Recomandări Social

În timp ce gunoaiele plutesc pe râuri, SGA raportează: 75% dintre cursurile de apă, în stare ecologică bună

Cu toate că cele mai multe cursuri de apă din judeţ sunt pline de gunoaie, Someşul Mare fiind campion la transportat cantităţi industriale de deşeuri aduse de afluenţii săi, Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Bistriţa-Năsăud raportează o situaţie ideală care nu are nimic de a face cu realitatea.

Directorul Ştefan Rus a declarat, miercuri, într-o şedinţă de Colegiu prefectural, că, cităm integral: „în urma monitorizării, starea ecologică a celor 13 corpuri de apă naturale de suprafaţă se prezintă astfel: 9 corpuri de apă (722,066 km – 74,20 %) sunt în stare bună (Someşul Mare-izvoare-cf. Feldrişel şi afluenţii, Someşul Mare -cf. Feldrişel-cf. Şieu, Pârâul Băilor cu afluentul Pârâul Roşu, Rebra şi afluenţi, Sălăuţa şi afluenţi, Runc (Idieş), Ţibleş şi afluenţi, Bistriţa -av. ac. Colibiţa – CHE Colibiţa, Ilişua -cf. Valea Lungă-cf. Someş Mare şi afluenţi), iar 4 corpuri de apă (251,047 km – 25,80 %) sunt în stare moderată (Ilva, Şieu -cf. Budac-cf. Someşul Mare, Dipşa si afluentii, Roşua şi afluenţi”.

În ceea ce priveşte starea chimică a celor „10 corpuri de apă râuri în stare naturală” – 783,258 km (nu s-a monitorizat starea chimică pentru Dipșa, Ilișua, Țibleș) monitorizate în anul 2017, indică faptul că 9 sunt în stare chimică bună (761,078 km – 97,17%), iar unul în stare chimică proastă (Pârâul Băilor cu afluentul Pârâul Roșu – 22,18 km – 2,83%). La finele anului 2017 cele 2 corpuri de apă de suprafaţă curgătoare puternic modificate prezintă un potenţial ecologic moderat (156,635 km – 100%). În ceea ce priveşte starea chimică, acestea prezintă o stare bună (156,635 km – 100%)”.

Întrebat din care „corpuri de apă” ar bea apă cu pumnul dacă acestea sunt într-o stare atât de bună precum susţine SGA, Ştefan Rus a răspuns: „Starea lor foarte bună e stabilită prin directivele europene şi prin ăăăă…. Apa nu se bea din râuri, se bea de la reţeaua de apă după ce e tratată. În urma analizelor şi conform analizelor de laborator am spus că sunt în stare bună, nu foarte bună. Cu bătul apei, apa se bea de la reţeaua de apă, nu din râu”.

Şeful SGA Bistriţa-Năsăud a recunoscut că instituţia pe care o conduce e cea care încasează banii pentru tot ce se întâmplă pe cursurile de apă, dar că nu ar avea obligaţia să le păstreze curate, aceasta revenind autorităţilor publice locale, prin lege.

„Noi, începând cu 1 martie a.c., am făcut adrese la toate UAT-urile să ia măsurile legale. În momentul de faţă nu există exploatare de balastru în albia minoră, numai din terase, iar la curăţenia care trebuie făcută pe cursurile de apă pe teritoriul localităţilor răspund primăriile, împreună cu noi. Şi noi ne facem treaba pe bucata noastră. Nu ne place cum arată şi luăm toate măsurile care se impun. Eu consider că an de an s-au mai diminuat aceste problemele. Toate primăriile cu deţinuţii şi cu cei care s-au mai organizat în comună fac curăţenie pe cursurile pe apă. În fiecare an e problema mai puţin gravă”, a spus el.

6 comentarii

  • Domnii de la SGA traiesc intr-o alta lume paralela.Papica buna,salarii bune de ce sa se streseze sa faca controale si sa dea amenzi?Ba ne iau si de prosti,asa pe fata.Doamne ce a ajuns tara asta din cauza indolentei si nepasarii functionarilor publici !

  • Vorbim de starea chimica a apelor. Sa vedem cum stam cu starea chimica a raului Bistrita care trece prin asa zisul oras European localitate care se numeste mun. BISTRITA. Pai sa revenim de la o numaratoare simpla inregistrata pe un CD si trimsa in 2012 catre POL. LOCALA, catre Garda de Mediu si Primarie si CL. Acolo au fost imortalizate 19 guri de canal trase si amplasate ilegal si care deverseaza mizerii si dejectii de la om .Astfel au fost identificate aceste tuburi si de la societati si case etc. Nimeni nu a luat nici o masura.Cine merge pe paraul GHINZII afluent al Bistritei o sa se tina de nas. Acolo sa vezi deversari si scurgeri de fose septice. ALO ? SE AUDE ?

  • Va iesi si Petras de la Garda de Mediu sa se faca de ras la fel ca domnul acesta de la SGA care este intruchiparea OBIECTIVITATII?Petras e cam tacut de felul lui,nu prea da la presa realizarile sale in lupta cu deseurile de pe rauri.

  • Apa din rau NU este apa potabila pentru a fi bauta cu pumnul. In loc sa loviti in institutiile statului, ati putea sa le dati o mana de ajutor prin intermediul unei campanii de constientizare a cetatenilor cu privire la necesitatea mentinerii starii de curatenie a cursurilor de apa.

  • Cetatene, cui te adresezi mai precis ? As fi curios sa stiu ce sti dumneata despre activitatea si voluntariatul nostru din trecut si din prezent. Am tot intins maini de ajutor si apeluri disperate dar am ramas cu mana-ntinsa si fara rezultate la mai toate sesizarile. Avem la sediu un noian de documente in acest sens.Nimeni nu loveste institutiile ci doar le trage de maneca democratic si le informeaza. Din pacate dragile institutii nu doresc sa fie partenerul cetateanului onest . Ei vad in aceste sesizari disconfort si nu le cade bine daca sunt deranjati ca asa ceva. Experienta am cu carul in domeniu, dar ce folos.

  • E rusinica pentru toti cetatenii judetului la felul cum arata apele.
    Acum cand sunt atatea tomberoane si iti ia gunoiul din fata portii sa il duci
    la apa ii un gest de necalificat.
    Cand ne vom civiliza nu se stie. Pacat ca nu ne trezim

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS