Titus Banc: Eu voi fi luni, la 16.00, la Spitalul Judeţean. Aşa vreau să-mi arăt susţinerea faţă de SMURD

Holistic
Titus Banc, iniţiatorul site-ului www.donatorionline.ro, nu a putut rămâne indiferent la atacurile care au vizat SMURD-ul, un serviciu care a salvat mii de vieţi omeneşti. El anunţă pe pagina de Facebook a Erin’S Pub că luni, 16 ianuarie, la ora 16.00, îşi va arăta susţinerea faţă de SMURD în faţa Spitalului Judeţean.

Ce te-a determinat să faci acest gest?

Eu am iniţiat site-ul www.donatorionline.ro şi am avut bucuria să constat că 40 de oameni au rămas în viaţă datorită unei idei simple. Dacă au nevoie de sânge, intră pe acest site unde sunt oameni dispuşi să doneze şi îi pot contacta. Eu am fost în situaţia să nu găsesc sânge şi am vrut ca alţii să nu mai treacă prin aşa ceva. Nu ştiu dacă am făcut mult sau puţin. Ştiu doar că viaţa este foarte preţioasă, iar cei care luptă pentru ea sunt adevăraţi eroi. De aceea, eu cred că SMURD merită să fie susţinut de noi toţi. Eu mă simt dator să-mi arăt în felul acesta susţinerea faţă de cei care salvează mii de vieţi omeneşti.

Ai postat un mesaj pe Facebook care sună a îndemn să ţi se alăture şi alţii. Ai scris „Eu merg luni la ora 16.00 să susţin SMURD-ul. Tu ce faci?”

E un mesaj pentru prietenii mei, oamenii care vizitează zilnic pagina de Facebook a pub-ului fiindcă, aşa cum am mai spus, pragul Erin’S nu îl trec simpli clienţi, ci prietenii noştri, ai mei. Nu e un îndemn la răzmeriţă sau ceva de genul. E pur şi simplu o întrebare pe care o adresez prietenilor mei care ar putea să mi se alăture. Dacă sunt în oraş şi au timp, cu siguranţă că vor fi alături de mine, aşa cum au mai fost şi în alte campanii umanitare pe care le-am făcut de-a lungul anilor. Dacă nu vor fi, mă duc singur, nu am nicio problemă. Ştiu că îi reprezint şi că ei vor fi cu sufletul alături de mine.

Are vreo tentă politică iniţiativa ta? Te întreb asta fiindcă se tot vorbeşte zilele acestea de amestecul politicului în manifestaţii?

Niciuna. Eu am deţinut calitatea de membru al unui partid politic, dar, de un an, am demisionat. Drept urmare, nu am cum să fac acţiuni politice din moment ce nu mai fac politică. Cred că am demonstrat de-a lungul timpului că sunt preocupat de lucruri care îmi dau satisfacţie sufletească şi morală. Am contribuit la salvarea Lordeanei, fetiţa care s-a ales cu o casă după ce eu am pus-o în lumina reflectoarelor, am ajutat la realizarea unei campanii umanitare pentru ca Iulia, o fetiţă extrem de drăgălaşă să poată beneficia de transplant de ficat, am mai strâns şi ajutoare pentru sinistraţi. Lucrurile acestea mă mobilizează cu adevărat pe mine.

Aşadar nu e nimic organizat.

Nu. E un gest pe care vreau să-l fac de dragul acestor oameni din SMURD şi îl voi face, aşa cum am anunţat, luni, 16 ianuarie 2012, la ora 16.00.

Circulă pe internet zvonuri că va avea loc şi duminică, la 17.00, un alt protest. Ai vreo legătură cu el?

Niciuna. Am aflat şi eu că va fi un astfel de protest. Oamenii sunt liberi să se adune. Doar suntem o ţară democratică. Eu nu particip astăzi, am altceva programat. Luni, la 16.00, atunci voi fi în părculeţul de la spital.

Interviu realizat de Cristiana Sabău

Cristiana Sabău

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads

Comentarii

  1. Safriuc V

    SMURDU-ul poate fi contestat, desfintat, dus pe treptele tribunalelor, decapitat Arafat, dar ceva tot va ramane. Timp de 20 de ani s-a luptat pentru viata semenilor, a organizat un sistem in care cetateanul a contribuit cu bani fara sa fie obligat, au foat medici si asistenti ce au facut voluntariat pentri cel mai nobil scop -viata.

    (0)
  2. Gicu

    Domnul Titus Banc s-a laudat destul in interviu cu faptele sale de bine din care a avut destula reclama ( pe scurt: a ajutat o tiganca cu chiria si a trimis doua-trei pungi de zahar la sinistrati), dar tot nu inteleg ce vrea sa spuna si de ce e considerat persoana publica. El si altii ca el, adica frustrati protesteaza la Spitalul Judetean, pentru ce? Mai pe scurt: scopul si durata vizitei.Arafat a demisionatr de unul singur, fara a fi fortat.

    (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.