Actualitate

Tânăr reţinut pentru trafic de droguri

Un bărbat din localitatea Figa a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunerea de arestare preventivă, sub acuzaţia de trafic de droguri. El este suspectat că, împreună cu alţi tineri, a comercializat mai multor persoane din Bistriţa şi Năsăud mefedronă, un drog de mare risc.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei, marţi, poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud l-au depistat pe R.B., de 32 de ani, în localitatea Figa. El este suspectat a fi membru al unei grupări infracţionale cu preocupări pe linia traficului internaţional de droguri de risc şi mare risc, motiv pentru care, în aceeaşi zi, în baza autorizaţiei de percheziţie emisă de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, s-au efectuat două percheziţii la locuinţele acestuia.

Ulterior, bărbatul a fost condus la sediul DIICOT Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud în vederea audierii, iar procurorul de caz a luat măsura reţinerii pentru 24 ore pentru comiterea infracţiunilor de  trafic de droguri de mare risc, deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu şi punerea la dispoziţie a locuinţei în vederea consumului ilicit de droguri.


Bărbatul urmează să fie prezentat în cursul zilei de miercuri Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunere de arestare preventivă.

De la începutul acestei luni, poliţiştii şi procurorii au efectuat, în baza autorizaţiilor emise de către Tribunalul Bistriţa-Năsăud, percheziţii domiciliare la 26 de suspecţi de săvârşirea infracţiunilor de trafic şi consum ilicit de droguri de risc şi de mare risc şi punerea la dispoziţie a unui imobil pentru consumul de droguri. Un număr de 44 de persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 41 de ani, au fost duse la audieri.

Din investigaţii a reieşit că membrii reţelei infracţionale comercializau droguri de risc (canabis şi rezină de canabis), cu sume cuprinse între 50-70 lei gramul, şi droguri de mare risc mefedronă sau „sare de baie”, cu suma de 100 lei gramul, tinerilor din municipiul Bistriţa şi oraşul Năsăud, precum şi din localităţile învecinate, la solicitarea acestora sau cu ocazia unor petreceri private.

Drogurile erau procurate din Spania (canabisul şi rezina de canabis) şi din Ungaria (mefedrona), fiind trimise, prin intermediul unor firme de transport persoane şi coletărie, disimulate în colete sau pachete, sau aduse personal cu mijloace auto ori cu trenul.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS