Actualitate Recomandări

Tracking Dracula, trei zile pline de aventură și adrenalină. Cei mai buni rideri, premiați (FOTO)

Peste 200 de concurenţi din ţară, dar şi din Danemarca, Germania, Noua Zeelandă, Polonia, Slovacia și Spania s-au întrecut timp de trei zile la a doua ediție a competiției de Hard Enduro Tracking Dracula, ultima etapă din campionatul național.

În organizarea Asociației Sportive Enduro Club Bistrița, sub sloganul ”Aventura continuă!”, în cadrul sălbatic al zonei Tihuța, pe două trasee spectaculoase prin Munții Bârgăului și Munții Călimani, au avut loc trei probe: vineri prologul la Valea Străjii pe circuit cu obstacole naturale și artificiale, sâmbătă concurs pe un traseu de peste 80 km Valea Străjii – Tihuța – Valea Străjii, iar duminică pe un traseu de peste 55 km Valea Străjii – Leșu – Valea Străjii.

 

Riderii s-au întrecut la clasele Profi, Veterani, Experți, Fete, Hobby.

Premiile la competiția care testează limitele, ”o provocare unică prin Carpații Orientali în ținuturile Dracula”, au fost în valoare de peste 5.000 de euro.

”Cei mai buni dintre cei buni au ajuns pe podium! În ciuda vremii și a probelor dificile, curajul și talentul au triumfat. Felicitări Dan Moldovan și frumoasei tale echipe! Prin astfel de evenimente se promovează locurile frumoase din județul nostru, lucru pentru nu pot decât să felicit organizatorii acestui eveniment de nota 10”, a menționat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, care a înmânat premiile câștigătorilor.

Rezultatele finale:

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS