”Verzii” aduc lămuriri și așteaptă să se facă lumină în cazul excluderilor din partid

Holistic

”Verzii” bistrițeni au vorbit într-o conferință de presă despre luptele pentru putere la nivel național în Partidul Verde, cărora le-au căzut victime Cristian Țetcu (președintele organizației județene, prim-vicepreședinte al PV) și Ștefan Anbruș (secretar al filialei județene, secretar executiv PV), excluși din partid într-o ședință a Consiliului Național organizată la București și considerată nestatutară și ilegală.

Numit președinte interimar al organizației județene în locul lui Cristian Țetcu, președintele organizației municipale PV Bistrița, Marius Bălan, a refuzat funcția.

Cristian Țetcu:

”În luna mai președintele Partidului Verde, Luminița Simoiu, aleasă anul acesta cu mandat complet de patru ani, l-a suspendat temporar din funcție pe secretarul general Silviu Dumitru, pentru obstrucționarea activității partidului și abateri disciplinare. Președintele PV a convocat, legal și statutar, pentru 15 iunie ședința Consiliului Național în județul Sibiu. Pentru aceeași zi, secretarul general suspendat a convocat nestatutar și ilegal, fără să aibă acest drept, o ședință a Consiliului Național la București, motivul fiind lansarea unui posibil candidat la președinția partidului, respectiv actorul Florin Călinescu. De aproape un an au existat negocieri între PV și Florin Călinescu, care a fost prezent la CN de la București.

Nu puteam participa la un CN ilegal și nestatutar și, trecând peste dorința de a ne întâlni cu Florin Călinescu, am participat la lucrările CN de la Sibiu, unde s-a hotărât și excluderea din partid a secretarului general Silviu Dumitru. Depășindu-și atribuțiile în mod grosolan, Silviu Dumitru a propus la București decizii de excludere a unor membri de partid, printre care subsemnatul și domnul Anbruș. Toți cei care am fost la Sibiu și am respectat statutul am fost excluși din partid, iar doamnei Simoiu i-au fost suspendate atribuțiile de președinte. Colegul Anbruș nici măcar nu a mers la Sibiu, fiind în concediu.

Niciunuia dintre cei sancționați nu i s-au adus la cunoștință motivele pentru care sunt excluși din partid. După ce s-a terminat acel așa-zis CN de la București am aflat din comunicate de presă că am fost subversivi și am lucrat împotriva partidului, nedovedindu-se nimic din acest punct de vedere. Toate deciziile luate în CN organizat statutar la Sibiu urmează să fie comunicate tribunalului spre analiză. Până la o decizie a tribunalului noi trebuie să ne continuăm activitatea, sunt în continuare președinte al organizației județene și prim-vicepreședinte al partidului, domnul Anbruș este secretar executiv.

Tribunalul București va analiza deciziile luate la Sibiu și la București și dacă va hotărî că hotărârile luate la București sunt legale, ceea ce nu cred că se va întâmpla, atunci noi vom lua act și vom părăsi acest partid. Toate învinuirile care ni s-au adus sunt neavenite, nejustificate, neadevărate. Nu este nicio problemă cu faptul că sunt președinte al Asociației Ruralis, un ONG nepolitic. La congresul în care am fost ales prim-vicepreședinte nu s-a făcut nicio secundă trimitere la faptul că ar fi o incompatibilitate, așa cum insinuează Silviu Dumitru. Minciunile sale au picioare scurte. Nu mi-am dorit și nu îmi doresc această funcție, fac ceea ce fac pentru bunul mers al partidului în continuare, în secunda în care va exista o persoană care poate să preia acest post cu drag cedez poziția de prim-vicepreședinte. La nivelul filialei județene nu mi-am dorit această funcție și nu mi-o doresc nici astăzi, iar în momentul când apare o persoană care poate conduce cu succes această filială îi voi ceda poziția imediat”

Ștefan Anbruș:

”Nici eu nu știu de ce am fost exclus, probabil cei de la București consideră că noi reprezentăm o amenințare deși nu pot să-mi închipui cum putem fi noi o amenințare. Este regretabil ce se întâmplă, există se pare un mecanism autoritar, dictatorial și nu contează ce vrei să faci la nivel local pentru că oricine de la un nivel superior poate veni să dărâme tot ce te-ai străduit să construiești.

Nu am pe conștiință încălcări ale statutului sau doctrinei partidului, ce s-a întâmplat sunt discuții care au legătură doar cu funcții și candidaturi, iar eu nu stau în Partidul Verde pentru funcții”

Marius Bălan:

”M-am uitat în statut și nu văd motive pentru excluderea celor doi colegi. Nu am nimic să le reproșez, din contră sunt trist de când am primit înștiințarea de excludere a acestora. Mi se pare o măsură total neadecvată și pripită, așa cum pripită este și numirea mea ca președinte interimar în locul lui Cristian Țetcu. Nu mă interesează această funcție. Consider că fără ei organizația are de suferit și ca atare am trimis o adresă prin care transmit că nu accept funcția de președinte interimar al organizației județene, indiferent de cauzele care au dus la această numire.

Aștept o hotărâre a Tribunalului București, să ne spună care dintre cele două facțiuni respectă statutul și are dreptate, aștept să se facă lumină în scurt timp în cazul nostru. Tribunalul va spune cine e out, grupul de la Sibiu sau grupul de la București”.

În continuare, integral conferința de presă:

După conferința de presă de la Bistrița, Partidul Verde – conducerea națională a trimis un comunicat în care spune că ”dl. Țetcu Cristian a dezinformat într-un mod cras despre o ședință a Consiliului Național (CN) al Partidului Verde care ar fi avut loc la Sibiu în data de 15.06.2019. Miniciuna este că acea întâlnire care a avut loc în com Cârța, jud. Sibiu, nu a fost o ședință a CN ci o întâlnire între 4 membri ai CN dintr-un total de 34 membri ai CN, chiar dacă a fost acolo și așa-zisa președintă Simoiu Adi-Maria din Craiova. Ședința comună a BPN și CN de la București a fost convocată statutar de 20 membri din totalul de 26 membri ai BPN, solicitările scrise există la secretariatul general, a întrunit cvorum de 2/3 adică 23 membri din totalul de 34 membri ai CN, prin participarea a 14 membri BPN și alți 9 membri ai CN (alții decât cei din BPN), tabelul cu prezența și împuterncirile de reprezentare aflându-se la secretariatul general. Hotărârile adoptate prin vot la ședința comună s-au transmis prin e-mail d-lui Țetcu Cristian și d-lui Anbruș Ștefan și au fost publicate pe site-ul PV.

Prin urmare, orice acțiune publică a d-lui Țetcu Cristian prin care continuă să se creadă prim-vicepreședinte și președinte al organizației județene Bistrița-Năsăud demonstrează că dânsul nu ține cont de statutul partidului, de hotărârile adoptate de CN, forul de conducere al PV între congrese, de voința exprimată a membrilor BPN și CN (2/3 din numărul membrilor) și arată faptul că dorește să fie un impostor care vrea să distrugă partidul. De fapt, toată lumea din partid s-a lămurit între timp de acest lucru. Dl. Anbruș Ștefan care se crede secretar executiv în continuare, fiind propus de dl. Țetcu pentru această funcție, din 17.02.2019 data congresului unde a fost ales în lipsă, nu a participat la nicio ședință națională până acum (au fost două la care trebuia să participe), nu îl știe nimeni la față în afară de colegii de la Bistrița, ne mirăm de atâta tupeu!

Comunicările publice pe care dl. Țetcu Cristian le dă ca președinte al organizației jud. Bistrița-Năsăud sau ca prim-vicepreședinte al Partidului Verde după data de 15.06.2019, în numele unei ședințe a CN-fantomă care ari fi avut loc în com. Cârța, jud. Sibiu, ședință CN care a avut cu 4 membri ai CN, pentru că nu avea cum, 2/3 din numărul membrilor CN aflându-se la ședința CN de la București, arată penibilul în care dl. Țetcu continuă să trăiască, alături de nencunoscutul Anbruș și dna Simoiu, președintele cu atribuții suspendate.

Dl. Țetcu, pe care colegii din BPN și CN nu l-au văzut decât o singură dată, 17.02.2019 la congres unde a venit pentru că președintele executiv și secretarul general i-au promis că va fi ajutat să fie ales prim-vicepreședinte, a avut șansa până la data CN din 15.06.2019 de la București să înțeleagă prevederile statutare, democrația de partid și să accepte voința colegilor din CN pentru că oricum nu are altă opțiune! Partidul Verde nu este proprietatea d-nei Simoiu, președintele cu atribuții supendate, și a d-lui Țetcu Cristian care își închipuie că un partid poate fi preluat prin voința a 4 persoane care au încercat un puci în com. Cârța din jud. Sibiu. Problema mare a d-lui Țetcu este că rămâne fără o funcție de care să se folosească în activitatea de ONG-ist. Dar dacă dl. Țetcu Cristian, totuși, își dorește un partid penru interese proprii, își poate înființa unul cu d-na Simoiu de la Craiova pt. că și dânsa își dorește un partid în care să se facă numai ce vrea, iar împreună cu ceilalți doi care au fost în com. Cârța să-și găsească membri care să îi accepte, să înființeze organizații, de acum încolo au ocazia. Partidul Verde își continuă activitatea sub conducerea președintelui executiv așa cum a hotărât prin vot Consiliul Național, până la Congresul Național extraordinar din 20 iulie 2019”.

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. șpriȚARUL PETROV

    Cei 3 verzi (mai mult maro) nu prezintă nici un interes pentru NIMENI ! Așa că tovarășu bălan LASĂ-NE !!!

    (3)
    • Votcă Ceornobâl

      Eu la Bistrița toată viața n-am votat decât Cernobâl. Roșu, roșu, roșu. Roșu ca șobolanul. Și vă mai spun ceva: mie vinul nu-mi place. Votca, da.

      (-4)
  2. Rosii

    Verzii sunt verzi doar cu numele că în rest nu au facut nimic, doar interes in rest nimic, nimic, desi stiu multe au asistat pasivi la toate.

    (-1)
    • Ghinion

      Cum n-au făcut nimic ??? S-au legat cu lanțuri de panseluțele din fața primăriei ca să nu fie „mineralizate” asta în timp ce pădurile județului sunt tăiate în draci legal și ilegal; dacă pădurile sunt tăiate de schweighofer holzindustrie amicii lui werner atunci dă-le drecului ! Panseluțele sunt importante!

      (4)
  3. aurel's drinks

    Ma mir ca au voce verzii in Bistrita.
    Ma mir ca mai au curajul sa vorbeasca stiind ca aici se taie cel mai mult. E un partid oportunist…gata sa faca jocurile celui ce da ..CEVA!
    Niste oportunisti de care tara trebuie sa scape pentru a avea vreo sansa la un trai mai bun!
    Pana atunci sa le dam sa rumege…un grat de …FAN!

    (3)
  4. Caterinca verde

    566 de voturi pe țară la ultimele alegeri parlamentare. Trei președinți naționali și puzderie de vicepreședinți și secretari gureși pe care nu-i votează nici familia.

    (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.