Actualitate Recomandări

Tibi Ușeriu, scos din concurs și transportat cu elicopterul la spital (VIDEO/AUDIO)

ACTUALIZARE Tibi Ușeriu a fost obligat să pună punct cursei Yukon Arctic Ultra 2019 după ce a parcurs 98,3 km din totalul de 700. Organizatorii au chemat elicopterul pentru a-l transporta la spitalul din Whitehorse după ce ultramaratonistul bistrițean a suferit degerături la degetele piciorului drept. ”Cred că i s-a întâmplat asta atunci când se odihnea. Nu cred a fost suficient de bine îmbrăcat, din păcate. În 72 de ore o să ştim mai multe, dar se pare că nu trebuie să îi amputeze nimic. Nu l-am auzit de multă vreme aşa necăjit. Problema lui a fost că l-au scos din cursă şi cred că a fost foarte bine din punctul acesta de vedere, altfel cred că se ducea mai departe după cum îl ştiu eu. Ca să îl citez: ”Ăştia iau cam prea în serios treaba”, a declarat marți, pentru Pro TV, Alin Ușeriu.

”Dragi susținători, din păcate, acest telefon – așteptat cu sufletul la gură – ne-a adus vești foarte proaste: Tibi a suferit degerături la degetele piciorului drept. Organizatorii l-au scos din concurs și încearcă să îl transporte cât mai repede la spital, cu elicopterul. Sperăm că nu e atât de grav precum pare. Toate gândurile noastre bune merg acum spre Tibi. Din păcate, această cursă s-a oprit aici. Mulțumim din suflet pentru susținere!”, a anunțat Asociația Tășuleasa Social.


”M-am pus, m-am culcat și când m-am trezit m-au controlat ăștia și mi-au găsit degetele degerate. Au chemat elicopterul să mă ducă la spital. Mi-a degerat piciorul drept, toate degetele. Au zis că drumul e foarte rău și nu mă pot duce cu snowmobilul. Deci m-au scos afară din cursă. Nu știu cât e de grav. Au zis că trebuie să îmi facă niște infiltrații, ca să le pună în circulație. Dacă au chemat elicopterul… habar n-am, nu știu cât e de grav. Au zis că trebuie imediat să ajung în spital. Nu le mai simt, sunt albastre toate. Eu mi-am schimbat ultima dată ciorapii în celălalt punct de control, nu aveam nimic, iar dimineața la control aveam picioarele degerate. Nu am simțit nimic, nimic”, i-a spus Tibi Ușeriu fratelui său, Alin.

”Tiberiu Ușeriu a ajuns la Dog Grave Lake cu degerături la picior. După ce a fost consultat de echipa medicală, s-a decis să fie transportat pe calea aerului la spitalul din Whitehorse. Tiberiu nu este străin de Yukon, după ce a participat la 6633 în 2016, 2017 și 2018, așa că știe ce înseamnă temperaturile foarte scăzute. Echipa a făcut o treabă extraordinară în coordonarea îngrijirilor medicale și transportului. Vom ști mai multe mai târziu. Acum putem spune că viața sa nu a fost pusă în pericol. El și-a sunat familia din Dog Grave Lake și, altfel, e bine. Degerăturile necesită acțiune rapidă și, în cele mai multe cazuri, transport aerian”, au precizat organizatorii competiției.

https://www.facebook.com/tasuleasasocial/videos/340358103485708/

Tibi Ușeriu a luat startul duminică seara, la ora 20.30, la Yukon Arctic Ultra 2019, o cursă mai dificilă decât 6633 pe care a câștigat-o deja de trei ori, și a ajuns până la Dog Grave Lake (al doilea punct de control) după aproape 20 de ore. În zonă, temperaturile coboară spre minus 40 de grade Celsius. 70 de concurenți s-au aliniat la start în proba de 430 de mile.

Succesul este înălțimea la care te ridici după ce ai picat!

https://www.facebook.com/notes/via-transilvanica/succesul-este-%C3%AEn%C4%83l%C8%9Bimea-la-care-te-ridici-dup%C4%83-ce-ai-picat/418281185381510/


”Era în martie 2017, iar Tibi concura la 6633 pentru a două oară. Era noapte la el și era frig de crăpau pietrele. M-a sunat să-mi spună că nu mai poate, că se oprește. Îi ascultam vocea tulburată și nu găseam în ea nici o urmă de furie, semn că vorbea serios. Se adunaseră prea multe. Mi-a povestit de frig, de vânt, de oboseală și de durere.

L-am lăsat să-și verse amarul, în timp ce ascultam fascinat ritmul pașilor lui. Era un ritm de metronom perfect. Nici măcar cu o milisecundă nu întârzia dreptul față de stângul. Absolut incredibil. O mașinărie perfectă.

După ce s-a liniștit, i-am zis : Tibi dragă, uită-te în jos la picioarele tale. Doar asta să faci de acum înainte, și să te gândești la un singur lucru-atâta vreme cât picioarele se mișcă, vei câștiga cursa asta. Și așa a fost. A știut să lupte cu tot și cu toate, a știut să meargă mai departe atunci când toate vocile din capul lui îi spuneau să se oprească.

Dar ce faci dacă picioarele se opresc ? Ce faci dacă picioarele îți îngheață ?

Cursele la care Tibi participă nu sunt curse în care ești câștigător dacă reușești să rămâi în picioare până la final. Nu. El merge la curse unde știe că va fi îngenuncheat, dar e pregătit să se ridice de câte ori va fi nevoie. Exact ca și în viață.

Acum a îngenuncheat. Fără picioare nu poate merge mai departe. Dar se va ridica, așa cum a făcut-o de fiecare dată.

Are un vis – ca într-o bună zi să putem alerga la noi 1000 km. Un vis frumos, care are un nume -Via Transilvanica.

Într-o singură zi, Tibi a reușit să parcurgă 90 km la Yukon, iar voi ați reușit să adăugati 2 km la visul lui, la visul nostru, la Via Transilvanica. Nu este un eșec, suntem cu 2km mai aproape de capăt.

Ce va urma ? Ce urmează întotdeauna : vom merge mai depare, vom merge până la capăt. Dacă vrei să ni te alături, te primim cu brațele deschise. Orice donație este un mic pas, dar pas cu pas vom ajunge la 1000 km.

Oameni dragi, vă mulțumim pentru suport, vă mulțumim că sunteți alături de noi”, a scris Tășuleasa Social pe Facebook.

13 comentarii

  • Multa sanatate, Tibi, ne rugam sa-ti fie bine! Oricum, ai depasit orice asteptari. Important acum este sa iesi din buclucul asta… ai toate gandurile noastre cele mai bune!

    • Haide acasă,bea o cană cu apă și îți vezi de treabă. Sportul este pentru sportivi,iar tu poți participa la tot felul de competiții destinate amatorilor. Ai incercat să intri în tot felul de întreceri adevărate însă fără succes.
      Felicitări pentru ambiția ta! Uneori de neânțeles.

  • Viata reala cuprinde intotdeauna victorii si infrangeri, din care inveti pentru a evolua. Un campion este primit acasa cu bratele deschise de familie si prieteni chiar daca a suferit o infrangere. Ai cazut jos, ridica-te si incearca din nou! Vei reusi! Sanatate! P.S. Gandul zilei: „Toate drumurile arata aproape la fel, dar tu trebuie sa alegi. E o alegere la noroc. Insa asa e viata, si e bine ca e asa.”- OSHO – Inteligenta reactioneaza creativ la prezent.- Bucuresti: Litera, 2018, p. 196.

  • Toate au o limită,când o depășim suportăm consecintele.Multi merg in Afganistan sau alte locuri să isi pună viata in pericol ,pentru bani,aventură ,iar in spate sunt interese imense ale americanilor sau a altor mafioti,dacă vin doamne ferește in sicriu sau cu sechele pentru restul vietii primesc onorul,o medalie,dar viata lor e distrusă.Sigur e dreptul si dorinta lor, glorie invingatorilor,cinste invinsilor.Sa vina cu bine acasa.

  • Dragă TIBI, mă rog la DUMNEZEU, să te faci bine cît mai repede cu putinţă.
    Oricum, TU eşti EROUL nostru, al bistriţenilor/românilor!
    EŞTI şi vei rămâne UN MARE, MAAAAAAARE ÎNVINGĂTOR !!!!
    TE ROG, NU TE NECĂJI pentru acest incident nedorit !!
    Doamne ajută, să te refaci rapid şi să ajungi acasă, aici unde cu siguranţă căldura primirii conjudeţenilor tăi, te va încălzi şi la propriu şi la figurat !!!!
    Multă, multă sănătate !!!!

  • Iată o dovadă clară a providenței, a proniei, a grijii pe care o poartă Bunul Dumnezeu celor care au demonstrat că ascultă de voința Sa, de porunca pe care o avem de împlinit fiecare dintre noi, cei care credem în EL, că ceea ce se repetă de 365 de ori în Sfânta Scriptură, îndemnul Lui Dumnezeu să avem încredere deplină în el, că ne însoțește la fiecare pas pe care-l facem în această viață trecătoare NU TE TEME/NU-ȚI FIE FRICĂ, SUNT CU TINE, NU TE PĂRĂSESC ! Acest îndemn, această încredere deplină în cuvântul Lui Dumnezeu, l-a făcut pe Tibi să pornească din nou spre o încercare prin care vrea să demonstreze că omul poate ieși victorios din fundul prăpastiei oricât de adânci cu ajutorul Lui Dumnezeu, că oricât de jos ajunge în viață El se apleacă, ne ridică și ne eliberează din strânsoarea păcatului. Acest lucru rezultă clar din evenimentul la care am participat, după ce Tibi a demonstrat încă o dată, prin care a mărturisit că are încredere în Dumnezeu, iar El că nu mai are nevoie de alte argumente!!! Nu l-a părăsit pe OMUL Lui, ci l-a oprit de la încă o jertfă, pe care Tibi era gata să o săvârșească !!!

  • Felicitări Tibi Ușeriu!!! Pentru mine, un cetățean simplu al României noastre, ești un om deosebit și demn de toată aprecierea și considerația mea. Îți doresc sănătate, să te refaci cât mai repede și să dea bunul Dumnezeu ca exemplul tău, prin ceea ce ai făcut în repetate rânduri pentru promovarea patriei noastre, să deschidă mai tare ochii, mintea și sufletele celor care vremelnic ne conduc. Atunci când între ceea ce gândim , spunem și facem există O legătură, UMBRA NOASTRĂ pe acest pământ poate fi folositoare.

  • este gata ????

    ceea ce nu trebuia sa se intimple………s-a terminat.

    este si normal sa se fi intimplat asta …..!! de ce ??? in episodul urmator.

    • lui Raul Adrian
      Mai termina domnule cu astfel de comentarii,esti enervant de-a dreptul!
      Tine-ti episoadele pentru dumneata !Fa putina curatenie interioara ti-ar prinde bine !

    • lasati-l pe raul sa-si faca dablaua…e dreptul lui!
      DAR CE…TU TE PUPI CU DRAGNEA IN FIECARE ZI?

  • bine ca s-a terminat ,, spectacolul,, .
    ptr binele lui si al nostru. era greu sa auzi 2 -3 saptamini ….osanale si ….tot felul.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS