Actualitate Recomandări

Veşti pentru fermieri. Ce se va întâmpla în primul minut al zilei de 16 octombrie

În primul minut al zilei de 16 octombrie, se va întâmpla un lucru foarte important pentru fermieri, a spus secretarul de stat Sorin Roşu Mareş de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

„Avansul pentru subvenţia pe 2018 începe cu primul minut al zilei de 16 octombrie. Aceasta este o certitudine. A fost o promisiune de anul trecut pe care am îndeplinit-o în 2017, o îndeplinim şi anul acesta. În primul minut al zilei de 16 octombrie vor începe să intre banii. În acest an, avem posibilitatea să acordăm 70% din plăţile directe ca şi avans şi 85% din plăţile compensatorii”, a spus Mareş.


De exemplu, pentru schema unică de plată pe suprafaţă cuantumul subvenţiei este de 102,5697 euro/ha din care 70% va fi avansul. De asemenea, şi plata redistributivă se va acorda în avans. Pentru suprafeţe între 1-5 ha este de 5 euro, iar între 5-30 de ha de 50,36 euro/ha.

Plata pentru înverzire este de 58,23 euro/ha, iar plata pentru tineri fermieri 25,84 euro/ha, iar 70% din aceste sume se vor acorda în avans şi în aceste cazuri.

Va fi făcută plata în avans şi pentru măsurile de dezvoltare rurală din PNDR 2014-2020, respectiv Măsura „Agromediu şi climă” unde intră pajiştile cu înaltă valoare naturală – 142 de euro/ha, pajişti importante pentru păsări, etc. „Agromediu-climă, agricultura ecologică şi plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice vor intra la avans”, a spus Roşu Mareş.

În schimb, nu vor primi avans fermierii care cresc animale, respectiv vaci de lapte şi de carne.

„Aici, plata avansului începe cu 16 noiembrie a.c., deoarece este perioada de retenţie. Prin regulamentul european, aceasta este de 6 luni de zile de la data limită de depunere a solicitărilor, respectiv a fost 15 mai. Acesta este un alt argument pentru care noi am oprit depunerea cererilor în 15 mai a.c. ca să nu se prelungească cu o lună sau două cu penalizare pentru a beneficia de avans şi cei care au subvenţii pe bovine”, a spus el.

Secretarul de stat a adăugat că sprijinul cuplat în sectorul vegetal a crescut pentru mai multe culturi agricole. „Cea mai mare creştere este pentru legumele din sere şi solarii unde a crescut cu peste 500 de euro/ha. La soia a crescut de la 191 euro/ha cât era la 205 euro/ha, respectiv cu aproape 14 euro pe hectar, la lucernă a crescut de la 89 de euro/ha cu 10 euro pe hectar şi la legume în sere şi solarii de la 7059 euro/ha la 7562 euro, cu 532 de euro în plus pe hectar”, a adăugat el.

Mai sunt creşteri pentru sprijinul cuplat la in, cânepă, castraveţi pentru industrializare şi pentru fructe care a ajuns la 342,85 euro/ha.

„Am început şi ultimele plăţi, cele pentru sere şi solarii, respectiv plata acestor subvenţii, iar în perioada următoare se vor plăti şi cei 32 de euro/ha care au fost blamaţi atâta timp că România nu îşi face datoria şi nu recuperează cei 17 milioane de euro de la Comisia Europeană pe care celelalte state i-au primit. Uite că am făcut şi acest lucru, am primit cei 17 milioane de euro şi urmează, în perioada următoare, să primească cei 23 de euro/ha cei care se încadrează şi au peste 2000 de euro subvenţia”, a spus Mareş.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS