Actualitate Recomandări

Trotuarul de pe strada Colibiței se prăbușește înainte ca tronsonul să fie inaugurat

(FOTO) Trotuarul amenajat pe strada Colibiței, recent reabilitată, se prăbușește, ne-a transmis un cititor Timp Online care a anexat câteva fotografii cu dezastrul apărut după ploile din ultima perioadă.

”Bună dimineața, doresc să vă informez despre o problemă apărută pe strada nou renovată în zona Tihuței unde trotuarul paralel cu șoseaua se dărâmă în șanț, în lipsa unei rigole care să îl susțină, apa sapă sub trotuar”, ne-a scris cititorul nostru.

 

Reamintim că 2,4 milioane lei au fost alocați de la bugetul Bistriței pe 2018 pentru crearea accesului auto între străzile Arțarilor și Colibiței, inclusiv modernizarea străzii Colibiței. Lucrările generale constau în: realizarea/amenajarea carosabilului, parcări, trotuare, pistă pentru cicliști, rețea de iluminat public, modernizarea a două treceri de cale ferată, devierea rețelelor electrice de pe amplasament. Constructor este SC Lucrări Drumuri și Poduri SA. Strada Colibiței, situată în partea de nord-vest a orașului, se întinde de la intersecția cu str. Ioan Slavici până la intersecția cu strada Andrei Mureșanu.

32 comentarii

  • Diriginte de șantier Wannabe, aka vice Cristian Niculae, toată ziua și-a făcut poze acolo. Atâta poate!

    • Serios? Nu vezi că acolo nu e gata lucrarea? Cei care execută lucrarea vor repara !
      Ce vină are vicele că plouă de o lună?
      Daca asa sta treaba, oprește tu inundațiile !

    • pe strada Colibitei exista un CERTIFICAT DE VREME REA PUS LA DOSAR CARE SCUZA PROASTA EXECUTIE A LUCRARILOR spune:

      Am vazut-o chiar eu.
      E in birou la vice si asteapta publicitatea
      In zona respectiva, chiar a trotuarului construit foarte prost au avut loc cel putin 3 lovituri de fulger……de la blitzul aparatului de fotografiat al vicelui….avnd dovezi chiar pozele multipublicate pe contul sau ….electoral!

    • bataie de joc pe banii nostrii..impozitele noastre….niste nenorociti…la ce mama dracu sa mai platim impozite atunci ?sa-i fure niste infractori ?
      dati dracu sa faca lucrarile firme serioase ..nu toti incompetentii….si FURATI MAI PUTIN !! SA MAI RAMANA SI DE BETON CEVA…

    • Bine mah john…poate vrei sa iti mai ramana si tie niste beton…sau deti ceva firma si ai vrea si tu un contract….ei ei ceapa ta.

    • ala…desteptu lu peste….ANTI USRPLUS ….nu-mi trebuie mie beton….mie-mi trebuie niste oameni competenti care sa nu-si bata joc de banii mei si-ai orasului astuia…Nu struti si partii …si lucrari in bataie de joc !!! Aia-mi trebuie …ceapa ta de pesedist ….

    • John cum stai cu betonul s a intarit? Ei mama lui de pavaj si oameni de nimic. Asa e opozitia numai sa dea vina pe cei care fac ceva. Userist mic si sorosist.

    • ce fac bai.. anti USRPLuS? 1 an de zile? pentru o nenorocita de strada de 500m?care fac? fac cumva pe banii lor? hai sa vedem la Cluj. la Oradea. Sibiu, etc. cate se fac si apoi sa ne laudam.. nu? asfaltam 2km /an si ni se intareste !! ei ei. mama ei de pesedei….

  • la calea ferata de la Lama nu se lucreaza de cateva zile. toata circulatia este deviata pe Ioan Slavici, unde este un cosmar pentru soferi. Politia locala sa amendeze firma care face lucrari- nu este niciun panou cu autorizatiile necesare unui santier. este o bataie de joc fata de locuitorii orasului din partea Primariei. rusine sa va fie.

  • Pt Omul cu minte…PUTINA,
    ai impresia ca in alte zone nu ploua?
    Indiferent cat ploua trotuarul nu are voie sa se prabuseasca, daca lucrarea este facuta corect, infrastructura corect dimensionata si executata, pietris/piatra sparta tasata corect….
    Dar cand pui dalele peste noroi iar in laterala e doar aer ce sa astepti.
    Lucrare calitate ZERO tip Niculae!

    Strazile proaspat astfaltate 1 Mai. Octavian Popa… sunt pline de belti din cauza ca astfalatul s-a turnat foarte prost. Nu exista nici 10mp fara o denivelare, fara vreo adancitura in care sa balteasca apa. Calitate supravegheata de Niculae.
    Niculae ZERO capacitatea, ZERO competenta, ZERO !

