Social

Tribunalul a decis ca judecătoarea Corina Iacob să fie înlocuită din completele de judecată

Judecătoarea Corina Iacob, acuzată de fapte de corupţie, a fost înlocuită din mai multe complete de judecată, dosarele ei urmând să fie preluate de alţi judecători. Conducerea Tribunalului Bistriţa-Năsăud a luat decizia cu votul unanim al Colegiului de Conducere din care fac parte şapte magistraţi.

Potrivit extrasului din Hotărârea nr. 2/28 ianuarie a Colegiului de Conducere a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, judecătoarea Corina Iacob, acuzată de DNA de fapte de corupţie, a fost înlocuită din completele de judecată aferente zilei de 29 ianuarie a.c., în locul său fiind desemnat să intre judecătorul Marius Bulea.

De asemenea, Colegiul de Conducere al Tribunalului a mai decis ca, în data de 5 februarie a.c., când Corina Iacob trebuia să apară, din nou în faţa justiţiabilor, de data aceasta într-o cauză în materie de minori şi familie, în locul domniei sale să intre alt judecător, aflat pe planificarea de permanenţă, respectiv Ildiko Simionescu.


Acelaşi Colegiu de Conducere a mai hotărât ca dosarele Corinei Iacob aflate în procedură prealabilă stabilirii primului termen de judecată să revină altor judecători.

Deciziile au fost luate cu votul unanim al magistraţilor: Liliana Preda – preşedintele Tribunalului Bistriţa-Năsăud, Ildiko Simionescu, Cristina Frenţiu, Alexandru Petrişor, Ilie Ursu, Adina Găurean şi Diana Linul.

Reamintim că judecătoarea Corina Iacob, magistrat la Secţia Civilă a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, este urmărită penal de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. „Suspectei Iacob Corina i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”, a anunţat DNA.

Corina Iacob este acuzată că a dat o soluţie favorabilă în dosarul Alinei Puţura pentru ca Ovidiu Puţura să-l ajute pe fiul ei, Titus, să ajungă notar pe şest. Ea este căsătorită cu un procuror şi au împreună o avere considerabilă.

3 comentarii

  • Cum pot fi inlocuiti toti coruptii?Coruptia exista in toate unitatile statului, in primarii, consilii, inspectorate, directii, in palate, parlament, justitie, parchet chiar si in presa.

    • TE SALUT COCOR.Asa este dar spune concret si clar si in POLITIE ca unii nu stiu prescurtat cum spui tu.

    • Te salut Miha!Sunt cavaler si spun concret, coruptie exista si in politie si spun clar ,coruptia e intinsa si bine ar fi curatenia sa inceapa de la coada la cap.Si stii ce ma ingrijoreaza miha draga, abateri morale de la cinste si datorie nu sunt numai la politicieni, la politisti…etc. Aceasta coruptie exista si la cei neinregimentati in sistem intr-o forma sau alta.Uita-te la protestatarii care ies cu pancarde si striga pe bani ce li se spune.La juranlistii care primesc bani de la politicieni. La Bistrita s-a dat foc si la biserica din centru.Si mi-e sila de jocul murdar in care Udrea e implicata, ea nu reprezinta nici 1% din coruptia din tara. Nu stiu cui serveste DNA si nu-s convins de lucrul bine facut al lui Iohannis.Si daca vor fi condamnati cei din dosarul cu mineriadele, poate ar fi o sansa reala sa dispara aceasta clasa politica, iliescu, nastase, roman, ponta cu acolitii lor din psd si din celelalte partide, antonescu, tariceanu, videanu, toate guvernele din decembrie 89 sa plateasca pentru jaful din tara… si toti udemerestii care au protectie mai ales in Ungaria.Cine va mai reda Romania romanilor?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS