Actualitate

Uitaţi de „turismul electoral”! Cei care votează de mai multe ori vor fi prinşi şi aspru pedepsiţi

La alegerile de duminică, dacă nu ne aflăm în localitatea de domiciliu, putem vota oriunde, dar nu oricum. Spre deosebire de alte alegeri în care s-a practicat din plin "turismul electoral", de data aceasta va fi complicat. Se vor completa documente care vor fi transmise la Bucureşti şi nu va scăpa nimeni nepedepsit.

Preşedintele Biroului Electoral Judeţean Bistriţa-Năsăud, judecătorul Ioan Părăuan, le-a atras atenţia preşedinţilor de secţii de votare că un localnic din Ghinda nu poate vota la Bistriţa sau la Slătiniţa, dar o persoană din altă localitate, chiar şi din judeţ, îşi poate exercita dreptul la vot la Bistriţa. Aşa numitele liste suplimentare cunoscute de toată lumea au dispărut, în locul lor apărând tabele.

„Pot vota la secţiile de votare persoanele care, în ziua alegerilor, se află în altă localitate decât cea de domiciliu, nu alt cartier. Mai pot vota membrii biroului electoral al secţiei de votare, persoanele însărcinate cu paza, precum şi cei care dovedesc faptul că au fost omişi din listele electorale permanente. Pentru toate aceste categorii de alegători votarea se face după înscrierea lor într-un tabel electoral. Înainte de a fi înscrişi în tabelul electoral va trebui să completeze şi să semneze o declaraţie pe propria răspundere că nu au votat la acest scrutin nicăieri altundeva şi nu vor mai vota. Insist asupra acestor declaraţii pe propria răspundere deoarece vor face obiectul unor riguroase verificări din partea noastră la preluare şi reprezintă material care se predă de BEJ la BEC şi apoi la AEP. Toate verificările se vor face în funcţie de aceste declaraţii. Prin urmare, numărul persoanelor înscrise în tabelul electoral va trebui să fie identic cu semnăturile acestor persoane şi cu număr de declaraţii pe propria răspundere că nu au votat şi nu vor mai vota la altă secţie de votare. Se doreşte şi eu sper să se realizeze înlăturarea oricăror situaţii de fraudă electorală prin maniera votului multiplu. Veţi fi riguros verificaţi la capitolul declaraţii şi tabele”, a spus judecătorul Ioan Părăuan.


Preşedintele BEJ a mai atras atenţia şi asupra celui de-al doilea tip de tabel pe care vor fi trecuţi cei care votează cu urna specială. Această urnă se va deplasa doar dacă au fost depuse cereri până sâmbătă cel târziu la ora 20.00, fie de către membrii familiilor, fie de instituţii, cum e cazul Penitenciarului Bistriţa.

„Cererile pot fi aduse de membrii familiei, de primăria locală, de mai mulţi. Cererile care vin duminică trebuie ignorate. Şi cei care votează cu urna specială trebuie să dea declaraţie pe propria răspundere. În cazul urnei mobile vă puteţi întâlni cu situaţii în care oamenii nu pot completa declaraţia pe propria răspundere sau chiar de a semna procesul verbal, cu nevăzători, de exemplu. Într-o astfel de situaţie, membrii biroului care se deplasează la alegătorul respectiv, cu nume, prenume şi semnătură se va confirma de către membrii biroului starea de a nu putea semna. Neştiinţa de carte nu e un motiv să nu semneze, dar pot fi nevăzători”, a spus preşedintele BEJ.

În legătură cu acest subiect a vorbit şi directorul Direcţiei Regionale de Statistică Bistriţa-Năsăud, Mircea Chira. Domnia sa a spus că actualul Birou Electoral Central este „cel mai riguros” dintre toate cu care a lucrat până acum”.

„Vă mărturisesc că actualul BEC este cel mai riguros şi mai exigent din câte am cunoscut până în prezent. A reglementat absolut orice amănunt astfel că nu vom avea dileme în realizarea procesului electoral”, a spus Mircea Chira, adăugând că transparenţa şi corectitudinea sunt cele două valori sub care vor avea loc alegerile de duminică.

Ca urmare, dacă nu vor fi prinşi pe loc, cei care votează de mai multe ori vor apărea într-o bază de date de la nivel central şi vor fi sancţionaţi civil şi penal, riscând chiar închisoarea.

5 comentarii

  • Sa nu se mai faca campanie electorala in ziua votului,sa nu mai fie dusi cu masinile oamenii la vot de catre echipa de partid ,sa nu se dea bani si produse drept recompensa pentru vot pro un anume candidat .Sa fie lasati oamenii in pace sa voteze cum ii duce sufletul ,capul si stiinta . Sa nu mai fie influentati in nici un fel .Sa voteze fiecare cum crede de cuviinta .

    • pai in aceasta tara e „pe descurcate”
      si cum sa nu primeasca admiratie si poate putina invidie cine „se descurca” mai bine ?
      „descurcatul” asta se face si furand de la locul de munca , si furand de la stat, si furand de pe campul vecinului, si smulgand de la primarie ajutoare sau galeti….
      tara lui ” se descurca”….

    • Stati linistiti, ca nu turismul electoral e cel mai primejdios. Rep. Moldova si Franta il vor scoate pe Ponta sef la Cotroceni, ca acolo nu se pot verifica voturile multiple, date la 10 secunde unul dupa altul, avem experienta din 2009, cu Bashescu si Baconschi…

  • La ce se intimpla in TARA HOTILOR nu este sanatos si moral ca lumea sa se prezinte la vot.Votind ne facem partas cu ei, cu hotii.RUMINILOR sa stam acasa.!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS