Un chef organizat la Năsăud s-a încheiat prost pentru trei dintre petrecăreţi. Ce s-a întâmplat

Holistic

O petrecere la care au participat mai mulţi năsăudeni s-a încheiat cum nu se poate mai prost pentru trei dintre ei. După ce au băut, doi dintre petrecăreţi l-au bătut pe un al treilea într-un asemenea hal încât omul şi-a văzut moartea cu ochii. Acuzaţi de poliţişti că ar fi vinovaţi de tentativă de omor, cei doi agresori au fost arestați preventiv pentru 30 de zile şi se află în beciul IPJ BN.

”Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, fac cercetări într-un dosar penal de tentativă la infracțiunea de omor. Doi tineri, din Năsăud, bănuiți de comiterea faptei, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În fapt, în noaptea de 7/8 octombrie, Poliția orașului Năsăud a fost sesizată că într-o locuință de pe raza orașului are loc un scandal între mai multe persoane.

Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit faptul că,un năsăudean a organizat o petrecere la care au participat mai multe persoane. La un moment dat, pe fondul consumului de alcool, ar fi izbucnit un scandal spontan, iar doi tineri, de 20 respectiv 23 de ani, ambii din Năsăud, ar fi agresat fizic pe un altul, de 33 de ani, din aceeași localitate.

Bărbatul de 33 ani a fost transportat la spital pentru a primi îngrijirile medicale necesare, iar cu ocazia examenului medico-legal s-a stabilit că leziunile suferite i-ar fi pus viața în primejdie.

Astfel, la data de 8 octombrie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a dispus reținerea pentru 24 de ore a persoanelor bănuite de comiterea faptei și efectuarea în continuare de cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de omor. În 9 octombrie, cei doi au fost prezentaţi judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a acestora.

Eugen Gheorghe

Eugen Gheorghe

A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Eugen Gheorghe

Google Ads

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.