Actualitate

În ce ţări au ajuns mieii din Bistriţa-Năsăud. Câţi au fost sacrificaţi pe Tărpiului

Aproape 35.000 de miei au fost exportaţi din judeţ în perioada Paştilor către ţări din Uniunea Europeană, precum Germania, Bulgaria, Grecia şi Italia, iar 8000 au ajuns pe mesele românilor, anunţă Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud.

Potrivit sursei citate, în perioada premergătoare sărbătorilor pascale 2017, medicii veterinari oficiali din cadrul DSVSA BN au efectuat examenul antemortem, examenul postmortem şi expertiza sanitară veterinară pentru  8378 capete miei şi iezi tăiaţi în unităţile de abatorizare autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi 928 capete miei şi iezi tăiaţi în punctul de sacrificare autorizat temporar.


Din abatoarele autorizate sanitar veterinar au fost certificate pentru piaţa din România un număr de 7102 carcase de miel, iar pentru schimburi comunitare către Germania, un număr de 1276 carcase de miel. S-a mai făcut examenul sanitar veterinar în vederea certificării către statele membre (Bulgaria, Grecia, Italia) pentru un număr de 33706 capete miei.

În centrul de sacrificare al Primăriei Bistriţa, avizat sanitar veterinar pentru funcţionarea în perioada 11-14.04.2017, DSVA BN a asigurat, pe toată perioada desfăşurării activităţilor de sacrificare miei/iezi, medici veterinari care au verificat respectarea legislaţiei sanitare veterinare cu referire la identificarea animalelor, la asigurarea bunăstării animalelor în timpul transportului, a cazării şi a manipulării şi au efectuat expertiza sanitară veterinară a mieilor aduşi pentru sacrificare.

S-au mai făcut 129 controale în: unităţi de prelucrare lapte, abatoare, în punctul de sacrificare autorizat temporar, carmangerii, măcelarii, brutării si patiserii, depozite alimentare, unităţi de vânzare cu amănuntul, supermarketuri, unităţi de alimentaţie publică, pieţe agroalimentare, târguri de animale, controale în trafic a mijloacelor de transport animale şi produse alimentare.

Principalele neconformităţi constatate de către inspectorii DSVSA-BN au fost: nerespectarea normelor stabilite de Autoritatea Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor privind întreţinerea spaţiilor de prelucrare, depozitare şi de valorificare a produselor alimentare, precum şi a instalaţiilor, utilajelor şi a ustensilelor de lucru folosite; manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor; comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii necorespunzătoare sau neaprobate sanitar veterinar şi fără respectarea condiţiilor de igienă conform prevederilor legislaţiei în vigoare; ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare; nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind condiţiile de depozitare a produselor alimentare, deţinerea sau transportul de animale neidentificate şi neînregistrate, fără documente sanitare veterinare.

În urma controalelor au fost aplicate, în conformitate cu prevederile HG 984/2005, cu modificările şi completările ulterioare 20 sancţiuni contravenţionale în valoare de 20520 lei si 2 avertismente şi s-au retinut oficial 177 kg amestecuri de fructe uscate neetichetate conform Reg. CE 1169/2011.

Etichete

1 comentariu

  • mancare pentru caini
    mancare pentru gandaci
    momeala pesti
    proteina vegetala din alte proteine
    scobiori pentru romani din cornite de miei
    articole de gradinarit din oase de miel
    mate pentru carnaciori
    pulovar din mohair
    incaltaminte din piele
    manusi
    articole de sporti de oina
    prelungitoare xxx
    mingiute de tenis

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui ne astepatam ca in supermarketurile din bistrita sa gasim Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS