Actualitate

”Așa trebuie să arate principala piață a orașului?” 

”Imagini din Bistrița europeană. Cunoaște administrația prioritățile comunității? Așa trebuie să arate principala piață a orașului? Sau nu trebuie să ne mirăm de nimic la Bistrița, avem de toate: mere, struți, ouă de plastic, pârtie nefuncțională (30 milioane de lei), 150 de străzi de pământ și multe altele”, a postat pe Facebook, alături de câteva fotografii din Piața Decebal, președintele Asociației Bistrița Civică, Adrian Florin Chereji.

Reamintim că sâmbătă 30 septembrie și duminică 1 octombrie Piaţa agroalimentară Decebal şi piaţa en-gros vor fi închise pentru igienizare. Închisă va fi și piaţa volantă de lângă Biserica Evanghelică. Comercianţii din cele trei pieţe vor putea să îşi vândă produsele în Complexul Heidenfeld din Viişoara, acolo unde are loc ”Toamna Bistrițeană”.


10 comentarii

  • Nu mai stati pe ganduri. Luati exemplul celor din Sangeorz-Bai si apucati-va de strans semnaturi pentru organizarea unui referendum de demitere a primarului . Acum pana cand prefectul mai este inca foarte determinat si vioi in declansarea procedurilor de demitere.

    • Vorbind serios, motivele invocate (mere, struti, oua de plastic, partie nefunctionala de 30 milioane lei, 150 strazi de pamant), la care se adauga starea deplorabila a Pietei Decebal si multe altele, reprezinta argumente serioase pentru declansarea unui referendum de demitere a primarului. Cat priveste strangerea numarului de semnaturi, domnul Chereji are experienta din 2015 , cand impreuna cu Asociatia Bistrita Civica (ABC) a reusit sa stranga numarul de semnaturi necesare si sa impuna in Consiliul local un proiect de hotarare privind amenajarea Padurii Codrisor ca zona de agrement numita „Padurea-parc Codrisor”. Desi proiectul respectiv a fost votat si a devenit Hotarare de Consiliu Local, nu s-a facut nimic din partea primariei pentru materializarea lui. Ar fi si acesta un motiv de demitere a primarului.

    • Perfect! După demitere o să i-a candidatul PSD-ului un scor și mai mare ! așa în scârba susținătorilor CIUMEI NEGRE SRI-DNA.

    • Din câte știu eu exista ceva proiecte de mutare a pieței de la ruși, pana nu se hotărăște locația unde se va marii piața in Decebal sau la big… mi s-ar părea aiurea sa investești bani și mâine sa o iei debla capăt cu alte modernizări, nici tu acasă mu pui gresie înainte sa tragi conductele de apa!!!

    • Dar totusi alte subiecte de iesit in presa domnule chereji nu avem? Ne tot legăm veșnic de struti si mere si partie. Ne cam saturat
      Lasă neeee

    • Si daca se face referendum cate semnături crezi ca se strâng? Oamenii sunt constienti de ce fac si ce sunt ăștia din pnl sau celelslte partide … mai mult decat niste declarații absurde cu care ies in presa nu sunt in stare.

  • De fiecare data cand a fost despre piata decebal am semnalat ca avem o piata mediocra si mizerabila. Arata ca-n anii ’90. Bine ca se pun struti pe strazi ca avem sensuri giratorii scumpe cat o casa, avem un pod care nu este utilizabil, avem o partie facuta cu bani luati pe credit, un strand mizerabil in care s-au bagat 1 mil de euro dar avem o piata MIZERABILA. Piata ar trebui sa arate ca un supermarket nu ca o gaura in gard. Este rusinoasa treaba asta pt ca acolo se vand PRODUSE ALIMENTARE nu cereale pentru animale. Produse alimentare dom primar. Daca as fi de la sanatatea publica as inchide piata pana cand se renoveaza pt ca este o bataie de joc. RUSINE PT. TOTI PRIMARII DE DUPA ’90 CARE AU MINTIT SI CARE NU AU FACUT NIMIC. Asta este incompenta primarilor care s-au tinut mari gospodari. RUSINE PRIMARIEI BISTRITA

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS