Actualitate Recomandări

Tibi Ușeriu, la ”plajă” pe ”acoperișul lumii”

Tibi Ușeriu, care în 29 mai va lua startul în Maratonul Everestului, se află în tabăra de bază la 5.356 metri altitudine. El a postat o fotografie în care se relaxează în tricou, pantaloni scurți, șlapi și cu ochelari de soare.

”Trecutul nu trebuie să se creadă mai grozav decât este dacă nu vrei să aibă putere asupra ta. Trecutul trebuie să înțeleagă ca nu poate avea ultimul cuvânt în viața unui om. E doar o parte peste care totul, oricând, se poate rescrie”, a postat el pe Facebook.

Maratonul Everestului celebrează anual istorica ascensiune a lui Edmund Hillary și Tenzing Norgay din 29 mai 1953, prima recunoscută. Cursa începe de la tabăra de bază, aflată la 5.356 metri altitudine.

Asociația Tășuleasa Social: ”Nu are experiență, nu a mai fost niciodată la asemenea altitudini. De ce face asta? Pentru a ne arăta că orice lucru care pare la început extrem de dificil, uneori chiar imposibil, este realizabil cu pași mici. Iar Tibi ne arată, de fiecare dată, că pas cu pas… ajungi în final pînă la capăt. La 5.400 metri altitudine cantitatea de oxigen din aer este jumătate din cantitatea cu care suntem obișnuiți în mod normal. La 7.000 metri este și mai puțîn oxigen. Corpul nu poate funcționa în asemenea condiții, așa că este nevoie de acomodare. Vasile Cipcigan, alpinist cu experiență, îl însoțește pe Tibi și îl consiliază. Este o altă lume acolo. Urcă treptat cîte 500 m diferență de nivel, pînă ce corpul se obișnuiește cu condițiile de acolo. Este un proces lent, dar în final corpul reușește să funcționeze la altitudini mari. Nu este altă soluție. După cum este de așteptat, ultramaratonul este cîștigat de localnici, oameni care s-au născut în acele zone. Corpul lor este obișnuit să funcționeze în acele condiții. Ei termină cursa în 6-7 ore, în timp ce “străinii” au nevoie de un timp aproape dublu pentru a termina cursa. Startul se dă chiar în tabăra de baza a Everestului. Tibi, ca de obicei, va face tot ce poate și va merge pînă la capăt, indiferent unde este acel capăt”.

Vârful Everest este cel mai înalt punct de pe Pământ, cu o altitudine de 8.848 m deasupra nivelului mării. Se află în Munții Himalaya, pe granița dintre Nepal și Tibet. În nepaleză numele muntelui este ”Mama oceanului”, iar în Tibet este cunoscut sub numele de Chomolungma (”Mama universului”). Numele din limba engleză, Everest, a fost dat în onoarea topografului britanic Sir George Everest.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS