candele aprinse de cei prezenți. De asemenea, familiile celor plecați la cer au înălțat lampioane cu mesaje, și rugăciuni, și doruri. Fără să ne dorim să deschidem răni, dar cu dorința arzătoare de a fi învățat din tragedii și de a nu trece mai departe nepăsători, demersul nostru a avut un rol preventiv, menit să ne facă mai prudenți și mai conștienți de importanța respectării regulilor de circulație. În acest sens, polițiștii de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității au distribuit materiale cu mesaje preventive celor prezenți”, se arată într-un comunicat.

   

Foto: SAJ BN, IPJ BN