    • Vă încurcă rău Niculae, cum e ceva rău cum încercați să dați vina pe el! :))))
      Opoziție, sunteți buni de gură, meșteri mari pe tastatură ! :))))))
      Firma care lucrează acolo e responsabilă.
      Lucrarea oricum nu e gata, când va fi recepționată puteți deschide gura!

    • lucrarea nu e gata. mai ramanea sa spui ca din cauza viceprimarului ploua…lucrarile de asfaltare si cele conexe sunt bine executate. asa va fi si aceasta. eu zic sa ne facem totalul doar la finalizarea lucrarii. Locuiesc exact in zona 1 mai-Octavian Popa si strazile arata bine. am ajuns sa nu mai evit zona cand merg cu masina. in loc sa sustinem lucrarile executate noi aruncam cu noroi doar ca sa ne auzim vorbind…

  • 10 comentarii deja despre Niculae,
    Va roade rau la stomac?
    „opozitia” ar vrea sa nu se faca nimic ca sa ajunga ei la putere, nu m-ar mira sa fi mers un pnl-ist acolo sa deranjeze trotuarul numa’ ca sa poata face scandal

    E bine, e bine, unii muncesc si fac ceva pentru bistrita, altii stau pe spate si comenteaza cu samanta intre buze
    Cand o sa terminam cu „politica” asta de 2 lei?

    • Daca zici tu ca stai cu saminta in buze, asa o fi.
      Eu cred ca stai si cu limba in cur. Parerea mea.

    • bai desteptule….FAC pe banii mei si-s platiti pentru asta….nu-i pune nimeni ….sa fie primari…Daca erau la privat era de mult zburat diin post …SA NE INTELEGEM…NU esti in stare sa administrezi un oras…..NU TE BAGA SA INCURCI LUMEA!!!!!!!!!!!!!! APROPO DE WANABI….CE SE MAI AUDE CU CARTIERUL LUI DE TINERI …CU TERENURILE DE LA LICEUL AGRICOL …ACOLO E EL,,, WANABI 100% !!!!!!!!!!!!

  • Asa se intampla intotdeauna. Cum ceva nu merge bine gasim pe cineva sa dam vina. Si de fiecare data acel cineva e viceprimarul. Lovim mereu in cei care se implica, in cei care doresc sa schimbe fata orasului. Normal, ca doar nu putem lovi in cei care nu fac nimic. Lucrarea e in garantie. Se va reface trotuarul. Unde -i
    vina viceprimarului?

  • Vina o are Niculae pentru ca el si-a asumat responsabilitatea pentru aceste lucrari. El le supravegheaza. El s-a laudat cu calitatea lucrarilor.
    Daca s-a surpat pe o portiune se la surpa peste tot pentru ca metoda de lucru este aceasi.
    Spuneti ca se va reface portiunea, dar Niculae ce a pazit pina acuma? Nu a vazut ca nu se respecta caietul de sarcini? Nu a vazut ca dalele nu au suport? Nu a vazut ca bordura sta pe pamint? Nu a vazut ca nu exista suficient beton de fixare?
    Toate lucrarile se fac prost si apoi se repara pe banii nostrii din nou, iar firma de executie si Niculaie traiesc bine mersi pe spinarea prostilor de cetateni.

  • Pe vremuri cand meseriile erau la loc de cinste asemenea lucrari erau executate sau cel putin urmarite de mesteri PIETRARI. Cu piatra, dale etc lucrau oameni calificati nu amarati cu patru clase , zilieri etc platiti in bataie de joc de pseudo- patroni de firme care nu rezista mai mult de o vara. Licitatiile sunt prost facute si administratia pe fusareala face o receptie doar din obligatiile prevazute in contract. Asa este deja in tot orasul unde s-a lucrat cu aceste dale. Denivelari, borduri crepate si lipsa si mergeti numai pe str. GARII in dreptul Policlinicii si veti vedea trotuar cu zeci de dale piscate, sparte . Ce sa mai vorbim de cum arata Nicolae Titulescu cu bgicasaii pusi pe vremea primarului Moldovan. Acolo lumea isi lasa tocurile si copii din carucioare le sare biberonul din gurita. Intr-un cuvant ; Bataie de joc pe bani publici !RUSINE PRIMARIA B-ta !

  • Ferry, astfaltarea strazii Octavian Popa trebuia sa se faca inca de anul trecut, iar anul asta sa se astfalteze alte strazi.
    Ba, tu ori esti orb ori esti idiot! Habar nu ai ce inseamana sa torni astfalt pe o strada. Uita-te la alte strazi sa vezi ca nu balteste apa si uita-te ca astfaltul nu se sfarma dupa cateva luni. Uita-te la strada Petru Maior, daca tot treci prin zona.
    Strazile alea nu le-a astfaltat Niculae si se vede.
    Alea sunt bune si au cativa ani de exploatare, dar unde astfalateaza Niculae apar gropi dup cateva luni, iar apoi Niculae peticeste in garantie, tot pe banii nostrii, ca dupa 3 saptamini sa apara gropile si in petice sau linga petice.
    Asta e Niculae, o groapa in petic!

  • Nu-i de vină nicolae, care-i băiat bun și cuminte.
    De vină-i crețu, că doar el zicea că tot ce se întâmplă, bun sau rău în oraș, este meritul sau vina lui, că el este orașul, primăria, tot ce mișcă (L etat se moi).

  • Da cate pretentii aveti…..puneti mana pe lopata si reparati….la comentat sunteti primii….sau asteptati sa vina primaria sa va repare. Pe vremea lui ceasca fiecare punea mana si facea. Acum ne doare in pl. ca doar platim impozit si taxe asteptam sa ne faca cineva. Si pe vremuri se plateau taxe dar se facea si munca voluntara .

    • Ar fi buna o lege ca fiecare cetatean de la 14 ani in sus sa faca 8 ore de munca voluntara pe saptamana . Si am avea si noi o tara care s ar putea compara cu elvetis indiferent cine ar fi la guvernare. I ar prinde si pe politicieni rusinea si ar pune mana . Dar noh noi suntem cocalari cu gleznele goale si pitipoance cu tate false si botoxate ….cum sa punem noi mana pe matura sau lopata wtf. O generatie de distrusi. Va garantez ca daca nu punem mana sa facem nu va curge lapte si miere de duminica incolo.

    • Ei ei deja sunteti cu nasul pe sus… bun era un Ceausescu . Adi de ce nu le ai cerut socoteala conducatorilor, ce au facut cu banii?Acum ciocu mic si pune mana pe lopata si desfunda șantu ca iti intra apa in curte, ca doar nu a veni Cretu sa iti curete șantu. Iti zic eu ca si pe vremea lui Ceasca plateam taxe dar toata lumea facea munca voluntara sau obligatorie 🙂 . Ca si tine sunt multi la noi in urbe care asteapta sa vina autoritatile sa le faca treaba in fata curtii….ca nah ei platesc taxe si isi strica manichiura daca pun mana pe lopata. Ne am ajuns mai nene suntem mai presus de altii sau de vecini….dai in plm mie sa imi fie bine.

    • bai…tu esti prost? sincer acuma …ai fost prost de mic ..si acuma numai te joci?

  • LDP nu mai este ce a fost decand ginerica a lui Tinteanu, care a facut si pe dracu-n patru ca sa-l vada mare director, a pus firma pe chituci, a falimentat-o si toti oamenii buni cu zeci de ani la aceasta firma au plecat sau au fost dati afara. Nici cu noul director nu e mai bine, e la fel de aerian. Lucrari de calitate nu se pot face dand citate din Programul Electoral a unui partid sau altu. In final tot la vorba din batrani se ajunge: „Omul sfinteste locul”.

  • Domnule primar, de ce nu sunt luate la intrebari persoanele responsabile de lucrarea respectiva, ceva de genul ingineri, sef de echipa si firma care presteaza lucrarea respectiva?

    Sa suporte din buzunarul propriu toate defectiunile aparute.

    S-a furat prea mult in tara asta!

  • Ăștia care ii faceti pe cei care critica membri de partid.
    Bai, aia de la PNL nu-s buni nici de făcut opoziție, de unde pana unde credeți voi ca au comentat ei?!…
    ăștia care critica sunt cetățeni ai orașului fără carnet de partid și care nu mai înghit lucrările de mântuială pe bani mulți, hoția politicului in cârdășie cu privatul și luatul de prosti a bistrițenilor!!!
    Pai cum sa nu re iei de Wannabe când el se trage zilnic in poze? Măcar Crețu are decenta de a nu afișa fudulie ca Niculae!!!
    De asta se ia lumea de Niculae!!!
    Sau, ce-ați vrea? Sa aplaudam, sa zicem ca pana acuma ca merge și așa, sa îl mai și votam??? Oricum ii doare in dos pe politicieni ca au și obrazul gros și nesimtirea crasa, dar lăsați Bistrițenii sa-și spună măcar of-ul și nu-i mai jignit-o ca ar fi membri de partid doar pt ca își permit sa critice!!!
    PSD a Închis ieri un oraș! ce urmează? Botnița sau gazare???

  • ce vedem aici? pleaca trotuarul?
    poze …ceva? wanabi !!!!!!!!! marea asfaltare!!!
    bravo baietiii !!!….traiasca pesedeul. traiasca …ledepeul………

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Balan Marius - contribuabil Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS