Social

Turnul bisericii din Slătinița stă să cadă. Crețu: Facem ca și Dumnezeu, dăm, nu băgăm în traistă

Stâlcită de localnici cu tot felul de cârpeli, Biserica luterană din Slătinița, monument din secolul al XVI-lea riscă să rămână fără turn, a atras atenția delegatul sătesc din Slătinița, Maftei Pop, la ședința din 30 mai a.c. a Consiliului Local Bistrița, ocazie cu care a recunoscut că, pentru ce au făcut acolo de capul lor, sătenii ”au tras ponoasele”. El a cerut Primăriei Bistrița să depună un proiect cu finanțare europeană pentru reabilitarea lăcașului de cult. Primarul Ovidiu Crețu i-a dat însă o replică în loc de o soluție.

”Am început o inițiativă pentru turnul bisericii. Ce am făcut am făcut și am tras noi ponoasele. Acuma am vrut să începem, am scos certificat de urbanism din cadrul Primăriei și am vrut să intrăm în legalitate și să reparăm turnul, să facem un proiect. Până la urmă, doamna arhitect, proiectantul din cadrul Monumentelor, o refuzat până la urmă, o zis că numai în ansamblu poate lucra la proiectul cu biserică și cu tăt, navă, nu știu ce. Noi sigur că nu putem să suportăm cheltuielile. Pentrtu turn îi o cheltuială, îl făceam așa cum îi și respectam legislația în vigoare, dar dacă ne-o refuzat, eu  nu cred că alt proiectant se mai ocupă din acei șase fiindcă ajungem pe la Monumente și știți destul de bine Monumentele ce ne fac și atuncia sigur că îintr-o discuție cu domnul părinte, om vede, om pune o pancartă acolo pe turn și om scrie să-l repare Ministerul sau Primăria sau cine o să se ocupe de el. Dacă nu, domnule primar, cum ați făcut proiectul ăla pentru Slătinița cu reabilitarea centrului, de ce nu ați putea și cu biserica care îi monument istoric în Slătinița? Am discutat și cu părintele să nu mai continuăm nicio acțiune legală și lăsăm așa cum îi. Când s-a termina căminul și terenul a urma turnul care arată cum arată”, a spus Maftei Pop.

În replică, primarul Ovidiu Crețu a spus: ”Nu știu ce să vă spun cu repararea turnului, noi alocăm banii pentru biserici. Anul trecut, pe lista pe care am primit-o de la Episcopie a fost și biserica din Slătinița, dar trebuie reținut că facem ca și Dumnezeu: nu băgăm în traistă. Ajutăm, finanțăm, trebuie făcute documente. Doamna Cristina, care a dat o mână de ajutor, s-a trezit că este retrasă autorizația de către Ordinul Arhitecților. Ca să se poată utiliza banul public nu există altă soluție decât să se facă documente legale. Discutați cu un arhitect care știe, găsiți soluția să îl plătiți și să vă facă documentele. Nu este altă posibilitate. Deci a lua bani de aici și a repara turnul că e mai ieftion – aveți dreptate, e mai ieftin – dar nu se pot da, nu îi putem cheltui așa”.

Biserica luterană din Slătinița a fost construită în stil gotic în secolul al XVI-lea (1585-1590) și renovată în secolul XX (1923), renovare căreia i se datorează înfățișarea actuală. Biserica a dispus de o orgă construită în 1899 de Gebrüder Rieger, orgă transferată în anul 1985 la Oradea, iar apoi, în 1993, la Institutul Teologic Adventist din București. După exodul sașilor transilvăneni, biserica a fost cumpărată de comunitatea ortodoxă, modificată la interior conform cerințelor cultului ortodox și a primit hramul ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.

4 comentarii

  • ma,treaba lu asta nu exista,de canalizare si apa aquabis,si asa mai departe,da unde pl. mea platim impozite?nu la primarie?nesimtit rau primarul asta.

  • Impostura administratiei PSD de la municipiu este incredibila . Adormitul asta de primar si-a batut joc de banii publici cu partia lui de marmelada . Cartierele arata mai rau ca la tara , monumentele sunt lasate in paragina , nu au viziune , nu au bun simt , nu au gusturi , nu au idei , nu au initiative , nu gasesc solutii la nimic . Derbedeii astia trebuie trimisi la cosul de gunoi al istoriei , au tinut pe loc municipiul 12 ani .

  • Desteptule și mai mare ……dacă nu puneau mână de la mână oamenii Azi 2 iunie Biserica era prăbușită ca si altele din Județ …..ei au făcut ce au putut sa o salveze ……Tu și cu Crețu ce faceți …….bagați de vină și vă doare in …..

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS