Social

Tânăr din Parva, băut și cu permisul suspendat, a făcut accident în timp ce era urmărit de polițiști

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au efectuat semnale regulamentare de oprire în trafic unui autoturism care circula pe DJ 172 B, prin localitatea Parva.

Persoana care conducea autoturismul nu a oprit la semnalele regulamentare ale polițiștilor, continuându-și deplasarea. Astfel, polițiștii au procedat la urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ 1 km, unde persoana în cauză a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu un alt autoturism parcat și cu poarta de acces a unui imobil, informează IPJ Bistrița-Năsăud.


Accidentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au identificat un tânăr de 19 ani din Parva, care are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că acesta a consumat băuturi alcoolice înainte de a urca la volan.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

Etichete

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui ninel dolha Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS