Recomandări Social

Veşti pentru fermieri. Ce se va întâmpla cu dosarele lor depuse la APIA

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a reluat plata subvențiilor aferente anului 2018, angajaţii instituţiei fiind avertizaţi să nu respingă de la plată niciun dosar depus de fermieri.

„Unde sunt probleme, erori, dosare blocate, etc. lucrurile trebuie clarificate astfel ca toți fermierii care au cerut subvenții să-și poată încasa banii cuveniți. Acolo unde sunt probleme, să se discute imediat, în așa fel încât dosarele respective să poată să fie conforme cu condițiile impuse pentru eligibilitatea lor. Din nefericire, mai sunt situații unde erorile au apărut, iar nevoia aceasta de clarificare trebuie să apară. Mai bine întârziem două-trei zile sau mai mult, nu mi-aș dori, pentru a clarifica o situație decât să-i spui (fermierului n.r.) din capului locului că: dosarul tău nu este bun și nu ai dreptul la aceste subvenții. Nu! O asemenea abordare nu există în Ministerul Agriculturii. Al doilea lucru, trebuie să înțelegem pentru fiecare că nu putem da banii o dată toți, la toată lumea o dată”, a spus ministrul Agriculturii, Petre Daea într-o conferinţă de presă.

Ca și până acum, s-a făcut o planificare pe care APIA o transmite județelor, „în așa fel încât funcționarii de la județe, în dialog cu fermierii, să cunoască care e realitatea și care e timpul de așteptat, în așa fel încât, pe de o parte, fermierii să fie asigurați că banii vin la timpul potrivit, pe de altă parte, să nu creăm greutăți în desfășurarea activității la fermieri, a spus Petre Daea.

Șeful de la Agricultură a susținut joi, 3 ianuarie 2019, o conferință de presă la Ministerul Agriculturii.

În decembrie 2018, directorul APIA Bistriţa-Năsăud, Emil Scurtu, a declarat pentru Timp Online că 7000 de fermieri nu primiseră la vremea aceea banii.

„O parte sunt la controale prin teledetecţie şi vorbim aici de circa 3500 de fermieri. Cei care au avut bovine nu au intrat la plată fiindcă a fost perioadă de retenţie de 6 luni de zile din 15 mai încoace şi era timpul foarte scurt. Nu se puteau da în plată cei care aveau bovine, vor intra la plata regulară începând cu luna decembrie. Controale prin teledetecţie se fac pe tot centrul Beclean, o parte din centrul Lechinţa şi centrul Teaca. Sunt o parte la care nu au fost finalizată introducerea rapoartelor de control clasic, şi acolo avem 1500 de fermieri. Mai sunt şi cei care au avut diverse probleme, cum ar fi plăţile necuvenite. Puţini, dar sunt anumite blocaje şi nu putem să le dăm în plată oricum. Eu zic că suntem într-o fază bună. Foarte mulţi fermieri şi-au primit banii şi s-au putut descurca în această perioadă. Sumele nu le pot spune că nu s-au încheiat plăţile, dar în fiecare an noi am depăşit 60 de milioane de euro pe an. Din aceşti bani, 70% din valoare s-au primit de cei 24.000 de fermieri. Ceilalţi vor primi la plata regulară”, a spus atunci Emil Scurtu.

2 comentarii

  • No să fie așa se vor respinge, cei de la Apia nu doresc să ajute ci să te încurce înainte să cumpăr vacile am mers la Apia să mă lămurească cum trebuie să procedeze cu actele să iau si exploatati au zis ca cumpăr vacile le trec pe exploatati mea si după care când depun subvenția se face fuziunea exploatatiei, cum au zis așa am făcut, când să depun cererea pt subventi domni care m-au informat înainte cu cinci luni cum sa procedez acum dau din coate ,a nu nu așa am zis pai daca așa am zis dumneata de ce n-ai verificat trebuia sa lăsați un animal pe exploatatie, ba mai mult în urma cu un an tot asa au făcut și nu mi-am m-ai depus cerere la care o funcționară Apia zice de ce ati venit să depuneti cerere că ani trecut nati depus sînteți la mine si ati venit să mă stresați. Na mai ai chef sa ti animale si sa lucru pămîntu să ti niște inculți acolo pînă la urmă pe bani noștri datorită fermierilor au așa mare salar .Sau stau pe bani noștri să ne badjocoreasca?

    • subventiile nu sunt din banii vostri, ci din banii comunitatii europene, adica din taxele occidentalilor. Voi nu aveti nicio contributie la aceste sume, profitati doar ele.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Ghizela Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS