Actualitate

Tibi Ușeriu, liderul solitar al cursei de la Cercul Polar: ”Sunt destul de rupt. Am multe răni. E groaznic!” (VIDEO)

ZIUA 4 Al treilea telefon de la Tibi! La ora 06:30 (ora României) a plecat din al patrulea punct de control, aflat la 248 km de start. La noapte va ajunge în al cincilea punct, Caribou Creek, aflat la 330 km. Pentru Tibi, cursa adevărată începe abia acum, după 300 km! De-acum are cea mai mare nevoie de gândurile noastre! Go, go Tibi!”, a anunțat Asociația Tășuleasa Social. 

”Sunt destul de rupt. Da. Am multe răni. Am răni la picioare și dă vânt cu zăpadă din față, nu mai putem înainta deloc, deci îi groaznic. Dar… mergem, mergem. Până la Caribou Creek fac așa, câte 25 km cu pauză. Îi rău că nu pot să dorm, îi atâta de rău, nicicum nu reușesc să dorm, asta-i atâta de nașpa. Nu te poți odihni, deci degeaba te oprești, că nu te odihnești. Dacă ajung la Caribou Creek acolo mă odihnesc, acolo îi destul de ok. Prin punctul prin care am trecut (n.r. – PC 4) a fost destul de nașpa, sunt mulți care au terminat cursa scurtă, abandonurile, îi hărmălaie pe acolo, îi foarte greu să te odihnești. Na, nu știu, văd eu”, a spus Tibi Ușeriu.

El a trecut și de al cincilea punct de control, Caribou Creek, urmează Inuvik (378 km).

”Bistrițeanul nostru, Tibi Ușeriu, confirmă! După 4 zile în care a străbătut peste 248 de km în frigul de la Polul Nord, Tibi este liderul cursei și se îndreaptă spre al cincilea punct intermediar. La plecarea de la cel de-al patrulea punct, Tibi avea un avans de 55 km față de principalul său urmăritor! Tibi, suntem mândri de tine, credem în tine și vreau să știi că indiferent de finalul acestei competiții, tu ești și vei rămâne campionul nostru!”, a postat pe Facebook președintele CJ Radu Moldovan.

Organizatorii Maratonului 6633 Arctic Ultra au postat fotografii cu Tibi Ușeriu, liderul cursei, înfruntând ninsoarea puternică. Ultramaratonistul bistrițean pusese la momentul respectiv 55 km între el și principalul său urmăritor, canadianul Scott Donatelli. Tibi Ușeriu se îndrepta spre al patrulea punct de control, Tsiigehtchic, aflat la 248 km de punctul de plecare. Între timp, a trecut de PC 4 și mărșăluiește spre Caribou Creek/ PC 5 (330 km). La CP 4 a ajuns la 4.00 și a plecat la 6.30, fără să doarmă, având avans de minim șapte ore față de urmăritori.

 

ZIUA 3 Tibi Ușeriu, lider solitar la Arctic Ultra: ”E imposibil să scapi sănătos”

Tibi Ușeriu, care conduce în Maratonul 6633 Arctic Ultra de la Cercul Polar și se îndreaptă spre al patrulea punct de control, a vorbit din nou cu cei de acasă. ”Al doilea telefon de la Tibi: „E imposibil să scapi sănătos dintr-o cursă de asta, n-ai cum”. Tibi a trecut de al treilea punct de control, Fort McPherson, a parcurs aproape 200 de km, aleargă deja de 41 de ore, a reușit să doarmă o oră și jumătate. Go Tibi!”, a postat Tășuleasa Social.

”Am stat două ore jumate la PC 3, o oră jumate am dormit și o oră mi-am schimbat un pic hainele. Îs mai ok, o să mă opresc la un moment dat și o să dorm pe stradă. Dar când se face ziuă numai, că acum îi foarte frig, nu ai cum să stai noaptea afară să dormi, trebuie să mergi. Tot pe la șapte-opt ore bag câte o jumate de oră de somn, la marginea drumului. Nu am termometru, nu știu cât e de frig, dar cam toate hainele le am pe mine, de la geaca North Face până la toate puloverele și toate. Deci e destul de rece. Dar nu-i chiar așa rece cum o fost ieri noapte. Ieri noapte o fost mult mai rece că o bătut vântul foarte tare. Acuma ninge și nu-i așa de rece, nu mai bate vântul, știi, deci îi mai cald ca ieri. Dar habar n-am cât îi de frig. Eu îs plecat de o oră 42 de minute, deja am aproape 10 km făcuți. Când am plecat eu, canadianul nu era venit încă, mai avea 4 km să ajungă. Deja acuma nu mai e greu, știi, deja am intrat pe plat, aproape tot și merge bine. În rest e ok, merge. Mai avem un intermediar, dar după aia e Inuvik. Apoi de acolo începe Ice Road. Chestia e că Ice Road e închis, îi vânt foarte mare și îi acoperit. Dar se zice că până ajungem noi acolo s-ar redeschide. Ziua e ok, ieri a fost destul de ok, minus 22-26, deci nu-i frig. Față de ce-i noaptea… ferească Dumnezeu. Sunt chestii care se întâmplă. Deja am la picioare tot felul de bășici, tot mi le pansez, îi degerat un picuț unul. Chestii de astea, nu poți să scapi sănătos dintr-o cursă de-asta, n-ai cum. Imposibil să scapi sănătos. Dar cu cât mai sănătos, cu atât mai bine. No, v-am îmbrățișat!”, a spus el.

Președintele CJ Radu Moldovan a transmis pe Facebook un mesaj de susținere: ”Tibi, vreau să știi că noi, cei de acasă, suntem mândri de tine, urmărim cursa vieții tale și îți ținem strâns pumnii! Ce faci tu e supraomenesc, dar arată ca și printre noi există oameni pentru care nu există limite! Credem în tine, credem că ești cel mai bun și mai ales acum, după ce am citit și cartea cu povestea vieții tale,”27 de pași”, cred ca nu e om pe lumea asta mai motivat decât tine să arate că „totul, oricând, poate fi rescris”! Succes Tibi! Suntem alături de tine!”.

Tibi Ușeriu este în continuare liderul Maratonului 6633 Arctic Ultra, urmat de Scott Donatelli din Canada. Ultramaratonistul bistrițean a ajuns la al treilea punct de control înainte de miezul nopții, Fort McPherson, aflat la 186 km de punctul de start, și s-a odihnit circa trei ore, plecând din nou la ora 4.20 AM ora locală. ”Este în formă și concentrat”, au anunțat organizatorii. Scott Donatelli a ajuns la 5.07 AM în PC 3 și a trecut la odihnă. Următorii clasați sunt David Smale, Roddy Riddle și Greg Roadley.

Al patrulea punct de control este Tsiigehtchic, aflat la 248 km de punctul de plecare.

Temperaturile oscilează între -13 și -34 grade, iar vântul bate cu până la 67 km/oră. Până acum s-au retras din cursa de 566 km Matthew Size (Australia), Georges Hombert (Australia) și Takayoshi Matsumura (Japonia), toți din cauza unor probleme medicale, iar alți doi participanți au părăsit competiția de 120 de mile.

ZIUA 2 Tibi Ușeriu a luat avans de două ore: ”Frigul m-a terminat. Sunt OK”

 Tibi Uşeriu conduce în cursa de la Cercul Polar şi după 111 kilometri parcurşi. Într-o convorbire telefonică purtată în 11 martie seara cu cei de acasă, de la Asociaţia Tăşuleasa Social, el a relatat că este extrem de frig, sub minus 30 de grade Celsius. ”Tibi ne-a sunat la ora 18.18 (ora României), după ce a trecut de punctul de control CP 2 – James Creek, la 111 de kilometri de linia de start!”, a anunțat Tășuleasa Social.

”Am plecat acum de la un punct de control, de la o sută de kilometri şi ceva. Am stat un pic şi m-am schimbat că eram ud. A fost o noapte foarte naşpa, vânt foarte puternic. Am avut minus 30 şi ceva de grade, deci a fost crâncen de frig. Am vrut să stau un pic să dorm, dar nu am putut şi acum am plecat mai departe. Sunt primul, cu două ore în faţa unui canadian. M-o mâncat azi noapte frigul, frigul ăsta m-o terminat. Deci atâta-i de frig! M-am îmbrăcat de la început un pic greşit, am transpirat foarte tare. Aşa ni, dar îs ok. Vă îmbrăţişez”, a spus Tibi Ușeriu.

Următorul punct de control este Fort McPherson: PC 3 (la 186 km de punctul de plecare).

ZIUA 1 Campionul Tibi Ușeriu, start în forță la Arctic Ultra. E lider în noua cursă a vieții

Conform strategiei pe care și-a propus-o, Tibi Ușeriu a plecat ca din pușcă în maratonul 6633 Arctic Ultra și conduce cursa, anunță organizatorii  competiției caracterizate drept cea mai dificilă și mai friguroasă de pe planetă. ”Așa cum ne așteptam, prietenul nostru din România, Tibi, a fost cel mai rapid și a luat de la început conducerea cursei”, au precizat organizatorii. La startul competiției, mercurul termometrelor arăta -20 de grade.

Tibi a ajuns la primul punct de control, aflat în zona cercului Arctic și la 37 km de la plecare, după circa 5 ore. Următorii doi concurenți, Roddy Riddle și Greg Roadley, au ajuns la o oră după el. Matthew Size a abandonat după 25 km. Tibi și următorii cinci clasați au stat mai puțin de 20 de minute la acest punct de control, pornind lansat spre următorul, până la care trebuie să traverseze trecătoarea Wright, ”un monstru înspăimântător, cu un vânt puternic, un test important pentru toată lumea”.

Tășuleasa Social: ”Tibi, în stilul lui caracteristic, a plecat ca din pușcă de la start, încercând să ia un avans cât mai mare față de ceilalți competitori. La primul punct de control de la Cercul Polar Tibi ajunge primul, cu un avans de o ora față de al doilea concurent. Prima etapă aduce și primele două abandonuri. Urmează a doua etapa, care include și trecerea prin Hurricane Valley, o zonă cu temperaturi extrem de scăzute și vânturi katabatice, una dintre cele mai dificile zone din concurs”.

AICI raport de cursă Tășuleasa Social, Ziua 1

”Cred că voi pleca tare ca să-mi iau un avans din start, pentru a-i descuraja să mă mai urmărească. E riscant în acelaşi timp acest lucru pentru că această cursă începe efectiv după km 300”, spunea Tibi înainte de a porni în cursă. El a câștigat anul trecut competiția în aceeași manieră, conducând de la început și până la sfârșit.

Următorul punct de control, al doilea, este James Creek, aflat la 111 km de punctul de plecare.

Vă vom ține la curent cu parcursul lui Tibi Ușeriu pe măsură ce organizatorii vor oferi informații.

ARCTIC ULTRA 2017, START! Tibi Ușeriu a pornit într-o nouă cursă a vieții. Mesajul lui ”înainte de a da iar cu fruntea de zidul alb”

Ultramaratonistul bistrițean Tibi Ușeriu a pornit, vineri 10 martie, într-o nouă cursă a vieții, pentru a-și apăra titlul câștigat anul trecut la 6633 Arctic Ultra.

”Înainte de a da iar cu fruntea de zidul alb, cel care mă așteaptă cu înfrigurare, vreau să mai spun un ultim lucru: absolut orice încurajare venită de la fiecare dintre voi, orice gând bun ajunge pe căi misterioase la mine. Știu că, la momentul oportun, toate aceste mă vor împinge cu un pas mai departe. Nu vă puteți imagina cât de mult contează să simt că nu alerg singur în această pustietate ostilă, unde există 23 de moduri diferite de a exprima cuvântul ‘zăpadă’. Începem spectacolul. Finalul nu-l știm. Important e că alergăm împreună. Vă mulțumesc din inimă. Până la capăt!”, a scris Tibi Uşeriu pe Facebook înainte să ia startul în cursa de la Cercul Polar.

”Noi îi urăm succes, îi ținem pumnii și ne rugăm să se întoarcă acasă, la Tăshu, sănătos și victorios. Baftă Tibi! Până la capăt!”, i-a urat Asociația Tășuleasa Social. Analiza ”Cu cine se bate Tibi anul acesta?” o puteți lectura aici.

6633 Arctic Ultra se desfășoară pe o distanță de 566 km, în apropierea Cercului Polar, între 10 și 18 martie, de la Eagle Plains (Yukon) și până la Tuktoyaktuk, pe malul Oceanului Arctic.

Anul acesta, la maratonul extrem de la Cercul Polar, Tibi Ușeriu are următorii adversari: Roddy Riddle (Scoția, a participat și anul trecut), Hidechika Kabasawa (Japonia), Takayoshi Matsumura (Japonia), Neil Hamilton (Marea Britanie), Scott Donatelli (Canada), Tom Restoule (Canada), Matthew Size (Australia), Paul Watkins (Australia), Georges Hombert (Australia), Tim Hamlin (Noua Zeelandă), Greg Roadley (Noua Zeelandă), Joaquin Candel (Spania), Peter Newland (Anglia), Neil Kapoor (Anglia), Leon Clarance (Anglia), David Smale (Anglia, a mai participat), Erick Basset (Franța, a mai participat).

Traseul: Eagle Plain (Start) – Cercul Arctic: PC 1 (37 km) – James Creek: PC 2 (111 km), Fort McPherson: PC 3 (186 km), Tsiigehtchic: PC 4 (248 km), Caribou Creek: PC 5 (330 km), Inuvik: PC 6 (378 km), Swimming Point: PC 7 (491 km), Tuktoyaktuk: Finish (566 km).

În 2017 va fi a noua ediție a cursei la care doar 19 competitori din peste 100 care au luat startul au trecut linia de sosire.

21 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui ion popa Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS