Politică

Top zece comune din judeţ cu cea mai bună participare la referendum!

Şase comune conduse de primari PSD, trei PNL şi una de un edil UDMR au reuşit să aibă prezenţă foarte bună la vot la referendumul de duminică, de peste 50%. La Sânmihaiu de Câmpie s-a bătut recordul cu 80,85% prezenţă la vot.

Comuna Sânmihaiu de Câmpie, condusă de Ioan Mate (PNL), a avut cea mai bună participare la vot la referendumul de duminică. Dintre cei 1259 de alegători aflaţi în lista pentru referendum, la vot au participat 1018, ceea ce înseamnă 80,85% din totalul lor. Dintre ei, 830 au votat în favoarea demiterii preşedintelui.

Pe locul al doilea în topul comunelor cu cea mai bună prezenţă la vot se află Galaţii Bistriţei cu 67,10%, condusă de Vasile Găurean (PSD), iar pe locul al treilea Silivaşu de Câmpie, comună condusă de Ioan Cămărăşan (PNL). De aici au votat 65,79% dintre alegătorii aflaţi pe lista pentru referendum.


Pe locul patru în top se află comuna Milaş cu Iosif Gabor (PSD) în frunte. De aici au votat 63,36% dintre electori. Pe locul cinci se află comuna Şieu Odorhei condusă de Sorin Sfintean (PSD) din care au votat 60,42% dintre electori, iar pe şase comuna Chiuza cu 60% participare la vot, comuna fiind condusă de Grigore Bradea (PSD).

Pe locul şapte se află comuna Romuli condusă de Ioan Moniţa (PNL) cu 59,89% participare la vot, iar pe locul opt comuna Braniştea cu 58,96%, în fruntea ei aflându-se Martonos Tamas (UDMR).

Pe locul nouă cu 55,75% prezenţă la vot se află comuna Monor cu Ioan Cira (PSD), iar pe zece comuna Salva cu 54,20% prezenţă la vot, această comună fiind condusă de Gheorghe Onul (PSD).

Cele patru oraşe din judeţ au înregistrat prezenţă slabă şi foarte slabă la vot. La Beclean au votat 47,26% dintre electori, La Năsăud 42,20%, iar la Sîngeorz-Băi 33,52%. Bistriţa este codaşă în acest top cu 33,20%.

3 comentarii

  • Slab, extrem de slab… pana la a junge la un procent de 250% e cale lunga fratilor.
    Iar in Olt, in 11 comune s-a raportat prezenta mai mare de 100%,
    In judetul nostru lumea a iesit s-au n-a iesit, functie de indemnul primarului si amentintarile acestuia mai mult sau mai putin voalate, totusi nimeni n-a indraznit sa alerge noaptea cu urna mobila pe la portile oamenilor, pe motiv de obraz subtire…. adica cum s-ar mai putea saluta acesti oameni a doua zi stiind unii despre altii ca au facut niste lucruri reprobabile.
    Despre celelalte situatii, cele cu prezenta mai mare de 100%, in localitati de care n-a auzit mai nimeni, ar trebui sa se sesizeze cei abilitati si sa de-a explicatiile necesare… se apropie si alegerile parlamentare, asa ceva cred ca nu mai este de dorit.

  • Sa fie „mandri” ca au votat pentru prabusirea leului si deci scumpirea facturilor, pentru instabilitate si lipsa de credibilitate a Romaniei in Europa, pentru oprirea finantarii de la UE (da, primeam mai mult decat dadeam noi, stati linistiti!), pentru oprirea creditelor de co-finantare de la banci pentru administratiile locale care au ramas cu proiectele in aer etc.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS