Tatăl a şase copii din Feldru, în stare gravă în urma unui accident de muncă, deocamdată neelucidat

Holistic
Un muncitor din Feldru, tată a şase copii, e internat la Târgu Mureş cu leziuni grave după ce a fost lovit de un excavator la Ilva Mică. Întâmplarea, ţinută oarecum "la secret" de ITM, a ridicat semne de întrebare localnicilor. Oamenii spun că accidentatul ar lucra la o firmă apropiată viceprimarului din Feldru.

Accidentul de muncă s-a petrecut miercuri, bărbatul de 36 de ani fiind transportat, de urgenţă, cu un elicopter SMURD la Târgu Mureş pentru a fi operat. Întrucât se pare că de la locul accidentului ar fi „dispărut” aproape toţi muncitorii, singurul care a rămas alături de rănit fiind Cornel Bumbu, în zonă a început să circule zvonul potrivit căruia firmele care lucrau acolo nu aveau muncitori angajaţi cu carte de muncă şi că bărbatul accidentat ar fi lucrat la o firmă apropiată viceprimarului din Feldru, Iacob Sângeorzan. De altfel, se pare că Sângeorzan i-ar fi făcut deja o vizită la spital lui Toader Nechiti.

Timp Oline l-a contactat în legătură cu acest subiect pe primarul din Ilva Mică, Aurel Horea, care ne-a declarat că lucrările la protecţia malurilor împotriva inundaţiilor sunt contractate de MIS Grup, compania familşiei Iugan, în asociere cu o companie din Satu Mare, valoarea contractului fiind de  1,5 milioane de euro.

„Avem un finanţare pe Măsura 125 un proiect european de 1,5 milioane de euro pentru protecţie împotriva inundaţiilor. A fost licitată lucrarea, câştigată de firma MIS Grup şi de o firmă din Satu Mare, dar am înţeles că lucrează şi cu alte firme. Primăria Ilva Mică ţine legătura cu inginerii de la MIS Grup. Au auzit şi eu despre faptul că s-ar lucra cu firma viceprimarului din Feldru, Iacob Sîngeorzan, dar nu îi ştiu numele. Lucrările sunt abia la început. Nu ştiu efectiv cine lucrează. Miercuri a avut loc un accident de muncă. Oamenii cu care am vorbit nu ştiau nici ei foarte bine ce se întâmplase. Unii ziceau că nu a fost atent omul, că a căzut pe nişte pietre. Se lucrează acum la gambioane, fiind îngheţat nu se poate face altceva. Poate că lucrând şi utilajul acela, ori nu s-a asigurat unul, ori şoferul, ori el, vina e colectivă”, a spus primarul Aurel Horea.

Întrebat dacă ştie să se fi făcut vreo anchetă a Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud la faţa locului, primarul a spus că e posibil, dar că administraţia locală nu a fost întrebată nimic. „Nu mai e responsabilitatea noastră, ci a celor care au contractat lucrarea. Noi verificăm doar când se plătesc tranşe de bani”, a adăugat el.

Ca urmare, am  luat legătura şi cu Emil Iugan, patronul MIS Grup, pentru a afla care este poziţia firmei contractante.

„Acolo lucrează un furnizor de servicii, o firmă autorizată, accidentul s-a produs în cadrul firmei respective. Firma a respectat toate normele de securitate şi protecţia muncii, oamenii erau angajaţi cu carte de muncă. Nu are nicio legătură cu fiorma viceprimarului din Feldru. Firma se numeşte Feldmil Direct Construct SRL. Administratorul firmei e Iosif Drădici, noi cu ei avem contract, de furnizări de servicii. Are oameni angajaţi, e autorizat, are dotări. A respectat toate regulile. Accidente de muncă se întâmplă oriunde. Omul e îngrijit, e la spital, cazul e anchetat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud. Viceprimarul e vecin cu bărbatul accidentat, sunt membri în aceeaşi biserică (penticostală -n.r.). E o familie cu 6 copii şi s-a implicat şi viceprimarul că are casa în construcţie băiatul acesta şi îl ajută să îşi facă casa. E toată legătura, vă spun cu mâna pe suflet. Eu nu ştiu dacă domnul Sângeorzan Iacob mai are vreo firmă. Noi nu lucrăm cu el, singurele noastre legături sunt cu administraţia comunei Feldru unde mai avem lucrări. Sunt probleme oficiale între instituţii.În rest, noi nu avem treabă cu firmele şi oamenii lui, noi avem treabă cu firma cu care avem contract de furnizări servicii, Feldmil Direct Construct. Nu ştiu dacă domnul Drădici e rudă cu domnul viceprimar sau nu. Ştiu că firmele nu au legătură. Noi avem contracte legale, nu lucrăm aiurea, ci cu respectarea legislaţiei „, a spus Emil Iugan pentru Timp Online.

Întrebat cum se simte muncitorul accidentat, Emil Iugan a spus: „Omul a avut nişte coaste rupe care i-au produs o hemoragie internă. E operat, e în spital. Nu ştiu mai multe, dar e stabil, e monitorizat, sperăm să nu fie probleme”.

Timp Online a încercat să ia legătura şi cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud. Inspectorul şef Otilia Berbecar ne-a declarat că este în concediu medical şi că a pasat responsabilitatea anchetei inspectorului şef adjunct Gavrilă Rodilă, care nu a putut fi contactat să explice la ce concluzie a ajuns instituţia în urma anchetei demarate.

Vom reveni asupra subiectului de îndată ce vom avea şi poziţia ITM Bistriţa-Năsăud, instituţie care şi-a făcut un obicei din a ascunde rezultatele anchetelor pe care anunţă că le face în astfel de cazuri.

ACTUALIZARE Inspectorul şef-adjunct Gavrilă Rodilă de la ITM Bistriţa-Năsăud a declarat pentru Timp Oline că instituţia a fost sesizată în legătură cu accidentul de al Ilva Mică.

„Ni s-a explicat despre ce a fost vorba. ITM în momentul de faţă nu are competenţă de cercetare. Aceasta aparţine firmei fiindcă este un accident soldat cu incapacitate temporară de muncă. Au făcut comunicare operativă. Angajatorul a stabilit o comisie care va face cercetarea accidentului. În termen de 15 zile, trebuie să ajungă la noi raportul acestei comisii, vom verifica dosarul şi, după aceea, îi vom da avizarea de încadrare corectă sau incorectă a accidentului cu responsabilităţile şi sancţiunile care sunt, asta prevede legea. Bărbatul accidentat are contract de muncă. Am verificat. Din acest punct de vedere, este în regulă, numai că trebuie să se stabilească exact cum a ajuns să fie între gabion şi excavator. S-au făcut poze, măsurători, se iau declaraţii, inclusiv partea de Procuratură şi se va ajunge la o concluzie în dosarul de cerctare. Noi stabilim cauza producerii evenimentului, alte cauze care au concurat la producerea evenimentului, responsabilii – nu vinovaţii, că noi nu putem stabili vinovaţii că nu avem competenţa –  şi sancţiunile care se aplică celor responsabili dacă există şi sunt stabiliţi în dosarul de cercetare şi încadrăm accidentul la incapacitate temporară de muncă sau mortal. Acesta nefiind un accident mortal, nu e de competenţa noastră. Acum, acest accident e cercetat pentru incapacitate temporară de muncă. Până la 120 de zile dacă nu îşi reface capacitatea de muncă, conform legii comisia de expertiză medicală îi mai poate prelungi până la 180 de zile concediul medical. După această perioadă, dacă nu îşi reface capacitatea de muncă, intră într-un grad de invaliditate şi atunci noi reluăm toată cercetarea făcută de comisia numită de angajator, refacem cercetarea şi stabilim noi alte cautze sau responsabilităţi”.

Cristiana Sabău

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. CR7

    Dupa preluarea functiei de viceprimar dl JAck a trecut firma pe numele unui fost angajat. Deci …nu va mire conflictul de interese pe care il face vicele

    (0)
  2. Iosif Dradici

    Iosif Dradici este doar pe hirtie administrator la firma Feldmil Direct Construct SRL,un tinar fara pregatire si resurse ,in realitate firma si toate utilajele sunt ale viceprimarului Iacob singeorzan trecute de la vechea firma a vicelui James Construct srl (si utulajele si masinile au nr BNo… JAK) In acest moment are 7 angajati unii cu jumatate de norma(inclusive Toader Nechiti angajat din dec.2014) dar in realitate lucreaza mult mai multi si toti cel putin 10 ore pe zi inclusive simbata.Nenorocirea este ca acest om tatal a 6 copii minori se zbate intre viata si moarte ,fiind tinut in viata doar de aparate.Spitalul din TG Mures are mare nevoaie de singe pt. acest om.Din acest motiv rugam din suflet pe toti cei care doresc sa ajute ca acest tata de 6 copii sa mai aiba o sansa la viata sa doneze singe (Indiferent de grupa sanguine) Nu trebuie mers la TG Mures se poate dona la spitalul judetean Bistrita ,doar trebuie sa precizeze ca doneaza pt.Toader _TG MURES Intram in sfintul post al pastilor,un motiv in plus sa facem o fapta buna

    (0)
  3. martor

    Pe utilaj se afla nepotul vcelui bambu, dar nefiind angajat nici autorizat sa lucreze pe buldo l-au bagat la inaintare pe Adi Marti

    (0)
  4. Vasile Scridon

    M-am uitat si eu pe internet, am vazut ca firma sc Feldmil are sediul in Bistrita la domiciliul lui iacob singeorzan ,iar administrator Iosif Dradici cu domiciliul in Feldru pe Valea lui Dan.Astia chiar ne iau de prosti.

    (0)
  5. Ionel

    Normal ca ne iau de prosti. Brusc subit si dintr-o data in curtea lu Dradici care avea un amarat de cal au aparut utilajele unei importante firme locale.
    JAK crede ca el cu cele 6 clase poate mintii si manipula o comuna intreaga comunitate.

    (0)

Lasă un răspuns la Vasile Scridon Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.