Actualitate

”Țara, pe butuci. Din nefericire, noi plătim totul, nu ei”

”Capturarea statului de către o clică aflată la conducerea alianței PSD – ALDE continuă fără menajamente. După ce și-au trecut la butonieră Curtea de Conturi, ASF, ANCOM, ANRE și alte autorități publice de reglementare și control, a venit rândul Consiliului Concurenței să fie pus în slujba intereselor de partid ale PSD și ALDE. Pur și simplu, PSD nu-și poate reprima apucăturile de partid – stat atunci când are pe mână puterea”, spune secretarul general al PNL, deputatul Robert Sighiartău.

El crede că ”Dragnea & co pun țara pe butuci fără resentimente”. ”Toate țările din UE au inflație de sub 3%. Toate! România e campioană lună de lună, în martie înregistrând peste 4,5%. Cu toate astea, trompeta PSD-istă nu se mai oprește și ne spune cât de bine o ducem. Din nefericire, toate scumpirile generate de proasta politică economică sunt plătite de noi, nu de ei. Cu zero investiții și consum mare de produse din import nici nu poate fi altfel”, a postat pe Facebook parlamentarul PNL.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS