Actualitate

Vești despre starea de sănătate a lui Tibi Ușeriu

După ce a părăsit cursa Yukon Arctic Ultra din cauza unor degerături, Tibi Ușeriu a fost transportat cu elicopter la un spital din Canada. Într-o intervenție la postul Digi24.ro, Alin Uhlmann-Ușeriu a oferit câteva informații despre starea de sănătate a fratelui său.

”Toate veștile care ne vin sunt bune. A ajuns la cea mai bună clinică, probabil, care se ocupă de degerături din lume. Este un fost spital militar care exact numai cu asta se ocupă și așteptăm cele 72 de ore după prima intervenție să vedem dacă cumva este ceva care nu se recuperează. Dar este bine, putea fi mult mai dramatic pentru că este complicată această poveste cu degerăturile. Nu le simți, nu le stii când le ai”, a declarat Alin.

„El are degerături serioase la piciorul stâng, la piciorul drept – nu chiar așa. Asta e cea mai bună veste, că totul s-a făcut la timp, totul este sub control. Nimeni nu vrea să dea o estimare și să spună: totul va fi bine”, a adăugat el.

Întrebat dacă Tibi a fost supus unei intervenții chirurgicale, acesta a răspuns: „Nu este o intervenție chirurgicală, este o soluție pentru dilatarea vaselor, care se introduce în corpul lui de mai multe ori pe zi. Este o procedură care durează 72 de ore. Este la spitalul din Whitehorse. Cel puțin cinci zile va fi ținut acolo și, pe urmă, să vedem mai departe. Ieri, când am vorbit ultima dată cu el, era într-o stare bună, foarte optimistă. Și medicul părea optimist, eu cred că o să fie bine. Cred că am trecut pe lângă o dramă”.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS