În timp ce zidul cetății se prăbușește, Primăria Bistrița ține la sertar un proiect ”interesant”

Primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, a spus la dezbaterea pe buget, că municipalitatea are un proiect ”chiar interesant” legat de zidul cetății, dar nu are finanțare pentru el, așa încât, deocamdată nu se va face nimic. Primarul a răspuns astfel unei întrebări ce i-a fost adresată de Teodor Mârza, consilier local PER și președinte al formațiunii […]

Cetatea Medievală Bistrița, proiect de 4,5 mil. €. Cum vrea Primăria să amenajeze 2,5 km de traseu turistic

(FOTO) Primăria Bistrița a finalizat documentația de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru proiectul ”Cetatea Medievală Bistriţa – Punerea în valoare a patrimoniului cultural”, în vederea depunerii pe fonduri europene. Lungimea traseului turistic este de circa 2.500 metri, iar valoarea totală a investiției se ridică la 20.195.806 lei, adică 4,5 milioane euro.   Proiectul are în vedere ”promovarea turismului […]

Cum vrea Primăria să pună în valoare Cetatea Medievală Bistrița

Primăria Bistrița a comandat elaborarea documentației tehnico-economice pentru obiectivul de investiții ”Cetatea Medievală Bistrița – punerea în valoare a patrimoniului cultural”, valoarea estimată a proiectării fiind de peste 731.000 lei. Municipalitatea vrea să acceseze fonduri europene pentru acest proiect, scopul fiind o creşterea medie a numărului anual de vizitatori la obiectivul de patrimoniu cu peste 5%: […]