Ei sunt Colibiţa. Cum a rezolvat guvernarea problemele staţiunii şi ale ţării

Transmixt

Povestea asta cu gardurile de la Colibiţa e similară cu istoria recentă a guvernării PSD-ALDE. Tot auzim de vreo 5 ani cum şeful CJ, Radu Moldovan (PSD), şi actualul său adjunct Ioan Ţintean (ALDE), la vremea aceea prefect, iau taurul de coarne şi fac ei ordine şi disciplină pe lângă lac. Băieţi buni, cu guvernarea de partea lor, cu serviciile dimineaţa la raport, au vrut, dar – ce să vezi? – nu au putut.

Bieţii! Îmi şi dă o lacrimă când mă gândesc la cât s-au străduit. Tot aşa a vrut şi PSD binele României, dar nici el nu a putut. Cineva nu a lăsat cel mai mare partid din România să ne pornească robinetul cu lapte şi miere, deşi butoiul era plin şi dădea pe afară. Să fi fost Grindeanu, nea Viorel ăla de la Finanţe, Codruţa, ungurii? Nu ne e clar încă.

Cert este că nişte forţe malefice au rupt pagină după pagină din Coranul din care ni se citea săptămânal – aşa-zisul program de guvernare – şi nu a mai rămas decât foaia cu „vom face şi vom drege”.

Ca să vorbim mai întâi despre biata noastră staţiune de interes local, aşa cum bine se ştie, zeci de politicieni au cabane în jurul lacului de la Colibiţa, ca nişte bugetari ce sunt. În fiecare sfârşit de săptămână se încing chefuri departe de ochii omului de rând. Dacă eşti politician de ce altceva să-ţi faci cabană la Colibiţa decât să nu te vadă nimeni când bei cot la cot cu securişti, poliţişti, magistraţi? Dacă nu ai nimic de ascuns, ai putea să faci la fel de bine o petrecere la Codrişor sau la Rapsodia. Mici se fac peste tot prin oraş. Sub pretextul relaxării, al ozonului şi a altor poveşti nemuritoare fluturate pe pliante de băieţii de la ADI, tot omul care a deţinut sau deţine o funcţie cât de mică sau a făcut parte dintr-o comisie de restituire a proprietăţilor şi-a tras cabană la Colibiţa. Odată cu ea, a pus şi obloanele de rigoare să nu ştie nimeni, nici de pe lac, nici din drum cine prăjeşte carne în foişorul din curte. Ce pretenţii aveţi acum? Să-şi mute cabana? Că de demolat gardul nici nu încape vorbă. Ar fi un nonsens să deţii cabană de chefuit la Colibiţa şi să ştie toţi cu cine petrecăreşti. Aşadar, uitaţi de notificările de la SGA. Cred că sunt una peste alta în mormanul de gunoi de la marginea drumului, acela de nu vezi muntele de el duminică seara. Vin toţi îmbuibaţii cu portbajele pline şi îşi varsă acolo reziduurile. Nu şi-ar face nici morţi contracte de salubrizare, nu şi-ar împuţi maşinile cu gunoi până la Bistriţa. Cam aceasta este specia de la care dumneavoastră, muritorii de rând, aşteptaţi să dea dovadă de simţ civic. E ocrotită de funcţiile pe care le deţine, de guvernarea PSD-ALDE, de frăţia aceasta la care nici nu ştiu cum să îi mai spun. Aţi auzit în ultima vreme sintagma „Noi suntem statul?”. Ei bine, ei sunt Colibiţa.

Şi acum despre minunata noastră Românie, guvernată de PSD-ALDE. În opinia mea, toată parodia asta cu demiterea Guvernului Grindeanu se bazează pe o singură realitate: nu sunt bani, nici pentru salarii, nici pentru investiţii. Suntem pe fundul sacului pentru că nu producem nimic. Agricultura e la pământ, industria face componente pentru alţii care fabrică produse cu valoare adăugată. Când nu ai bani, niciun guvern nu e bun, iar când ai, poate fi şi o coadă de mătură premier.

Dacă azi PSD ar fi în opoziţie, am vedea mitinguri pe la Prefectură, primari care aduc oameni cu autobuzele să urle să plece X şi Y. Din nefericire, avem o pseudo-opoziţie pasionată de propriile jilţuri, incapabilă să ceară ea însăşi plecarea demagogilor. Dovada maximă a neputinţei celor de pe dreapta e că a ajuns PSD să-şi facă singur opoziţie. Dacă s-ar fi întâmplat la ceilalţi acest circ ieftin şi penibil, PSD organiza zilnic o conferinţă de presă în care de la cel mai mic până la cel mai mare – în înălţime, evident – hohoteau, făceau glume, râdeau de neputincioşii de la putere.

Acum, probabil naivii de liberali, ca să nu le zic proşti, se vor înghesui să ia ei dezastrul în braţe, adică guvernarea. Numai aşa îi vor da ocazia lui Dragnea şi celorlalţi să ţipe ca din gură de şarpe că ei au vrut, dar a venit PDL-ul vopsit în galben şi s-a apucat de tăiat, că doar asta a ştiut să facă mereu, inventând câte o criză. Îi văd în stare pe unii eunuci cu săgeţi înfipte în cap să vrea la guvernare în felul acesta fiindcă altfel s-au dovedit incapabili.

S-ar târî unii şi în patru labe numai să-i pună cineva şefi. Vai de ei şi de noi.

Euro e la un maxim istoric, firmele de construcţii sunt pe marginea prăpastiei fiindcă nu au de lucru din moment ce toate proiectele sunt blocate, primăriile se târăsc de la o zi la alta. E drept că nu avem timp să observăm toate acestea. Într-o zi îl dăm jos pe Grindeanu, în alta o ascultăm pe doamna Kovesi vorbind prin şedinţe, în a treia murim de grija Ardealului pe care ni-l fură ungurii. Apoi, ne pregătim de concediu că ne-a ajuns şi nouă atâta zbatere. Pe plajă vom distribui, ca nişte patrioţi ce suntem, imagini pe w-ap cu Dragnea, Ponta, Grindeanu, Iohannis parodiaţi, fiecare după afinitate politică şi naivitate, după caz. Şi vom face mişto. Circul va mai continua probabil câtă vreme nu e nicio fărâmă de pâine, dar nici facturile nu sunt aşa mari că e cald afară, copiii sunt în vacanţă, mâncăm mai puţin să arătăm mai bine la plajă. Ca urmare, nu uitaţi, vara aceasta, să fiţi mândri că sunteţi români.

Mândria să vă umple în special când vă uitaţi de pe baraj spre lac şi vă faceţi o poză cu marea minciună de la munte. E tot ce are Colibiţa pentru voi. Ca şi ţara, de fapt. Din păcate, e atât de scurtă vara. Veţi vedea ce aţi votat la iarnă. Concedii plăcute tuturor!

Cristiana Sabău

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads

Comentarii

  1. Balan Marius - ingrijitor al statului

    BRAVO ! Ati descris perfect realitatea. Pentru amaratul de roman sosirea in COLIBITA inseamna doar o poza de pe baraj cu lacul, si urgent acasuca pentru ca la LAC nu prea ai cum sa ajungi. Ultimatumul dat de CJ este doar o stire pt. creduli. Despre fose si latrine nu prea se aminteste. Au trecut direct la garduri. Da 27 de ani ,unde a fost administratia statului si institutiile sale ? Mult cacat va mai pluti pe lac, pana cineva isi va asuma un rol cu adevarat administrativ al acelor locuri. Mereti ma in DOBA ca nu sunteti capabili sa intretineti nici ce v-o dat NATURA.

    (28)
  2. Turist

    Felicitati pt reportaj si expunerea realitatii. Marea mizerie de la munte se vede de la intrarea in comuna B B pina pe Colibita.

    (18)
  3. adi

    Excelent editorialul doamnei Cristiana Sabău, in care paralela intre situatia de la Colibita si situatia politica a tarii este perfect reala. Cu cativa ani in urma insusi Radu Moldovan se dadea mare cocos afirmand „vom reinstaura legea la Colibiţa, deşi nu ţine de fişa postului de preşedinte al CJ” , dupa care nu s-a mai intamplat nimic. Anii au trecut iar turistilor li se vindeau iluzii cu sloganul „Colibita – Marea de la munte”. Cei care au cazut in plasa acestor iluzii au avut o mare dezamagire. La sfarsitul sezonului estival al anului trecut, o parte dintre acei turisti care au luat teapa la Colibita, si-au exprimat public dezamagirea.Vezi: http://www.timponline.ro/teapa-de-la-munte-impresiile-cu-care-pleaca-turistii-care-si-au-petrecut-vacanta-la-colibita/

    (7)
    • Cetățean

      Nu! În concluzie, trebuie lăsați să guverneze. Au promis câte-n Lună şi în stele…, le-au sucit mințile oamenilor şi au ajuns la putere. Acum nu au decât să facă!…iar noi cei din jurul lor trebuie să stăm cu ochii pe ei şi să le cerem să facă treabă!…şi pentru că ceea ce au promis este clar irealizabil, nu le rămâne decât să se mănânce între ei ca şi puii de conopiştiriță, până la ultimul (au început deja)…Abia apoi putem vorbi de mobilizare, când ei vor fi ,,toți o apă şi-un pământ”…

      (4)
  4. Ales PSD de BN

    Mă, bombalăilor, eu când v-am spus că Ponta îi bun, înseamnă că era bun. Și Grindeanu, a și jderi. Numai că pe mine m-o lămurit de curând pe stadion cel cu mustață: Ula mea, zice, Grindeanu nu-i bun! Așa sâsie el, printre dinți, pe sub mustață, ula mea, ca să te impresioneze și să te și marcheze. Și eu ce să fac? Votez întotdeauna numai cu cine trebuie. Voi ați priceput, bombalăilor?

    (-2)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.