Actualitate

”Verde la educație pentru circulație” în Bistrița

Poliția Română și Lidl au organizat a șasea ediție a campaniei naționale pentru siguranța copiilor: ”Verde la educație pentru circulație”. Anul acesta, în parcarea celor trei magazine Lidl din județ, polițiștii bistrițeni i-au învățat pe copii, atât teoretic cât și practic, cum să aibă singuri grijă de ei, ca pietoni în trafic, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

 

Astfel, în prima parte, dedicată unei sesiuni teoretice, cei mici au aflat ce înseamnă fiecare semn de circulație și au primit informații esențiale pentru siguranța lor, ca pietoni.

În cea de-a doua parte, sesiunea practică, copiii au aplicat cunoștințele dobândite, printr-un joc interactiv de circulație rutieră. La finalul acesteia, toți copiii participanți au primit premii din partea Lidl.

 

Proiectul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani și constă în lecțiile interactive de educație rutieră, organizate simultan în parcările magazinelor Lidl din întreaga țară. ”Verde la educație pentru circulație” este un proiect de tradiție, care își propune, an de an, să aducă în atenția copiilor și părinților siguranța rutieră. Obiectivul campaniei este de a forma un comportament rutier responsabil în rândul copiilor, prin învățarea și respectarea regulilor de circulație, pentru ca pe termen lung, numărul și gravitatea accidentelor rutiere în care sunt implicați și copii să fie reduse. În cadrul evenimentului anual, cei mici află de la polițiști ce reguli de circulație trebuie să respecte în drumul lor spre școală, locul de joacă sau către casă, prin lecții interactive.

Foto: IPJ Bistrița-Năsăud

1 comentariu

  • Pt. Primarie si Inspectoratul Judetean de Politie
    Sugestie : In timpul saptaminiii de la 7;30 la 8.00 este nevoie de un polițist dimineața la noua trecere de pietoni din fata Liceului Liviu Rebreanu . Este o zona foarte periculoasă pentru elevi deoarece multe masini ” trag dreapta ” si lasă elevii in fata trecerii de pietoni obstuctionind vizibilitatea pentru copii care trec în momentul respectiv .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS