Ultimele vești despre punerea în funcțiune a CT și RMN. Anunțul făcut de managerul SJU Bistrița

Holistic

Lucrările de amenajare a parterului Spitalului Județean de Urgență Bistrița, unde vor fi amplasate cele două unități de imagistică medicală (Computer Tomograf și Rezonanță Magnetică Nucleară), sunt aproape gata.

”Inițial, angajamentul managerului SJU Gabriel Lazany a fost pentru finalul lunii septembrie de principiu, dar știți că de fiecare dată apar lucruri neprevăzute. După ce au început lucrările s-a constatat că partea de panou electric, din anii 70, nu va face față pentru solicitările cu CT și RMN. A trebuit făcută o achiziție publică pentru aceste lucrări, zona de panou electric fiind adusă la cerințele necesare pentru ceea ce dezvoltăm în spital. Ultimul angajament al domnului Lazany este finalul lunii octombrie. RMN va intra în funcțiune la finalul lunii octombrie, singura problemă care s-ar putea să ne încurce puțin este pe partea de CT. Este nevoie de o autorizație specială din partea CNCAN, să sperăm că vom reuși să îi convingem pe reprezentanții acestei instituții să vină cât mai repede să facă verificările necesare. Chiar dacă este montat și funcțional, nu putem da drumul CT-ului până nu avem autorizoțiile de funcționare de la această instituție care face verificările în domeniu”, a spus președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.

”CT este sută la sută instalat și funcțional, am fost anunțați de Ministerul Sănătății că reprezentanții vor veni pentru punerea în funcțiune a echipamentului și instructajul personalului în 9 octombrie, din păcate nu au sosit, o să luăm legătura cu ei. RMN este în stare avansată de montare, este un echipament mult mai complex decât CT și cred că va mai dura circa două săptămâni montarea lui. Din fericire, acesta nu necesită nicio autorizație specială pentru funcționare, astfel încât atunci când se finalizează montajul el va putea intra în utilizare. Pentru că foarte multă lume m-a întrebat vizavi de modul de operare al acestor echipamente, ele sunt integrate în spital și sunt pentru uzul pacienților internați. Deci ele se adresează deocamdată doar pacienților internați. Lucrarea la parter am realizat-o etapizat, partea de UPU-Pediatrie nu am putut-o reloca, am pregătit noua zonă care va fi încadrată în UPU, inclusiv cu partea de adulți. Am început săptămâna aceasta lucrările pe zona unde a fost UPU-Pediatrie și va fi un serviciu centralizat de internare a pacienților și recepția spitalului. Este un lucru care îi ajută pe pacienți, vor ști că indiferent de specialitatea la care se adresează pentru internare ei trebuie să meargă la recepție, acolo sunt preluați, dacă necesită o consultație suplimentară se va face și vor fi dirijați către secția unde trebuie să meargă”, a afirmat managerul SJU Bistrița, Gabriel Lazany.

 

Investiția se ridică la 3,2 milioane de lei și este asigurată de Consiliul Județean din bugetul propriu.

 

Eugen Gheorghe

Eugen Gheorghe

A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Eugen Gheorghe

Google Ads

Comentarii

  1. Ovidiu Florean

    Te amuza minciunile lui Radu Moldovan . Dupa mintea lui singurele probleme sunt panoul electric si autorizatia aia de 2 bani . Chelnerul omite sa spuna ca nu au personal calificat pentru astfel de investigatii . Serviciul radiologie existent in cadrul spitalului e specializat exclusiv pe radiografii , nu au competente pe CT si RMN . Au pus caruta inaintea boilor si ne va prinde 2019 cu RMN-ul si CT-ul la naftalina .

    (2)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.