Actualitate

Pentru unii „mumă”. Care este parcarea publică pentru care Primăria ”a uitat” să le ia bani şoferilor

Primăria Bistriţa este pentru unii şoferi „mumă”, iar pentru alţii „ciumă”. Numai aşa se explică de ce peste 70 de locuri de parcare sunt fără taxă, se poate parca în voie fără teama blocării roţilor, în timp ce altele, din aceeaşi zonă însă din partea opusă, sunt cu taxă.

Este vorba de parcarea din Piața Mihai Eminescu. Locurile „la liber” sunt situate în vecinătatea Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi a SRI, angajaţii celor două instituţii fiind cei scutiţi de plata parcării, iar locurile cu taxă vizavi de sediul unei bănci şi de cele două librării. Practic, într-un singur loc, se practică dubla măsură.

 

Consilierul municipal UDMR Antal Atilla, director adjunct la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” Bistriţa, este cel care a observat anomalia şi a atras atenţia că în Piaţa Mihai Eminescu, „prima parcare, spre Colegiul Naţional Andrei Mureşanu e cu taxă, iar cea dinspre Policlinică, fără taxă”

„Oare nu ar trebui să fie unitar?”, l-a întrebat Antal Atilla pe primarul Ovidiu Creţu.

Tot el a amintit că, în ce priveşte parcările publice cu plată, legislativul local a alocat câte un singur loc doar băncilor: „Totuşi, chiar pe Şincai am văzut Remax, parcă aşa se numeşte firma, care are mai multe tăbliţe pe care scrie parcare rezervată. Nu ştiu dacă e ok. La fel, în spate, în Piaţa Decebal, unde e biserica penticostală de pe Aleea Trandafirilor, sunt patru locuri rezervate pentru biserică şi încă două cu tăbliţe pentru biserică. Nu ştiu dacă e ok sau nu”.

Primarul Ovidiu Creţu nu i-a răspuns în legătură cu locurile rezervate. În schimb, a făcut un comentariu oarecum ironic legat de parcarea din Mihai Eminescu.

„Taxa de parcare o să o introducem şi în partea cealaltă că bani ne mai trebuie”, a comentat primarul fără să explice de ce a fost omisă de la taxare porţiunea respectivă din parcare.

Reamintim că, începând cu acest an, sub pretextul că nu se găsesc locuri de parcare, Primăria Bistriţa a impus taxe pentru parcarea pe circa 30 de străzi pentru un număr de 1.220 de locuri.

Pentru o jumătate de oră taxa este de un leu, doi lei pe oră, 15 lei pe zi sau abonament de 250 de lei/6 luni, respectiv de 480 de lei/an. Inclusiv pe Bulevardul Republicii se ia taxă pentru un număr de 117 locuri de parcare, aici funcţionând două dintre cele mai importante colegii din Bistriţa, „Liviu Rebreanu” şi „Andrei Mureşanu”, profesorii care vin cu maşina la şcoală fiind obligaţi să achite taxe sau să plătească un abonament.

4 comentarii

  • Problema e alta, multi platesc prin sms si nu se stie exact cine a trimis sms si cine nu, sistemul da rateuri, asa ca mai bine se fac ca nu vad. De ce sa isi complice existenta, de ce sa se certe cu cefele late, se plimba linistiti, luna trece, leafa vine. E parerea mea personala, asta cred eu, nu am informatii ca ar fi adevarat ceea ce am scris mai sus.

  • Apropo… nu se intreaba nimeni de ce valutistii, bisnitarii si camatarii din piata decebal INCA mai schimba valuta fara sa fie deranjati??? Cam asa e si cu parcarea de la politie… nimic nu este intamplator in orasul asta de Rahat… multe dedesubturi, smecherii si pupincurism de partid sunt in orasul asta mediocru. Multi de la stat, prefectura, consiliu jud. si primarie si alte directii si sub directii, raporteaza, dau raportul, toarna la sefi lor cand altii sesiseaza ceva anormal… nu-i asa tovarasi comunisti, securisti si tot felul de bolsevici…. voi sunteti slugile banului si a functiilor

  • Politia locala amendeaza pe cei care o deranjeaza din hibernare… au fost cazuri cand cetateanul au reclamat si in loc sa fie felicitati ca participa activ la ordinea si respectarea legilor ei au fost amendati. Deci nu deranjati politia… daca vedeti spargeri si nu prindeti voi hotul nu are rost sa sunati dupa politie…

  • VINE PRIMARIA PE DOMENIUL PUBLIC SI AMENAJEAZA PARCARI DIN IMPOZITELE MELE…DUPA ACRE IMI MAI IA INCA O DATA BANI PE PARCARE…ASTA AFACERE!!!
    IMPRUMUTI HOTUL SA-SI CUMPERE SPERACLU!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Greata politica Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS