Actualitate

Unde puteţi face la Bistriţa gimnastică motorizată, cu efecte uluitoare pentru sănătate şi fără efort

(FOTO) Există o alternativă pentru cei care vor să facă mişcare, să se întreţină şi chiar să slăbească, chiar dacă timpul sau sănătatea nu le permit să frecventeze săli clasice de sport. Se numeşte gimnastica motorizată – Slender You – o formă de mişcare, cu ajutorul căreia facem sport fără a depune efort. O astfel de sală de gimnastică dotată aparate speciale care lucrează anumite grupe de muşchi există şi la Bistriţa. Stând în pat, poţi îţi poţi modela talia, bustul şi picioarele.

Ideea să facă şi la Bistriţa o astfel de sală i-a venit Gabriele Mălinaş care a locuit o vreme în Oradea: „În anul 2009, m-am mutat la Oradea. Acolo am lucrat la firma de salubritate şi m-am întors în Bistriţa anul trecut. M-a dus o prietenă la aşa o sală de slender şi m-am îndrăgostit de ea. Eu nu sunt comodă de felul meu, dar m-am gândit că aceasta e sala la care pot veni toată viaţa. Nu are limită, poţi veni până la 100 de ani. La orice vârstă, indiferent de starea de sănătate, se poate face întreţinerea articulaţiilor, a musculaturii care se lasă, poţi veni pentru mobilitate şi pentru slăbit. Înainte să vin şi să deschid acasă această sală, patru ani am frecventat o sală de profil la Oradea. Foarte greu am făcut rost de aparate. Era o firmă americană, unic distribuitor, nu mai este acum, în Europa fiind acum un singur distribuitor, în Olanda. Apoi am luat mesele cu pietre de jade, una din Constanţa adusă din China şi alta am luat-o din Spania. Pietrele se încălzesc, iar masajul şi-l face corpul prin greutatea lui. Orice maseur exterior te apasă cu forţa lui, aici presiunea o face greutate corpului, face foarte bine mai ales pentru problemele la coloană. Al treilea produs este masa de inversie, care întoarce cu capul în jos până la verticală. Mie îmi place foarte mult. Echilibrează fluidele, aduce organele deplasate la loc şi întăreşte foarte bine muşchii abdominali, plus că e singura care întinde într-adevăr coloana”.

Şedinţa de slender you durează 60 de minute şi implică antrenamentul pe şase aparate diferite, 10 minute de lucru pe fiecare, antrenându-se astfel mai mult de 90% din musculatură. Dificultatea exerciţiilor se adaptează în funcţie de capacitaţile persoanei.

„La prima masă se face o încălzire a muşchilor, a corpului şi, în acelaşi timp, pentru celulită. Sunt în jur de 1000 de mişcări care antrenează corpul în jurul mijlocului şi a feselor, se încălzeşte şi se poate trece la următoarea masă, care înseamnă mişcare pentru picioare. Se fac în jur de 3 km, dar e o mare diferenţă între mersul pe jos când greutatea corpului apasă pe glezne. Aici, greutatea corpului este pe pat şi se mişcă exact picioarele. A treia masă este pentru abdomene. Corpul este sprijinit, spatele este sprijinit. Fiecare masă are o poziţie de bază, dar sunt poziţii pe care unii nu le pot face din cauza problemelor medicale şi atunci adaptăm exerciţiile. A patra masă este pentru picioare unde se fac în jur de 900 de paşi. Corpul e sprijinit şi se mişcă doar picioarele, iar a cincea masă se adrează celor de la birou fiindcă face masaj la omoplaţi, la burtă, picioare. Ultima masă este pentru reglarea circulaţiei, eliminarea apei şi a toxinelor. Am încercat să vedem dacă se slăbeşte, iar la finalul programului clienţii aveau cu 300 de grame mai puţin. Programul durează o oră, dar se poate sta mai mult, se poate folosi banda, stepperul, bicicleta, dar programul pe mese este de 10 minute pe fiecare masă. Aparatele au 10 minute de program, dar există şi exerciţii izometrice, ceea ce înseamnă că trebuie să facem şi noi ceva împreună cu ele”, a declarat Adriana Gabriela Ignat, administratorul sălii.

Un program cu 14 şedinţe costă 90 de lei, dar se poate întinde pe ce perioadă doreşte clientul.

Slender you nu solicită aparatele cardiovascular şi osteoarticular, dar este extrem de solicitant şi eficient pentru musculatură, căreia îi creează o elasticitate şi un tonus optime.  Aparatele sunt recomandate persoanelor cu afecţiuni cardiovasculare, cărora le este contraindicat efortul fizic intens, persoanelor care au suferit accidente vasculare cerebrale, celor care prezintă afecţiuni osteoarticulare sau de natură reumatismală. Se adresează, în egală măsură, şi persoanelor sănătoase, care nu iubesc sălile de fitness şi cluburile sportive. Acestea îşi pot remodela şi intreţine silueta şi îşi pot recăpăta tonusul muscular.

Aparatele permit dozarea eficientă a efortului, în funcţie de capacitatea fiecărei persoane în parte, aceasta are control absolut asupra intensităţii exerciţiului şi efortului depus, poate face pauze oricât de des doreşte şi poate adopta poziţia de lucru pe aparat, care să îi ofere un plus de confort.

Acest tip de gimnastică este potrivit atât pentru începători, cât şi pentru persoanele antrenate, iar la finalul sedinţei, efortul făcut este similar celui depus la o sală de fitness, însă cu mai puţin stres pentru articulaţii şi inimă.

Efectele acestui tip de gimnastică au fost atent monitorizate, iar rezultatele studiilor făcute de experţi în domeniu au arătat scăderea nivelului de colesterol din sânge, îmbunătăţirea vizibilă a tonusului muscular şi a mobilităţii articulare, creşterea oxigenării sângelui şi scăderea masei adipoase.

* Persoanele cardiace, au înregistrat o creştere a capacităţii de efort, o stabilizare a nivelului tensiunii arteriale şi o creştere a gradului de independenţă.

* Persoanele cu afecţiuni reumatismale, au înregistrat o creştere a mobilităţii articulare, diminuarea durerilor apărute la mobilizare, stagnare în evoluţia bolii şi o mai mare libertate de mişcare.

*Slender you aduce în armonie corpul şi mintea, creşte nivelul tonusului muscular, reeducă respiraţia, induce o placută stare de relaxare şi corectează viciile de postură.

Dacă comparăm gimnastica motorizată (gimnastica fără efort) cu gimnastica tradiţională vom observa:

La gimnastica tradiţională se consumă energie prin mişcarea greutăţii corpului, la gimnastica motorizată, energia este generată de un motor, greutatea corpului este preluată de un aparat, iar părţi ale corpului sunt mişcate în mod automat de acesta.

Creierul va conştientiza mişcarea dar muşchii nu. Muşchii vor face exerciţiile ca şi cum dvs. le-aţi face singuri. Pe aceste aparate se ard puţine calorii – exerciţiile executate aici nu sunt nişte exerciţii cardiovasculare, pentru astfel de exerciţii sunt recomandate mersul pe bicicletă, mersul pe jos sau înotul.

Prin “slenderen” – se stimulează circulaţia sanguină, încheiturile devin suple iar mobilitatea creşte.
Slender You este pentru toate vârstele – de la 16 la 100 de ani.

Între 16 – 60 ani puteţi opta pentru remodelarea siluetei, între 20 – 60 ani puteţi opta pentru slăbire, tonifiere, relaxare şi reglare metabolism, de la 60+ ani puteţi opta pentru masaj şi relaxare. Cei cu probleme medicale (de la 16 ani în sus) pot opta pentru masaj în zonele afectate, reglare metabolism.

Sala Relax The Gym se află pe str. Bistricioarei, nr. 1 din Bistriţa.

Program de luni până vineri între orele 12.00 şi 20.00. Tel.  0746 431 768. Mai multe informaţii pe pagina de Facebook RelaxGymSlenderYou

2 comentarii

  • Va recomand tuturor! Este un program care poate fi facut atat de persoanele active care practica sportul cu rigurozitate pentru recuperarea fizica, cat si pentru persoanele mai putin active, sedentare sau in etate. Este un proiect unic in Bistrita, dar un concept foarte apreciat in occident. Este minunat sa avem alternative, doar vointa proprie mai trebuie declansata! 🙂

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS