Ar trebui sau nu să scriem despre înmormântări?  

E întrebarea care frământă multă lume în aceste zile când se fac ample dezbateri pe reţele de socializare. În urmă cu şapte ani am scris un editorial „Moartea în galerii foto şi video”. În ce mă priveşte, cred acelaşi lucru cu câteva nuanţe. La vremea aceea mă temeam cumplit de moarte şi de morţi, tocmai murise tatăl meu şi trecusem printr-o experienţă personală tristă. Acum cred că ea e un firesc al vieţii şi că vine oricum, mai devreme sau mai târziu. Fireşte că moartea unui om bătrân şi bolnav nu va impresiona pe nimeni mai ales dacă se stinge acasă, în patul lui sau într-un spital. Moartea unor tineri în schimb, da. Dacă sunt mai mulţi şi dacă mai sunt şi fraţi, dacă au murit într-o oarecare măsură şi din vina societăţii indolente, atunci este explicabil interesul crescut faţă de acest tragic eveniment.

Înainte să vorbim despre ce ar trebui să facă presa când are de-a face cu astfel de întâmplări, să privim la ce face poporul român creştin ortodox la înmormântări. E de ajuns să ne uităm la sicriele descoperite ţinute în casă (la Telciu, cea mai bogată comună în păduri din România care nu are nici azi capelă, o femeie mi-a spus că ea lasă cu limbă de moarte să nu fie dusă nicăieri după ce moare, să fie plânsă în propria casă), la îmbrăcarea morţilor în nu ştiu ce fel de haine de mirese, de miri, la banii pe care-i punem în sicrie să-şi plătească vămile văzduhului, la lista infinită de „iertăciuni”, la bocitoare, la predicile de învârtit cuţitul în rană ţinute de preoţi. Înmormântarea la românii ortodocşi e un spectacol căzut, în opinia mea, în derizoriu, care arată că suntem primitivi şi plini de superstiţii. Unii îl explică prin nevoia de a da posibilitatea familiei să descătuşeze toată durerea şi furia în acele zile. Teoria mi se pare realistă. Eu am scris cândva despre cât de mult m-au impresionat funeraliile lui René Angélil, soţul cântăreţei Céline Dion. Întreaga ceremonie mi s-a părut a fi o celebrare a vieţii, însă e posibil ca întreaga durere să fie înmagazinată de apropiaţi. Am văzut întreaga ceremonie transmisă în direct la Rai 1, o găsiţi pe Youtube dacă vă interesează. Sute de fotografi au fost prezenţi, din câte mi-am dat seama au fost acreditaţi chiar. E drept că nu am văzut cadavrul lui René Angélil, dar asta pentru că sicriul era închis, o decizie a familiei, ceea ce mi se pare un semn de civilizaţie şi decenţă.

Dar presa nu este despre mine şi ce cred eu că trebuie să se întâmple. E despre alţii şi ce anume îi interesează pe ei. Jurnaliştii nu sunt profesori ca să educe populaţia. Pentru asta există părinţi, educatori plătiţi de la bugetul de stat, există milioane de cărţi. Presa vinde o marfă, informaţia, iar ca să o vândă trebuie să aibă cui. Ne place sau nu, trăim, în epoca emoţiilor exprimate liber cu un like pe Facebook.

Alain de Botton se întreabă în cartea „Ştirile – manualul utilizatorului”: „De ce vrem noi, publicul, să vedem ce mai e la ştiri?”. Răspunsul probabil o să vă şocheze. „Groaza joacă un rol important aici. După o perioadă oricât de scurtă de debranşare de la ştiri, temerile noastre au obiceiul să se acumuleze. Ştim cât de multe o pot lua razna şi cât de repede. E posibil ca un Airbus A380 căruia i se deteriorează instalaţia de alimentare cu combustil să se prăbuşească (…) Şi totuşi aici intră în joc şi un tip aparte de plăcere. Indiferent cât sunt de neplăcute, ba poate mai cu seamă când sunt la apogeul urâţeniei, ştirile pot să ne uşureze de povara claustrofobică de a trăi cu noi înşine, de a încerca, în permanenţă, să ne onorăm potenţialul şi de a lupta să convingem câţiva oameni din imediata noastră apropiere să ne ia în serios ideile şi nevoile. A vedea ce mai e la ştiri înseamnă a duce cochilia la ureche şi a fi copleşit de urletul omenirii. (…) Aceste întâmplări nebuneşti ne fac să ne simţim sănătoşi şi binecuvântaţi prin comparaţie. Putem să le întoarcem spatele şi să trăim un nou sentiment de uşurare legat de viaţa noastră previzibilă, de felul autoritar cum ne-am ţinut sub control dorinţele mai neobişnuite şi de stăpânirea de sine manifestată prin faptul că încă nu ne-am otrăvit niciun coleg şi nu ne-am îngropat nicio fostă amantă sub pavelele din curtea interioară”.

Câţi dintre dumneavoastră nu v-aţi gândit, citind despre moartea celor cinci tineri, că putea să vă lovească trenul în orice moment la orice trecere de nivel cu calea ferată nesemnalizată? Câţi nu v-aţi simţit binecuvântaţi că nu le-aţi permis copiilor dumneavoastră să plece singuri cu maşina până nu v-aţi convins că stăpânesc bine condusul? Dacă suntem sinceri cu noi înşine, foarte mulţi sau toţi.

După explozia blocului de pe Arţarilor, ne-am repezit să ne facem asigurări pentru locuinţe de teamă că s-ar putea repeta drama în propriile noastre blocuri, după acest accident sunt convinsă că mulţi şi-au reconsiderat felul de a conduce, stăm mai mult în faţa căilor ferate la fel de prost semnalizate, iar după aceste înmormântări mulţi s-au simţit binecuvântaţi că sunt în viaţă ei şi copiii lor teribilişti.

Au fost nişte ştiri groaznice, dar în acelaşi timp pline de învăţăminte. Sute de oameni au transmis mesaje, au comentat ceea ce s-a întâmplat. Duminică, Timp Online a avut 98.343 de cititori unici, iar luni 234.518 conform trafic.ro 

O ştire despre acest eveniment se apropie de un milion de vizualizări. Este un record de audienţă pe care nu l-a atins până astăzi niciun ziar local din judeţul Bistriţa-Năsăud. Nu ne mândrim cu el, avem doar mulţumirea că nu ne-am ascuns în spatele unor aşa-zise principii doar de dragul de a scrie lucruri care nu interesează pe nimeni. Ceea ce interesează cititorii nu decidem noi, ci ei înşişi. Iar cei peste 234.000 au decis. Restul sunt bârfe şi invidii.

Cristiana Sabău

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads

Comentarii

  1. Raul

    Cand mai scrieti despre moarte va sugerez nu uitati un adevar esential exprimat de Domnul Iisus: toti mortii vor invia, toti ne vom infatisa inaintea Scaunului de Judecata a lui Dumnezeu.
    Diferenta dintre oameni nu e data de cat traiesc ci de cum mor. Unii mor in Domnul, altii mor in pacatele lor.
    Lumea trebuie sa stie: da ,Iisus a biruit pacatul si moartea. Si tu poti face la fel, prin EL.

    (0)
  2. mihai

    Motto:
    „Insa moartea nu vrea bani,
    Vrea copii si oameni mari.
    Si moartea nu vrea nimic,
    Numai viata de voinic”
    (Cantec popular)
    Atata vreme cat exista moarte, vor exista si înmormântări. Problema este ca uneori se intampla adevarate tragedii si nu invăţăm nimic din greşelile trecutului. Mulți ar trebui să își aducă aminte cum îi dojeneau părinții: „Să nu mai faci asta!”, „Învață din greșeli.” Tragedia feroviara de la Viisoara s-a intamplat dupa o alta aproape identică petrecută in decembrie, 2015. Si asta pentru ca nu invăţăm din greşelile trecutului. Dupa tragicul evenument feroviar din decembrie 2015, soldat cu 4 morti, nu s-a facut nimic pentru prevenirea unor astfel de tragedii. Abia acum dupa ce in acelasi loc au mai murit 5 tineri in urma cu cateva zile, primarul Cretu își ia angajamentul că va face demersuri la cel mai înalt nivel pentru instalarea unei bariere la Viișoara. Dar până acum ce a păzit?
    Vezi: http://www.timponline.ro/ovidiu-cretu-face-demersuri-inalt-nivel-instalarea-unei-bariere/

    (0)
  3. Cititoare

    FOARTE INTERESANT ARTICOL. FELICITARI…(de altfel nu e singurul).Ati punctat multe din trairile pe care le-am avut toate zilele acestea-de la tragicul eveniment incoace. E adevarat ca majoritatea parintilor isi indruma copiii spre frumos, spre grija, spre chibzuinta…ii cresti si ii educi cum stii si cum poti mai bine….Dar cand indolenta si nepasarea autoritatilor ii omoara te iau toti dracii si iti vine sa-i impusti pe vinovati….. Fereasca ne Dumnezeu pe fiecare dintre noi de necazuri si durere.Dar e cumplit prin ce trec acesti oameni…si cu cata decenta si au purtat DUREREA.

    (0)
    • radu

      fara a crea impresia ca sunt insensibil, fara doar si poate s-a intamplat o tragedie fara margini, dar trebuie sa recunoastem ca din ce in ce mai mult pe langa lipsa de implicare a autoritatilor, si indolenta noastra ne duce la astfel de tragedii.Nu mai respectam nimic, suntem tot timpul in graba, stim noi mai bine, mai multe, sa nu ne spuna nimeni ce avem de facut, sa nu respectam nici o lege nici un semn de circulatie, sa fim tot mai smecheri, sa ducem democratia pana la absurd si pe urma sa ne miram ca am patit o patita. Nu ma refer la cazul celor 4 frati, este o constatare generala, tinerii se omoara cu zile singuri!!!!! nu reusesc sa se tempereze, nici sa asculte, vor mult si dintr-o data, risca mult prea mult si din pacata uneori propria viata! Pacat, mare mare pacat, vinovati sau nevinovati este o tragedie!

      (0)
  4. Batahan

    „Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfarămi… orice-ai spune,
    Peste toate o lopată de țărână se depune.
    Mâna care-au dorit sceptrul universului și gânduri
    Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri…
    ……………………………………………………………………………………………..
    Și pe toți ce-n astă lume sunt supuși puterii sorții
    Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții!”

    Va las placerea de a (re)descoperi cine a scris aceste randuri…

    (1)
  5. Raul Perseus

    articol interesant, comentarii pertinente insa totul depinde de un lucru
    de fiecare sa se pazeasza mai mult sau mai putin in trafic….dar …orice s-ar intampla orice campaniii s-ar face este impamantenita zicerea pe care toti si- zic
    MIE NU MI SE POATE INTAMPLA……de parca ei ar fi niste ZEI sau altceva
    fiecare zice eu sunt buricul pamantului si nu e atent si sunt sigur ca parintii, scoala, presa, facebukul le spune in fiecare zi AVETI GRIJA

    (0)
  6. Ion

    Lumea trebuie sa redescopere:
    _ sa taca,
    – sa asculte,
    – sa auda,
    – sa citeasca,
    – sa invete.
    Suntem mai destepti decat ne putem permite.
    Scriem mai mult decat citim.
    Decat.

    (0)
  7. raul adrian

    Nu ar trebui sa scrieti despre inmormintari. Despre evenimentele care s-au produs ,despre vinovati si masuri ce se fac…Da. Dar despre ce urmeaza dupa….e mult prea mult. Se intra in teritoriul personal.parerea mea.

    (0)
  8. Ionut

    Doamna Cristiana,propun ca de acum înainte înmormântarile ortodocșilor sa se facă în redacție la dumneavoastră și sa se citească din Kant, Hegel ,Camus…
    Întreb și eu:ce a căutat ieri presa la Negrilesti? ?????
    Exploatam necazul inefabil al acelor parinti??
    Facem bani și audienta din astfel de evenimente? ?Ăsta înseamnă jurnalism!??
    Ăaaa, am uitat de libertatea presei!
    Chiar în fata mea a stat reporterul+cameramanul de la o televiziune!NU aveau nici o treaba cu evenimentul; erau ca și pe Cluj Arena!
    Tot ce conta erau CADRELE!!
    PRESA NU ARE CE SA CAUTE LA ASTFEL DE MOMENTE ȘI NICI SA SE DEA CU PĂREREA!

    (0)
  9. Jean

    Răspuns la întrebarea (ziaristei): Ar trebui sau nu să scriem despre înmormântări?
    În niciun caz nu aveți voi ziariștii ce să căutați și să scrieți la/despre înmormântări! Iar cum se fac acestea și cum se manifestă lumea la ele (consider) că e dreptul fiecărei familii de a se manifesta cum simte!
    Pe de altă parte ce ar trebui să (mai) facem? Ar trebui să jucăm și să jubilăm la moartea presei manipulatoare din România! Ar trebui să dăm muzica la maximum și să cânte cei mai în vogă maneliști la moartea presei maneliste din România! Amin!

    (0)
  10. Raul Perseus

    nu sunt de acord
    presa trebuie sa mediatizeze macar 1 % din pruncii astia necopti la minte sa perceapa ceva
    sper

    (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.