Țintean, explicații pentru rezultatele ALDE și previziuni pentru prezidențiale. ”Mă voi bate la sânge!”

Holistic

Ioan Țintean a vorbit despre cauzele care au dus la rezultatele slabe obținute de ALDE la alegerile europarlamentare și a făcut previziuni legate de alegerile prezidențiale din luna noiembrie.

”Nimeni nu este de neînlocuit, am lucrat foarte bine cu colegii mei, s-a întâmplat această sincopă și sincer să fiu nu am crezut în viața mea că nu facem 5-6-8% la europarlamentare. M-am gândit că poate nu facem 10%, dar… M-am tulburat mai rău când am văzut sondajele de după alegeri, iar apărem cu 8%. Nu mai înțeleg nimic. Am 18 organizații locale care au luat sub 30 de voturi, asta spune tot. De ce? S-a dus valul, dar chiar așa nu am crezut. Cineva trebuie să își asume răspunderea. Au fost mai mulți factori care au dus la aceste rezultate slabe, printre care strategia promovată de ALDE. S-au făcut niște greșeli în strategia politică generală. Ne-am dat seama după, atunci am crezut că e cea mai bună, n-am sărit niciunul să zicem: domnule președinte, nu e bine. Toți am zis: așa e bine. Să contrazicem referendumul, să stăm alături de Dragnea deși îmi spunea toată lumea, îmi spuneau prietenii: De data asta nu te votez, fiindcă ești cu Dragnea. Eu mi-am pierdut prieteni, și sper să mi-i recâștig, din cauza politicii din ultimul timp”, a spus el.

Țintean a menționat că nu se poate plânge de parteneriatul ALDE – PSD în Bistrița-Năsăud:

”Le-am cerut la București: dacă stăm în alianță cu PSD atunci să facem protocol, să știu pentru ce stau. Mă umplu de… farmec, dar știu pentru ce, primarii mei fac protocol, știu că în Sânmihaiu de Câmpie am numai eu candidat și în Joseni numai ei, spre exemplu. Cu Radu Moldovan chiar nu am nicio problemă, așa parteneriat lung nu știu dacă mai este în vreun județ, din 2011 până acum. Nu ne-am certat, dacă au fost disensiuni am găsit o soluție de mijloc. Nici eu, nici el nu putem să ne plângem de parteneriatul nostru, PNL-PSD și apoi ALDE-PSD, dar politica e pe voturi”.

Ioan Țintean nu crede că președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu va fi candidatul alianței PSD-ALDE la alegerile prezidențiale.

”După părerea mea, nu. Nu cred că PSD nu își va pune propriul candidat. E un partid mare, hai să ne punem în locul lor. Eu cred că nu sunt de 19%, ci de mai mult și o să vedeți la alegerile locale. La Președinție trebuie să ai persoana potrivită și e greu de găsit. Dacă va candida pe partid singur, Călin Popescu Tăriceanu, nu cred că vom intra în turul 2. Dacă intră în turul 2, foarte multă lume se va coaliza împotriva lui Iohannis, prea mult ne-a necăjit. Eu clar voi vota cu Barna dacă nu intrăm în turul 2. Cumplit, da. Deci e complicat să intrăm în turul 2 dacă ne ducem singuri pe partid. Dacă se confirmă niște alianțe, chiar mărunte, atunci… Că în sondaje tot al doilea apare. Nu, nu se pune problema de alt candidat ALDE, în primul rând trebuie să îți poți sarsanaua de personalitate, iar personalitate nu poți deveni într-un an-doi, nici Iohannis nu a venit de pe drumuri, era de patru mandate primar, cu rezultate foarte bune. Tăriceanu este o personalitate importantă a politicii românești, un foarte abil politician. Din păcate, partidul nu e suficient de mare. Deși nu zice încă, eu cred că va candida, îl presează partidul. Are această obligație morală de a relegitimiza partidul, pe care el l-a înființat alături de un grup de oameni, între care am fost și eu, și trebuie să salvăm onoarea partidului. Dacă nu mai sunt președinte, asta nu înseamnă că nu mă voi bate la sânge la toamnă. Mă voi bate la sânge pentru fiecare vot al ALDE și al lui Călin Popescu Tăriceanu”, a declarat Țintean, care și-a depus mandatul de președinte al organizației județene ALDE.

Eugen Gheorghe

A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Eugen Gheorghe

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. Iulius Decimus

    mai bukk aici nu e vb de comunism, daca sti cu se se mananca, mai ales ca ceausescu a fost laudat de grupul BILDENBERG pana nu a mai vrut cu ei!
    habar nu aveti ce comentati, PNL – EGAL PDL aceeasi mizerie zic eu si nu nu tin cu hamsterul sau proasta romaniei, vio!
    in bistrita tot psd a castigat de multa vreme, odata chiar VADIM TUDOR cu 45 %
    vb sa nu adormiti, tariceanu e cel mai bun candidat ever!

    (-7)
    • Jon

      Serios..puișor?? Acel Tăriceanu? Ăla cu 5 neveste..de nu știa pe ce pod se afla?n e lași..?etern candidat ..da..niciodată ales..Și când ai mai multe neveste decât procente…nu inteleg de ce te mai agiți!!unde sa candidezi?

      (1)
  2. kazan

    …,,.Sa te bati la sange?,, Pai sunt multi ani de cand doar vorbe,vorbe pe tv.,doar interese personale ,de asta nu sunt rezultate in teritoriu pt ca Tinteanu a crezut ca totul vine mocca,pe urma alura distanta,aroganta, a indepartat oamenii….in teritoriu nu se merge cu atitudine de boier inabordabil.Poate ca in urma vizitelor in teritoriu era bine de luat si pulsul…si daca s-a luat, atunci greseala e la membrii care nu au luat atitudine.Sigur ca nu au fost disensiuni intre ALDE SI PSD daca scopul scuza mijloacele …scaunul trebuia mentinut cu orice pret.Pacat pentru ca sunt multi simpatizanti ALDE dar cu Tintean la conducere prefera sa stea deoparte.Ne amintim ce ,,treaba facea dl Tintean ,,la PNL.TARICEANU ar trebui sa schibe garnitura imediat si cei care monitorizeaza pulsul sa l informeze corect ca de la Tintean vin doar …rezultatele …astea pe care le stim.Una peste alta din discutiile cu terti s-a desprins cea mai proasta parere vis-a-vis de omul politic TINTEANU in toata activitatea sa politica.asta spune ceva,nu?

    (3)
  3. Ovidiu Florean

    Domnul Țintean a devenit istorie , iar când ești istorie te mai poți bate la sânge doar cu morile de vânt . Încă 1 an mai e activ , cu sinecura de la CJ , după aia n-o să mai auzim de el . Faptul că au trădat liberalismul și au bătut palma cu ciuma roșie pentru sinecuri i-a costat enorm . De anul viitor nu mai auzim de ALDE .

    (14)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.