Un tren fără călători a deraiat între Sărățel și Domnești (FOTO-VIDEO)

Holistic

ACTUALIZARE Traficul feroviar a fost oprit pe magistrala de cale ferată 400 duminică după-amiază, întrucât un automotor fără călători, care se deplasa pentru a fi supus unor reparaţii, a deraiat între staţia Sărăţel şi punctul de oprire Domneşti. Incidentul nu s-a soldat cu victime.

”Trenul implicat in incidentul de la intrare în Domnești, aproape de pasaj, este un automotor cu 3 vagoane care aparține de CFR și se deplasa pe ruta Satu Mare – Brașov. În tren se afla doar mecanicul. Au deraiat osiile 5 si 6 (la mijlocul garniturii, conform datelor primite de la fața locului). Două trenuri de călători au fost anulate, căutându-se rute alternative pentru celelalte trenuri de călători”, a precizat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

În spijinul echipei de lucrători aparținând CFR a fost trimis echipajul de descarcerare grea din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița.

Trenul a fost repus pe șine iar circulația feroviară a fost reluată, a informat CJSU Bistrița-Năsăud la ora 19.20:

”Cu ajutorul echipamentelor hidraulice de pe autospeciala pentru decarcerări grele, pompierii militari bistrițeni alături de echipele de intervenție de la CFR Călători au reușit repunerea trenului pe șine. Misiunea pompierilor militari bistrițeni a durat aproximativ o oră. Circulația feroviară a fost reluată”.

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. gânditorul de la Hamangia

    Tot mai des vor apărea rezultatele politicii economice dezastruoase ale guvernanților din cei aproape 30 de ani, în care parcă se urmărește cu ostentație demonstrația adevărului enunțat de către dl.Petre Roman: ”Industria românească este o grămadă de fier vechi, pe care o putem valorifica, numai vânzând-o ca atare, măcar obținem o valoare (din care ne putem înfrupta cu toții, adică cei aflați vremelnic la putere). Această ”deviză” a stat la baza distrugerii și împrăștierii tuturor realizărilor poporului român, astfel au ajuns ”la pământ” întreprinderi rezultate din munca oamenilor care au construit de-a lungul a sute de ,ani întreprinderi cu ale căror produse finite am ajuns să fim cunoscuți pe plan mondial, cum au fost cele siderurgice, metalurgice, ale construcției de mașini, de automobile, ale industriei lemnului , celei ușoare și alimentare din Reșița, Caransebeș, Reghin, Brașov, Bacău, Craiova, București, Hunedoara, Târgoviște, Cluj ,Iași, Galați, Constanța, Ploiești, Brazi, Pitești, Turnu Severin, Timișoara, Arad…. să mai înșir? , bruma de industrie a medicamentelor, toată agricultura, toate acestea pentru ce? Ca unii să posede averi colosale, alții să ajungă să ”cerșească din poartă în poartă”, numai să dispară tot ce a creat acest popor harnic și priceput, numai să nu ne mai amintească nimic de cei 45 de ani ai socialismului. Nu mă macină nostalgia acelor vremuri, s-au făcut destule prostii și atunci, dar ne-am bătut joc de munca milioanelor de oameni care s-au străduit, îndurând vicisitudinile vremurilor să creeze valori, …pentru ce? să se îmbogățească o mână de neoameni, iar cei care au vrut să muncească să trebuiască să părăsească țara, lăsând în urma lor numai jale? Aceasta este azi România care din ”bogată – după 1945 n-a mai avut aproape nici o bogăție, numai în teorie, exista doar datorită minciunii perpetue care i-a însoțit de-a lungul timpului pe toți politicienii din această țară. Nu mă puteți contrazice cu nimic din ceea ce am văzut și am ”învățat” de-a lungul vieții, devenind experiență și apoi înțelepciune. Am ajuns să-mi pară rău că m-am născut pe acest pământ și am convingerea că mai sunt oameni care cred la fel ca mine!!!

    (22)
  2. citizen

    astia au tot micsorat viteza de deplasare pe caile ferate tocmai din cauza infrastructurii subrezite în ultimii 30 de ani.
    am ajuns de râsul curcilor, mai avem putin si nu mai avem deloc trenuri deoarece nu o sa se mai poata deplasa deloc.
    sau o sa avem tot mai multe stiri cu trenuri deraiate – o sa ajunga stiri de rutina, la un moment dat o sa ni se para chiar normal.
    dintr-un sector de importanta strategica, CFR a ajuns o gaura neagra în care se pierd zeci de milioane de euro anual pe salariile unor trântori care de fapt nu produc nimic.

    PS: de sarbatori a mai fost o stire cu un tren deraiat din care a zburat o persoana direct pe câmp, norocul a fost ca nu a murit, dar si asa stirea a fost destul de repede „îngropata”.

    (8)
    • gânditorul de la Hamangia

      Stimate ”cetățean”, vina pentru dezastrul în care a ajuns infrastructura nu este a ”trântorilor” cum v-ați exprimat, aceștia muncesc cinstit și, pe deasupra își pun și viața în pericol muncind. Ați greșit ținta, este vorba de cei care în ultimii 30 de ani au furat și au făcut să ajungă această ramură strategicăa economiei la starea în care se găsește astăzi, numai pentru că de aici nu mai au ce fura. Veninul frustrării dumneavoastră vărsați-l aupra acelora care au condus și mai ”conduc” treburile țării, de-servesc interesele cetățenilor acestei țări, pe care eu îi numesc trădători de neam și țară!!!

      (11)
    • citizen

      vrei sa-ti dau exemple de gari prin care trec 3 trenuri pe zi iar personalul care „munceste” nu-si scoate nici macar banii de salarii din profitabilitatea acelor gari?
      CFR a ajuns o companie care consuma inutil banii statului de aproape 3 decenii, este în top 5 al companiilor care merge pe pierdere.

      https://www.mediafax.ro/economic/companiile-si-regiile-de-stat-cu-pierderi-de-peste-1-mld-euro-restructurate-4883940

      PS: ziceti de personalul care-si pune viata în pericol.
      atunci despre CALATORI ce sa mai spunem ?!?

      (2)
  3. Ceferist

    Nu există stație de CF unde să treacă 3 trenuri pe zi, dar chiar dacă ar exista , IDM nu este vinovat,el lucrează 12 ore .Da ,din păcate CFR a fost si este sabotat din interior de ministrii si marii directori numiti politic care i-au comisioane (spagi) de la operatorii privati,atat auto cât si privati CF.Sindicatete sunt mâna in mâna cu administratiile corupte și uite așa suferim cu totii atât ceferisti cât mai ales călătorii.

    (4)

Lasă un răspuns la citizen Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.