Politică Social

Vicepreşedintele CJ, Dorin Popescu, îşi petrece vacanţa în Croaţia

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Dorin Popescu, se află în vacanţă în Croaţia, ţară pe care o vizitează împreună cu soţia sa Mihaela. Pe pagina sa de Facebook, vicepreşedintele CJ a postat mai multe fotografii, majoritatea făcute la Marea Adriatică de care se pare că a rămas impresionat, dar şi din oraşul croat inclus pe lista UNESCO a Patrimoniul Mondial Cultural şi Natural.

Atât vicepreşedintele CJ, cât şi soţia sa, şi-au făcut mai multe fotografii ca să aibă amintiri frumoase din această vacanţă.

Dubrovnik (în italiană Ragusa, în română Raguza) este un port şi una dintre cele mai proeminente staţiuni turistice de la Marea Adriatică în sudul extrem al Croaţiei şi centrul cantonului Dubrovnik-Neretva. Raguza şi-a schimbat numele în Dubrovnik în 1918. Patronul spiritual al oraşului este martirul Sfântul Blasiu (Sveti Vlaho în croată). Statuile sale sunt amplasate în incinta oraşului, care în fiecare vară se organizează mari procesiuni, pentru că are o importanţă similară cu cea a Sfântului Evanghelist Marcu pentru Veneţia.


Potrivit wikipedia.ro, războiul civil a distrus parţial oraşul şi a pus capăt, pentru o vreme, valurilor de turişti. Toamna anului 1991 a marcat începutul unei perioade dificile din istoria oraşului. Trupele militare sârbe au înconjurat Dubrovnikul, iar asediul a durat 80 de zile. Oraşul declarat de UNESCO unul dintre cele mai importante monumente ale culturii a fost bombardat în mod regulat de pe pământ, de pe apă şi din aer. O parte dintre locuitori au fugit pentru a-şi salva viaţa. Multe dintre monumente au fost distruse. Aproape toate edificiile medievale, precum Palatul Rectorilor datând din 1463, bisericile în stil baroc, Catedrala şi Palatul Sponza au scăpat practic neatinse. Numai „a cincea faţadă” (după cum locuitorii oraşului numesc acoperişurile clădirilor din Dubrovnik) a suferit distrugeri. Reconstruirea oraşului s-a făcut într-un timp foarte scurt. Locuitorii au observat cu bucurie cum Dubrovnik îşi recapătă strălucirea de altădată şi cum turiştii încep să îşi facă din nou apariţia. Până la izbucnirea războiului civil, două treimi din venituile populaţiei locale proveneau din turism.

Dubrovnik aparţine în prezent Croaţiei, dar continuă să îşi cultive caracterul aparte. Şi în ziua de astăzi, aici domneşte atmosfera oraşului liber de trecut.  Întreaga structură a oraşului vechi din Dubrovnik (Stari Grad), ridicată pe o peninsulă stîncoasă, a fost inclus în anul 1979 pe lista UNESCO a Patrimoniul Mondial Cultural şi Natural.

Popescu Croatia 5 Popescui Croatia 2 Popescu Croatia 6 Popescu Croatia 7

11 comentarii

  • Da ma nene.. toti is in concedii prelungite. Antonescu e plecat de vro luna prin Europa si cica poate ma merge… Ponta 2 saptamani la Miami… Ce sa zic, economia duduie, toate cresc: taxele si preturile, somajul, legumele si fructele is mai scumpe ca astaiarna, dar guvernarea este in concediu. Restul.. treaba lor

    • Amu’, graţie votului popolar, aştia-s pe tuşă. La butoane e nenea Pontache, El Plagiatore, al mai dăştept politician prim sinistru, dimpreună cu George Crin Laurenţiu Anonescu, alias KK-rău, repetent, leneş şi somnoros, ce-s amândoi viitorul politic al acestei naţii.

    • base-udrea-boc nu mai is de aproape 2 ani la guvernare. Si din cate stiu eu, ei nu plecau la Miami, Croatia, Antalia etc. in timpul guvernarii, si sa isi inchida tel. ca ei sunt in vacanta. Astea is mofturi de oameni puturosi, gen Ponta si Crin, care fac ceva pe 70% din oamenii din Romania care le-au dat increderea… si pleaca in concediu.. Fain…. La fel si nenea asta dorin popescu.. I se rupe din Croatia…

  • ce dragut… Toate drumurile din judet sunt ca in palma.. investitorii se bat la poarta CJ.. turistii nu mai incap in cabanele din judet… si in general judetul nostru e pe primul loc in tara.. Primul loc de la coada. Dar sa nu deranjam tovarasii care ne conduc cu astfel de probleme marunte… ei sunt in concediu.. concedii care 90% din locuitorii judetului nu pot nici macar sa viseze. BRAVOS, DE ACEEA V-AM ALES!

    • daca esti ipocrita, lasa-te de meserie… din bugetul familiei tale si-a luat banii!…mars la munca!!!

  • Asemenea raspuns , limbaj ca cel de mai sus nu poate veni decat de la nea Dorin .Rusine d-le vicepresedinte ! Dupa ce ca nu faceti nimic numai va plimbati prin judet , tara si strainatate si din pacate mai mult din banii nostri.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS