Politică

„Uite cine cu cine vorbeşte”, pus în scenă la CL. S-au acuzat reciproc de demagogie

O secvenţă care ar putea fi desprinsă din filmul „Uite cine cu cine vorbeşte” s-a derulat în ultima şedinţă a Consiliului Local Bistriţa în care s-au făcut acuzaţii reciproce legate de demagogie. După ce preţ de o oră reprezentanţii PNL s-au opus majorării tarifelor pentru serviciul de taxi la 3,5 lei/km invocând diverse motive, viceprimarul Cristian Niculae (PSD) i-a acuzat de „demagogie”.

Viceprimarul a încercat să explice că firmele de taxi au solicitat tariful care lui i se pare „justificat”, urmând ca piaţa să regleze tarifele efective pe care le vor practica taximetriştii. Consilierul PNL Ioan Peteleu a cerut însă de mai multe ori explicaţii legate de acest tarif în condiţiile în care Camera Naţională a Taximetriştilor ar fi cerut 3,18 lei/km. Au mai vorbit despre asta Filip Moisil şi Mioara Seica-Gaga.

Viceprimarul Cristian Niculae a intervenit în discuţie şi a spus: „Taximetriştii au solicitat această majorare pentru atunci când sunt obligaţi să facă curse în afara oraşului pentru că au de multe ori comenzi de curse foarte lungi. În acele cazuri sunt firme care doresc să practice tarife mai mari. La dezbaterea cu reprezentanţii firmelor de taxi s-a cerut un preţ maximal de 5 lei/km, dar la dezbatere am spus că se vor întrece unii consilieri în declaraţii şi propuneri politice. (…) Am spus că tariful de 5 lei/km nu va fi votat în Consiliul Local. Din ceea ce ştiu eu e multă demagogie aici, în Consiliul Local„.

Afirmaţia viceprimarului l-a înfuriat pe Ioan Peteleu (PNL): „Eu am adresat o întrebat clar o întrebare: de unde e diferenţa de tarif între nota de fundamentare (3,18 lei/km) propusă de asociaţie şi tariful de 3,5 lei/km din proiectul de hotărâre. Vizavi de afirmaţiile domnului viceprimar Niculae, era un film interesant Uite cine cu cine vorbeşte. Dumneavoastră vorbiţi de demagogie, domnule viceprimar? Vă vedem peste tot că vă ocupaţi de investiţii, că vă fotografiaţi peste tot”.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS