Daniel Buda, întâlniri cu fermierii: Bistrițenii își doresc o dezvoltare europeană

(FOTO) Europarlamentarul PNL Daniel Buda s-a întâlnit cu fermierii din Sângeorz-Băi, Șieuț și Căianu Mic și a discutat cu ei despre fondurile europene pe care le pot accesa ca să-și dezvolte afacerile, dar și despre importanța participării la votul din 26 mai. ”PNL va sprijini procesarea în agricultură, iar exemplul de la Sângeorz-Băi trebuie să […]

Europarlamentarul PNL Daniel Buda a vizitat mai multe ferme din Bistrița-Năsăud

(FOTO) ”Fondurile europene sunt cel mai important ingredient al dezvoltării fermelor din România!”, a scris pe Facebook europarlamentarul PNL Daniel Buda care a vizitat, vineri, mai multe ferme din județul nostru. Primul loc în care s-a oprit a fost podgoria și Crama Harșian din Dumitra, ”un proiect născut din pasiunea inginerului Octavian Harșian pentru vinuri […]

Daniel Buda, la Bistrița: Spre Vest sau spre Est? Românii trebuie să înțeleagă

Europarlamentarul Daniel Buda, președintele PNL Cluj, candidat la alegerile europarlamentare din 26 mai, aflat în Bistrița-Năsăud pentru o serie de vizite la ferme și întâlniri cu producători locali, a declarat într-o conferință de presă că ”se încearcă o schimbare de direcție a României”. ”Mesajul meu pentru cetățenii județului Bistrița-Năsăud este să meargă în 26 mai […]

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, europarlamentarul Daniel Buda şi alţi liberali, la festivalul de la Cormaia

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, europarlamentarul Daniel Buda şi alţi liberali au participat, duminică, la Festivalul „Sărbătoarea Străbunilor în Ţinutul Grăniceresc”, unde au purtat discuţii cu fermierii despre cele mai noi oportunităţi europene de finanţare. Potrivit consilierului local PNL Diana Morar, liberalii au participat mai întâi la slujba religioasă oficiată în cadrul Bisericii Ortodoxe Sfântul Nicolae din […]

Există riscul să devenim „sclavi” în propria ţară. Daniel Buda: Pentru aceste pământuri au murit oameni

România a vândut străinilor aproape jumătate din terenurile agricole, iar dacă ţara noastră nu schimbă regulile în această privinţă există riscul ca suprafaţa să crească şi mai mult, iar românii să devină „căpşunari pe propriile pământuri”, a declarat europarlamentarul PNL Daniel Buda. „Noi am fost proştii, de fapt Daniel Constantin când era ministrul Agriculturii. România […]

Cine spune că avem dreptul să ştim ce consumăm. La cererea sa, Comisia Europeană face verificări

„Suntem o ţară în care se vând produse alimentare cu dublu standard”, a spus europarlamentarul PNL Daniel Buda, revoltat că, ministrul Agriculturii, Petre Daea, nu a vrut să le comunice reprezentanţilor României la Bruxelles care sunt aceste produse. În schimb, Comisia Europeană a alocat bani şi va face propriile verificări, după care va aplica sancţiuni. […]

Europarlamentarul PNL Daniel Buda dă veşti nu tocmai bune despre subvenţiile din agricultură

România trebuie să atragă cât mai multe fonduri pentru agricultură până în 2020, spune europarlamentarul Daniel Buda. Vor exista plăţi directe şi după acest an, însă fondurile vor fi mult mai mici fiindcă Europa se confruntă cu fenomenul Brexit şi migraţia. „Plăţile directe vor exista şi după 2020. Sigur că este foarte important cuantumul lor. […]

Europarlamentarul Daniel Buda şi-a prezentat raportul de activitate la finalul celor 3 ani de mandat în Parlamentul European

”La finalul celor 3 ani de mandat în Parlamentul European, vă invit pe cei interesați să consultaţi o sinteză sau dacă vreți un raport al activităţii mele în calitate de membru al acestei instituții. Pentru a face un prim pas spre dezvoltarea comunităţilor, am dorit să vin în sprijinul tuturor celor interesaţi cu o serie […]

Părerea ta contează! Implică-te şi contribuie la simplificarea și modernizarea Politicii Agricole Comune!

Salut iniţiativa Comisiei Europene care, prin intermediul Comisiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală, coordonată de comisarul Phil Hogan, a lansat în aceste zile o consultare publică extrem de importantă pe tema practicilor comerciale neloiale, transparența pieței și cooperarea cu producătorii precum şi modul în care lanțul de aprovizionare cu alimente din UE poate deveni mai […]

”Grupul PPE din Parlamentul European este aproape de agricultorii din România şi din Uniunea Europeană”

Grupul PPE este cel mai puternic apărător din Parlamentul European al intereselor fermierilor europeni. Acesta este cel care a asigurat un buget substanțial pentru agricultură în timpul ultimei reforme a Politicii Agricole Comune. Propunerile noastre pentru abordarea actualelor provocări cu care se confruntă agricultorii: 1. Extrem de importantă pentru agricultura UE este asigurarea condițiilor echitabile […]