Actualitate

”Valul scumpirilor crește necontenit. Veniturile, tot mai puternic diminuate”

”Valul scumpirilor pornit de guvernarea ALDE-PSD crește necontenit. Inflația a atins, în martie, pragul de 5% după ce a crescut puternic de la începutul anului (plus 1,7%). Efectele proastei guvernări Tăriceanu-Dragnea se văd în cele mai mari creșteri de prețuri din Uniunea Europeană. Veniturile românilor sunt tot mai puternic lovite și diminuate. Minciuna populistă a PSD-ALDE are picioare scurte”, spune deputatul Robert Sighiartău, secretarul general al PNL.

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna martie la 5%, cel mai înalt nivel din iunie 2013, când a fost 5,37%, în condiţiile în care citricele s-a scumpit cu 11,79% faţă de decembrie 2017, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).


Faţă de decembrie 2017, cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat, în martie, la citrice (11,79%), fructe proaspete (10,59%) şi alte legume şi conserve de legume (8,07%). Preţul combustibililor, care are un impact mai larg asupra celorlalte preţuri, a crescut, în martie faţă de decembrie, cu 2,24%. Totodată, preţul gazelor naturale a urcat, în martie faţă de decembrie, cu 5,69%.

În ultima prognoză, publicată în februarie, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, de la 3,2% la 3,5%, prognoza privind inflaţia pentru finalul acestui an şi a estimat un nivel de 3,1% pentru decembrie 2019.

3 comentarii

    • Roby Roberto e pe legale. Auzi la el ca s-au scumpit citricele din cauza pesedeului. =))

  • Banii mai mulți la numărătoare nu aduc musai bunăstare… nu numărul lor e relevant ci ceea ce poți să cumperi cu ei.
    Beneficiar al unui grad de îndatorare destul de bun, guvernul actual împrumută bani spre a fi pompați în consum, beneficiarii cei mai mulți aflându-se în sistemul bugetar și în cel artificial al pensiilor speciale. Prin aceasta nu se îndatorează pe ei, căci mare parte a împrumuturilor au scadența de la 10 ani în sus, adică pun povara rambursării pe generațiile care vin, dar lucrul acesta nu este ușor sesizabil pentru cei ce trăiesc doar de azi pe mâine.
    N-ar fi fost rău ca marea masă a banilor împrumutați să se fi constituit în fonduri adiționale ce dimpreună cu fondurile europene să fi generat investiții, singurele generatoare de profit și, implicit, de fonduri bugetare pe termen lung.
    Mecanismul de alocare a resurselor este disproporționat de intervenția statului doar prin suplimentarea veniturilor cu destinație de consum imediat, asigurat din păcate de importuri masive de bunuri, ce depășește masa exporturilor și generează deficit ce nu poate fi acoperit de ilozoria creștere economică, ci generează noi împrumuturi necesare echilibrării balanței de plăți, astfel că actuala guvernare a reușit să-i facă pe cei ce cred în măsurile lor economice să-și fure singuri căciula, fără să își dea seama de asta. Scadența acestor iluzii de bunăstare pe cifre mari va veni chiar dacă nu ne dorim asta. Atunci se va realiza ce a însemnat creșterea noastră economică din aceste vremuri, cea mai mare chiar decât a Chinei, cu care se laudă atâta politicienii noștri iresponsabili.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS