Un fotoliu în dormitor poate fi iepurele din jobenul amenajării casei tale

Holistic

Ai consultat prieteni, ai stat toată ziua pe Pinterest și ai căutat idei de amenajare a casei tale. La bucătărie e totul relativ simplu, că iei măsurile și îți proiectezi mobila cu IKEA, la sufragerie te ocupi să ai o canapea. Ce faci însă cu dormitorul?

Alegerea mobilei de dormitor este una dintre deciziile care îți va influența zilnic starea de spirit, uneori fără ca măcar să conștientizezi acest aspect. Pentru că acasă e locul unde ne regăsim liniștea după zilele agitate de lucru, este important să ne decorăm și utilăm spațiul personal cu mobila de dormitor care creează acel cadru ideal la care visăm. Nu trebuie să fii un designer profesionist pentru a-ți da seama ce mobilă de dormitor este cea mai potrivită pentru tine. Urmând câteva reguli simple privind estetica spațiului și alegând stilul care te caracterizează, poți obține efectul dorit și pe cont propriu.

Care sunt trăsăturile care te definesc și ce stări te influențează în mod pozitiv? Pornind de la aceste întrebări, poți să alegi mobila de dormitor ideală pentru tine. Un dormitor în stilul zen se potrivește la perfecție persoanelor care își doresc un spațiu minimalist, deschis, în care să se bucure de liniște. Acest tip de dormitor este printre cele mai preferate în momentul actual. Dacă te regăsești în acest stil, evită să alegi un dulap sau o bibliotecă care ocupă extrem de mult spațiu. Alege doar câteva piese de mobilier de care ai cu adevărat nevoie: un pat elegant în nuanțe de alb sau bej este potrivit acestui stil, precum și una sau două noptiere din lemn brut sau o măsuță de cafea mică.

Pentru a crea impresia unui spațiu primitor și confortabil, alege materiale calde pentru mobila din dormitor. Teracota este unul dintre materialele favorite în materie de modă în 2017. Paturile tapitațe sunt din nou în vogă și conferă un plus de eleganță dormitorului și sunt, de asemenea, extrem de frumoase. Pentru o notă romantică, alege acele piese de mobilă de dormitor care să personalizeze spațiul, precum un fotoliu confortabil sau niște oglinzi elegante.

O altă tendință a anului 2017 din care poți să te inspiri este integrarea elementelor din natură în dormitor, prin alegerea unor piese din lemn veritabil, precum o etajeră sau alte piese decorative mici care îți sunt utile. Pentru un plus de autenticitate în design, alege piese cu elemente izvorâte din tradițiile românești. Pentru crearea unui decor luminos, sunt recomandate nuanțele pastelate, calde, precum cele de lila deschis, unt, fildeș sau verde deschis, care te vor destinde și te vor liniști. Dacă îți dorești ceva cu adevărat special, poți să îți îndrepți atenția către alegerea unui baldachin în locul unui pat tradițional. Vei crea atât o notă de autenticitate în dormitorul tău, cât și o atmosferă spectaculoasă.

Oricum ți-ar dori să arate dormitorul tău, amintește-ți că elementul principal de care trebuie să ții cont provine din stilul tău, din preferințele tale personale. Cu un strop de creativitate, poți să transformi dormitorul într-o oază de liniște, în care să te simți complet în largul tău.

(Advertorial)

Google Ads-sub articol